Ion Iliescu, un erou al Uniunii Sovietice
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Moare la nouăzeci și cinci de ani și este îngropat cu onorurile cuvenite unui fost șef de stat Ion Iliescu.
Un bolșevic de carieră, fiu de comunist ilegalist, un homo sovieticus pur. Educat la Moscova și fanatic al marxism-leninismului, Ion Iliescu avea fapte pentru un stagiu întreg în infern, în cazul în care infernul totuși există, încă de pe vremea Revoluției de la Budapesta din '56.
Iliescu a contribuit din plin la construirea „socialismului multilateral dezvoltat". Marșul său spre comunism a fost sincer. Iliescu a fost un credincios al secerei și un fanatic al ciocanului. Disidența sa la Ceaușescu ține de o romanțare, de o mitologizare a „emanației” din ’89. De fapt, Iliescu a avut un alt rol de jucat în căderea ceaușismului. Și l-a jucat.
Un dictator ca N. Ceaușescu nu pleacă de la putere cu rugăminți și flori. I. Iliescu ar fi trebuit să ajungă, într-o dinamică rezonabilă vieții de partid, la putere în anii '70, dar Ceaușeștii au confiscat și partidul, și statul.
Ultimul lider stalinist din Europa, Ceaușescu a sfârșit fiind umplut cu un sac de gloanțe. Iliescu n-a clipit la execuție.
Mai departe, Iliescu și-a jucat rolul cu o întârziere de aproape douăzeci de ani.
Idolul său reformist Gorbaciov avea și el zilele numărate la putere, din amănuntul mereu ignorat că nu s-a găsit până acum în Europa dictatură comunistă care să fie reformabilă.
În 1989 a fost și revoltă populară, și revoluție, și lovitură de stat. Totodată, atunci a căzut Ceaușescu, căderea comunismului avea să mai dureze și uneori încă durează.
E limpede, Iliescu voia un nou PCR sub numele de FSN, în care era gata să accepte și voci de opoziție, precum liberalii sau țărăniștii. O majoritate a populației era multumită să avem în Iliescu un Gorbaciov de la Oltenița.
Dar mai era un curent în societate, unul radical. Oameni care voiau o democrație adevărată, nu „originală". Care voiau să scape de comunism și neocomunism cu totul. Societatea aceasta a învins până la urmă. Mineriadele au fost o restare a sistemului în încercarea (ratată) de a închide definitiv gura acestor „golani".
În '90-'92, Iliescu era sever limitat în înțelegerea democrației. Totodată, era inteligent și cult, citit, umblat pe la operă și teatru. În lumea aceea de troglodiți construită de clanul Ceaușescu, Iliescu era scandalos de intelectual, de educat. Nu vă lăsați, totuși, înșelați de școală. Școală la Paris a făcut și Pol Pot Setea de putere a fost la Iliescu mai mare chiar decât dragostea de comunism.
România în 1990 nu prea putea avea un alt destin decât Iliescu. Regele Mihai, Coposu, Rațiu, Câmpeanu - erau personalități, dar poporul trăise zeci de ani de agitprop. Iar Iliescu chiar cu asta se ocupa: agitație și propagandă.
Iliescu închinase (!) deja țara URSS, printr-un nou tratat în esență de vasalitate. Norocul istoric al României a fost prăbușirea URSS. Altfel...
Și rămas fără sprijin, Iliescu a făcut ceva cu adevărat uimitor: a acceptat dialogul și directia euroatlantică a societății. A coabitat cu orice forță i-a permis să supraviețuiască la putere.
Iliescu, care s-a vrut un erou al Uniunii Sovietice, a fost, în mod esențial, un supraviețuitor.
Rețelele de putere ridicate în cei zece ani în care a condus România i-au supraviețuit. Neosecurismul și cleptocrații au pe cine să plângă. Iliescu le-a fost ca o mamă. Din pântecul său s-au întrupat, lacomi și nejudecați.
Restului societății îi rămân istoriile contrafactuale. Dacă Regele... Dacă Rațiu... Dacă, totuși, Coposu.
Îi rămân eroii adevărați, morți în anonimatul pe care țara românească îi varsă peste autentic (https://www.libertatea.ro/stiri/ilie-popa-erou-razboi-inmormantare-anonim-aceeasi-zi-ion-iliescu-fragmente-viata-veteran-106-ani-5407551). Îi rămâne să o plângă pe sora Seniorului, Rodica Coposu, moartă deunăzi...
Când voi ajunge în București voi merge la cimitir să îi aprind o lumânare lui Radu Mărculescu, un om care a stat cu anii în lagărele rusești, dar nu și-a vândut sufletul. El este eroul meu (https://andreicraciun.eu/cei-care-nu-si-au-vandut-sufletele-istoria-lui-radu-marculescu/).
Iliescu rămăne cu meritele sale în eliminarea Ceaușeștilor și cu realizările din al treilea mandat și cu aspectul că nu a ajuns dictator, deși avea ocazia.
Rămâne și cu morții de la revoluție și mineriadă. Ocrotit de justiția falsă din România zeci de ani, legal merita onorurile și prezența șefului actual al statului. Moral, merita să fie amintit drept ce a fost: un alt ghinion istoric al românilor.
România strâmbă de azi e și opera lui. Pe de altă parte, și opera lui e că azi nu e la putere, într-o Coree de Nord a Estului, un Ceaușescu al IV-lea, strănepotul Marelui Cârmaci...
Iliescu a fost un politician complex și paradoxal. Incapabil să genereze revoluție sau reformă în România, a lăsat iluzia că s-a reformat pe sine și că n-a murit un bolșevic în plină vară, ci primul președinte democrat din istoria modernă a românilor. Rămâne să îi îndurăm paradoxurile...
