3 din 4 români spun că direcția e greșită. Va fi 2026 anul în care ne decidem care este viziunea următorilor ani?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Speranță, încredere, compasiune și stabilitate sunt ceea ce așteaptă orice comunitate de la liderii săi, conform unui studiu Gallup. În 2026 aceste nevoi trebuie să devină puncte de plecare pentru reforme reale, iar prioritățile naționale să nu mai fie doar vorbe goale.
Cuprins:
Statisticile sunt îngrijorătoare: sondajele arată că trei sferturi dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită. Pesimismul românilor trebuie să fie cu atât mai mult motorul pentru a pune bazele viziunii de dezvoltare pe termen lung. Nu pentru un mandat, nu pentru următorul ciclu electoral, ci pentru un viitor bun al românilor, aici, acasă.
România are nevoie în 2026 de claritate, de responsabilitate și valori comune care să ne unească dincolo de incertitudinea zilei de mâine.
Iată cum putem transforma aceste patru nevoi umane în obiective politice și sociale concrete:
Speranța: o direcție clară
Speranța nu este un slogan, ci nevoia oamenilor de a vedea o direcție clară și coerentă.
Pentru majoritatea românilor, speranța unui trai mai bun înseamnă stabilitate financiară, iar asta nu presupune creșterea din pix a salariului minim brut, care alimentează bugetul statului și care este înghițit rapid de inflație.
Adevărata stabilitate financiară este cea care lasă mai mulți bani în buzunarul celor care muncesc, prin taxare redusă a muncii, și care îți oferă resurse pe care le poți și investi, nu doar să-ți asiguri traiul de zi cu zi.
Speranța unui loc mai bun de trăit înseamnă mai puțină birocrație și mai puține drumuri inutile la instituțiile publice. Înseamnă școli în care copiii se dezvoltă și nu locuri unde dorința de a învăța și curiozitatea sunt sufocate. Înseamnă un sistem de sănătate axat pe prevenție, în care fiecare are libertatea de a alege unde merge o parte din contribuția sa. Înseamnă un mediu mai curat și orașe mai prietenoase.
Banii nu vin din pom în buzunarul statului. Ei vin de la fiecare dintre noi, cei care muncim. Așa cum cerem băncilor sau companiilor în care investim să aibă strategii inteligente și responsabile, la fel trebuie să cerem și statului. Noi, cetățenii, suntem cei care finanțează statul, iar această realitate trebuie să schimbe fundamental modul în care privim relația dintre stat și contribuabil.
Direcția înseamnă să decidem clar unde vrem să ajungem: vrem ca România să fie un jucător regional relevant economic sau să rămână dependentă de deciziile altora? Vrem să fim doar declarativ parteneri strategici sau o voce care contează în context geopolitic? Continuăm să exportăm talente la universitățile de top din Vest sau construim un pol academic și de cercetare care să atragă performanța?
Încrederea: reforme reale
Încrederea se construiește pe onestitate și respect. Statul nu poate cere încredere atât timp cât reforma înseamnă doar „tăieri de 10%”, în timp ce structuri inutile continuă să consume resurse publice fără beneficii reale pentru cetățeni.
O viziune curajoasă presupune o reformă de profunzime: un stat suplu care nu ne mai privește ca pe simpli plătitori de taxe, ci ca pe un partener matur. Încrederea revine atunci când regulile sunt clare, predictibile și făcute să dureze, nu până la următoarea ordonanță de urgență. Și se aplică pentru toți, nu doar pentru unii.
Astăzi, încrederea în clasa politică se află la cote minime. Motivul este unul foarte simplu: cetățenii s-au săturat de scuzele care maschează lipsa de acțiune. Dezvoltarea României nu mai poate fi fragmentată de cicluri electorale de patru ani sau de orgoliile unor așa-ziși lideri politici. Sincer, ar trebui să mai evităm să folosim cuvântul lider în context politic până nu vom vedea o schimbare de paradigmă.
