Totul până la speciali, totul pentru speciali?

Pare chiar că îi face plăcere să se uite urât pe sub sprânceană la poporul de guguștiuci pe care-l păstorește.

Iar păzitorii constituționalității noastre sunt cum sunt. Totul până la privilegiile porcești? Totul până la speciali? Totul pentru speciali?

Pulimea – să fim sinceri, nu se înscrie la esențiali. Din ’90 încoace, omul de rând a fost doar o anexă deranjantă la dreptul de vot.

N-am mai văzut un om care face serviciu public să dea, la rigoare, mai mult de o flegmă pe popor de decenii. Dar, na, eu n-am orbul găinilor.

Cam ce ar fi putut să iasă din înțelepciunea pădurii și din absența viguroasă a gândirii și memoriei din spațiul public românesc?

Dexter-Bolojan, ziceam. Acest bărbat dârz al liberalismului-bugetar românesc, el însuși bugetar o viață, și totodată, firește, apostol al pieței libere (zâmbet larg), a reformat până a rămas în urmă doar austeritatea.

Poate că Ilie Bolojan, căruia nu regret că i-am spus pe celelalte nume, Ilie-Sărăcie, respectiv Ilie-Valahie, chiar a vrut să facă treabă. N-am de gând să-i neg maestrului austeristății bunele intenții. Realizările însă… 

În România, fiind o societate cu metastaze, nu merge cu pupat pe creștet și vorbe de noapte bună. Pot fi de acord.

Dar Cabinetul Bolojan a funcționat permanent cu frâna de mână trasă. Frâna a fost Grindeanu-PSD. Și l-a mai lăsat pe Bolojan și Nicușor în off-side.

Ne-am lămurit și cu Nicușor. E la fel de bun de președinte cum era și de primar, când vedeau bucureștenii apă caldă mai mult în aburul amintirilor. Carevasăzică, lume rea. 

Vorba aceea, măcar Nicușor nu a fost chiar contracandidații (între Simion și rămășițele lui Emil Bobu, alegeam rămășițele). Măcar Bolojan i-a excitat pe cei care caută un tătuc aspru.

Pe scurt: Ilie Bolojan n-a reușit să facă mai mult și mai bine pentru că nu a stăpânit arta elementară a politicii: compromisul inteligent, compromisul rezonabil, dialogul constructiv. A încercat să comunice, dar au ieșit mai mult amenințări.

Chiar și lucrurile de bun-simț sunau ca aberații când le zicea cum le zicea. Bref, omul are carisma unui buștean.

Și, în primul rând, eșecul Cabinetului Bolojan, care va fi până la urmă consfințit, s-a întâmplat pentru că n-a avut cu cine.

Societatea românească se opune din toate puterile oricărei măsuri de îmbunătățire a vieții în comun.

Fiecare clan are un plan doar pentru propria supraviețuire. „Ceilalți – să moară!”. Asta e toată deviza societății românești, pe care nimeni nu o spune și toți o arată. Aceasta nu este o societate.

Bolojan, suflet de contabil fără suflet, doar a stârnit viperele funcționărimii și a reușit, cu largul concurs al ministrului David, care te face să o regreți și pe madam Andronescu, să mai dea două ciocane în cap educației, care oricum nu dădea semne de viață.  

Și cam ăsta e tot bilanțul. Să se schimbe primim, dar să nu se modifice nimic!

Și, desigur, se cuvine remarcată neobrăzarea adevăraților gropari ai bugetului, cum ar fi madam Olguța, ministresa penalului Dragnea, a cărei contribuție la haosul bugetar de astăzi nu poate fi nesocotită.

Firește, acum este cea mai tare în clonț și asta, cum ar veni, e apreciat, fiindcă atât îi duce, la urma urmei, pe români capul comun: să aplaude clonțul și să găsească întotdeauna alți vinovați decât pe ei înșiși.

Așadar, nu impotența statului incapabil să adune taxe, așadar, nu turmele de atârnători, nu miile de sinecuri, nu șpagagiii, așadar nu nesimțirea gigantescă a magistraților – nu, astea sunt bagatele!

România se duce în cap în pasul ștrengarului, dar măcar asta se întâmplă în timp ce toată planeta e în colaps și peștele s-a împuțit chiar de la cap. În cazul de față, capul portocaliu.

Iar Rusia acționează ca un câine turbat, cum, de altfel, a făcut-o mereu. Sunt și noutăți.

Căci, dacă vă uitați, totuși, mai cu atenție, o să vedeți și lesa și la capătul ei zâmbetul chinezesc. Bine ați venit în minunata lume nouă. 

Iar apărarea pe flancul estic o să cadă tot pe umerii Ucrainei și Poloniei, fiindcă românii sunt genul mai festivalier… 

E mai prudent să ne despărțim de iluzia că la români se poate și altfel. Nu se poate. Va fi mereu acest de azi pe mâine, această guvernare care seamănă cu condusul la bara din față. Hai, c-om trece noi și iarna asta… 

Isterie, incompetență și alba-neagra, na-ți-o ție, dă-mi-o mie. Fără oameni de stat și fără cetățeni care să înțeleagă din democrație mai mult decât au înțeles din dictatură. Mai nimic.

Bolojan și-a ratat, deci, destinul de „despot luminat”, iar românii încă n-au îndurat toate consecințele pentru cum și-au dus viața în comun în ultimele decenii. Dar pentru asta există auriferii. Va urma. Până când, după auriferi, chiar nu va mai urma nimic.

Foto: gov.ro

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE