Ceilalţi viermi din cazul Caracal | Procurorii fac concurs de căţărat în lumina reflectoarelor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Când Patrick Andre de Hillerin a scris despre „primul vierme ieșit din cadavrul Alexandrei”mărturisesc că titlul mi s-a părut prea dur şi mult prea plastic. Dar la cinci luni de atunci, atâtea personaje din cazul Caracal au început să viermuiască, târându-se spre titluri şi glorie, încât azi am ajuns să cred că titlul cu „primul vierme” a fost mai degrabă o premoniţie.
În 25 de ani de presă, am citit sute de rechizitorii. Sunt obişnuită cu descrierea unor infracţiuni violente, cu dosarele în care victime sunt copiii, cu detalii despre sadism şi cruzime. Dar mi-a fost greu să citesc sutele de pagini din rechizitoriul Caracal în care Dincă povesteşte, iar procurorii preiau ad litteram, cele mai mărunte şi cele mai vulgare detalii ale agresiunilor sexuale la care el spune că şi-a supus victimele. E hard porn. Pe lângă asta, credeţi-mă, titlul cu „primul vierme” e poezie de Emil Gârleanu.
Cei de la DIICOT au dat publicităţii tot acest rechizitoriu. Nu un rezumat al lui, în care puteau renunţa la pasajele obscene. Jurnaliştilor care au cerut acest rezumat, DIICOT le-a răspuns că „nu pot fi eliberate copii/extrase ale actelor şi soluţiilor dispuse în cauzele având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi viol” (n.r. - în consecinţă, asta înseamnă că procesul lui Dincă va fi cu uşile închise, aşa cum cum anticipam).
Dar, deşi „viol”, deşi „trafic de minori”, cei de la DIICOT au dat publicităţii, prin terţi, rechizitoriul integral. Pentru că au vrut să se laude şi să arate lumii cât de mult au muncit. Iar publicarea rechizitoriului e un soi de vânt în pupă pentru că doi din cei cinci procurori care şi-au pus semnătura pe actul de acuzare candidează la funcţii de conducere: Giorgiana Hosu - la şefia DIICOT, Oana Schmidt Hăineală - pentru postul de adjunct al şefului DIICOT.
E o strategie de imagine, calculată încă din prima secundă în care procurorii DIICOT au intrat în curtea lui Dincă. Până atunci, singurul rezultat notoriu al DIICOT pe anul 2019 a fost achitarea tuturor inculpaţilor din „dosarul Ţăndărei”.
O bilă neagră şi un declin de imagine ce trebuia remediat urgent.
Încă nu se răcise de tot butoiul de tablă al lui Dincă, atunci când s-a tranşat soarta instrumenării acestui dosar.
Pe 25 iulie, când Alexandra a sunat la 112, de caz se ocupa Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, fiind vorba de o infracţiune de lipsire de libertate. A doua zi de dimineaţă, după ce s-a descins în curtea lui Dincă, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, „întrucât pe parcursul desfăşurării percheziţiei au rezultat indicii privind săvârşirea infracţiunii de omor”, după cum preciza chiar Parchetul General.
DIICOT nu are competenţa să cerceteze infracţiuni de omor. Dar, cumva, omorul a devenit irelevant, atunci când procuroarele de la DIICOT şi-au exprimat dorinţa arzătoare de a prelua acest dosar. El urma să ajungă la procurorii din Parchetul General dar, cu acordul lui Bogdan Licu, visul DIICOT de a se ocupa de cazul Caracal a fost împlinit. În 26 iulie, dosarul Alexandrei a fost conexat cu cel al Luizei, aflat la DIICOT ST Craiova, iar cinci zile mai târziu a fost preluat de doamnele procuror de la Bucureşti.
Ca DIICOT să-şi justifice competenţa, pe coperta dosarului a rămas lipită eticheta „traficului de persoane”. Vă miră că familiile victimelor, orbite de durere, nu vor să accepte că Dincă le-a ucis pe cele două fete?! Dar cum să accepte, când DIICOT însuşi vorbeşte despre trafic, ţinând cu dinţii de sâmburele în jurul căruia a crescut legenda? Cum să nu crezi că fetele au fost văzute în Italia sau prin Germania, dacă procurorii de la crima organizată „trafic” au cercetat, şi în continuare fac verificări pentru „complicitate la trafic”, într-un alt dosar, disjuns? Nu e vina părinţilor că procurorii împletesc scenarii din suferinţa lor.
Cazul Caracal a fost, de la început, unul incredibil. O poveste în faţa căreia „îţi dă mintea în loc”, pentru că logica refuză să accepte că nişte oameni ai legii pot greşi atât de grav şi atât de stupid, condamnând astfel la moarte un copil.
„Colegii mei au fost extraordinar de eficienţi, foarte bine pregătiți, atât procurorii, cât și polițiștii”, declara săptămâna trecută Giorgiana Hosu, în interviul pe care l-a susţinut la Ministerul Justiției, pentru ocuparea funcției de șef al DIICOT.
Însă, dacă procurorii și polițiștii ar fi fost măcar eficienţi, nu „extraordinar de eficienţi”, Alexandra ar fi trăit şi azi. Ar fi avut o şansă, dacă cei de la DIICOT ST Craiova s-ar fi obosit, într-o lună şi jumătate de anchetă, să meargă câteva sute de metri prin Caracal, ca să dea de camera video unde numărul maşinii lui Dincă era vizibil.
După ce Dincă a fost trimis în judecată, împachetat cu declaraţii în care-şi descrie fantasmele erotice şi cu un probatoriu destul de şubred, a început competiţia celor care-şi arogă meritele. Ca într-un soi de concurs viteză, cu tema „cine prinde buchetul aruncat de Dincă”.
Poliţiştii sunt trimişi la raportul presei şi povestesc cât a fost de greu, cât de complicat, ce căldură şi ce curte. Dar ce succes! De parcă, după ce a sunat la 112, pe Alexandra ar fi căutat-o poliţia bulgară, nu colegii lor.
Iar DIICOT se pupă singur în oglindă, de parcă procurorii din Burkina Faso au bâjbâit atunci o zi întreagă şi-au rămas apoi o noapte blocaţi, uitându-se la poarta lui Dincă. Se împăunează procurorii azi, de parcă pe Luiza ar fi căutat-o fără spor, timp de aproape două luni, nu DIICOT Craiova, ci nişte anchetatori de prin Pakistan...
După o tragedie ca cea de la Caracal, nicio instituţie a statului n-ar trebui să îndrăznească să se bată cu pumnul în piept. Au tăcut timp de şase luni, cât a durat ancheta, deşi abia atunci ar fi fost nevoie ca ei să vorbească. Să iasă în faţă, în conferinţe de presă săptămânale pe care să le înceapă şi să le termine spunând „ne cerem iertare familiilor victimelor”. Ar fi trebuit să informeze opinia publică despre mersul anchetei, pentru ca oamenii să umple cu date certe golurile uriaşe dintr-o poveste incredibilă şi iasă din starea în care „îţi stă mintea-n loc”.
Au tăcut cu toţii, nejustificat, vreme de juma de an, iar acum, după ce au pus lespedea pe dosar, fac concurs de căţărat în lumina reflectoarelor. Dar nu rostesc nicio vorbă despre cei care au greşit şi nu pomenesc nimic despre măsurile pe care le-au luat pentru ca aceste greşeli să nu se mai repete.
Care e diferenţa dintre ei şi „primul vierme”? Ei nu s-au visat fluturi. În rest, au acelaşi modus operandi şi aceeaşi lipsă de empatie şi de respect.