Pentru proiectele majore - justiție, sănătate, educație, infrastructură de exemplu - este nevoie de un consens din partea tuturor forțelor politice. Dezbaterile reale, bazate pe date, cu experți, mediul de afaceri și societatea civilă, sunt esențiale.
Odată stabilită direcția, implementarea nu trebuie să depindă de culoarea politică. Un proiect bun pentru România rămâne bun, indiferent cine conduce guvernul și cine sunt miniștri.
Aici, rolul președintelui este esențial. El poate deveni garantul unui pact pentru viitor, mediatorul care aduce toate forțele politice la aceeași masă și împreună stabilesc direcția pe care o vrem pentru România. El trebuie să fie cel care veghează ca viziunea pe termen lung să nu fie sacrificată pentru un câștig electoral de moment.
Avem nevoie să transformăm politica din arenă de conflict în platformă de construcție, pentru a reda românilor încrederea că un trai mai bun acasă nu este un slogan, ci o realitate la care lucrăm cu toții.
Compasiunea: un stat care nu ne sufocă cu taxe
Compasiunea înseamnă să te simți ascultat și să știi că liderilor le pasă de parcursul tău. Într-o viziune modernă, compasiunea statului nu se manifestă prin ajutoare sociale care mențin dependența, ci prin eliminarea barierelor din calea muncii și a inițiativei.
Compasiunea înseamnă și șanse egale la educație. Cum reușește primarul din Hoghilag să facă, pentru că a înțeles că indiferent din ce familii provin, copiii au dreptul să viseze la un trai mai bun și pentru asta au nevoie de un loc care să îi învețe cum să folosească „pâinea și cuțitul” și cum să își procure aceste bunuri.
Compasiune înseamnă să reduci TVA pentru produsele de igienă, asta pentru ca cele aproximativ un milion de femei și fete care nu își permit absorbante să aibă acces mai ușor la aceste produse, ca cei care suferă de incontinență, 20% dintre români conform Asociației Române de Urologie, să nu cheltuie o mare parte din venituri pentru a-și asigura produsele necesare unei vieți decente, ca părinții cu copii mici să nu îi priveze pe aceștia de alte produse pentru a-și permite scutece.
Statul trebuie să își cartografieze nevoile reale ale societății și să direcționeze resursele către proiecte care schimbă viața oamenilor în bine, banii publici nu mai trebuie direcționați către interese de partid care adâncesc astfel diviziunile în societate.
Stabilitatea: Fundația pe care construim
Oamenii au nevoie de siguranță psihologică și de o fundație solidă în vremuri de incertitudine. Stabilitatea nu înseamnă stagnare, ci un sistem care funcționează: justiție, infrastructură și un aparat administrativ eficient. Când statul este suplu și funcțional, el oferă acea stabilitate care îi permite cetățeanului să își asume riscuri, să inoveze și să creeze valoare.
Atunci când liderii inspiră speranță, nivelul de bine al oamenilor crește semnificativ. Speranța nu este doar o emoție, ci un motor economic și social. România anilor viitori poate deveni țara în care prosperitatea nu mai este un lux pentru câțiva, ci o realitate accesibilă pentru mulți. Dar pentru a atinge acest prag, avem nevoie de curajul de a trece, în sfârșit, de la cârpeli de moment la viziune pe termen lung.
Totuși, viziunea fără acțiune rămâne o simplă declarație. Este momentul ca liderii politici treacă de la vorbe la reforme. Iar noi avem datoria de a nu mai accepta jumătățile de măsură. Trebuie să învățăm să cerem rezultate concrete, nu promisiuni ambalate frumos. Să avem determinarea de a ne face vocea auzită ori de câte ori principiile fundamentale sau proiectele vitale sunt călcate în picioare.
Când viziunea liderilor se va întâlni cu exigența și implicarea cetățenilor, prosperitatea va înceta să fie o realitate doar pentru cei privilegiați.
Prepurgel 02.01.2026, 08:49
Spre fundul gropii o fi buna direcția?Ca e o lege a fizicii- ca daca nu mai se poate in jos,dupa ceea urmeaza in sus?