Bună dimineața, melc, bună dimineața, apocalipsă!

De acum, tot românul se pricepe la alianțe, la aranjamente (de n luate câte k, plânge Nicușor Dan în drum, chiar așa – ce frumos ar fi să apară conspirația că Nicușor Dan e de fapt Nicușor Ceaușescu; dar uite că – prinși cu politica mare – conspiraționiștii noștri s-au cam lăsat pe tânjeală).

Ce iscusit e românul multilateral dezvoltat – tot știe! Bună dimineața, univers, bună dimineața, melc, bună dimineața, român atotștiutor! Neam abonat la “Foreign Policy”, politică globală și idei, alea…

Bref, românii sunt ca de obicei deosebiți: realiști de mici, dar dacă îi întrebi de Hans Morgenthau te pomenești că a jucat fundaș dreapta pe la Bremen.

Bine că nu te întreabă nimeni la ce te pricepi sau pe ce te bazezi înainte să iluminezi și restul poporului. Am aflat deja de la atotștiutori cum stă treaba cu chinezul, cu rusul, cu americanul și cu europeanul, fie el neamț, francez sau chiar britanic (asupra bulgarului se păstrează încă un oarecare mister).  

Între timp, singurul lucru care ne rămâne de făcut – în mic – și anume apărarea cu orice preț a democrației, apărarea până la ultimele consecințe a libertății tot ne scapă printre degete.

Bine, acum ar fi frumos și să iasă „suveraniștii” români cu tradiționalul marș, mă, că nu ne înveți tu pe noi, rusule, americanule, cu cine să votăm, vot masiv pentru Nicușor, vorba aia. Sau ceva de genul. Din păcate, nici asta nu se întâmplă. 

Suveraniștii noștri sunt de fapt doar un amestec fatal de fudulie, ignoranță și poftă de răzbunare. Exclus orice simț al umorului. Călin Georgescu, la fel ca auriferii, potiștii și șoșocarii, prezintă imunitate la ridicol, ca atare e scutit de greaua povară a umorului. 

Umorul suveranist e la nivelul Leana lu Pârțag, care acum se trage de baticul de peste chelie cu Musk-ketamină. Am ajuns să trăim vremuri stupide, deci interesante. Poate că nenea Zaharia Trahanache era, totuși, chinez când zicea el să mai avem puțintică răbdare. N-avea ce altceva să fie.

Cât despre Trump, cu gândirea sa de bodyguard, n-ai ce să aștepți altceva în afară de legea junglei. Vorba e că trei din patru poli de putere nu sunt democrații sau sunt democrații cu gâtul frânt – China, Rusia și, la zi, Statele Unite ale Americii. A patra putere – Uniunea Europeană – nu se simte nici ea prea bine.

Va rezista, totuși, America? De răspunsul la această întrebare depinde și viitorul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ultima redută a democrației veritabile a rămas tot bătrâna Europă, care însă trebuie să-și reinventeze și Uniunea, și apărarea militară. Până la urmă, tot istoria ne va salva. În sensul că Europa chiar o are și a mai învățat din dânsa.

Istoria are obiceiul să nu fie fixă, este cât se poate de fluidă în mișcările ei de pendul, cutremurul care ne-a cuprins de la venirea marelui bivol portocaliu profețit de bieții apași reașază plăcile tectonice ale superputerilor. 

Pe de altă parte, e cruntă, dar e și caraghioasă lupta asta de urzeala tronurilor, faza pe continente. În contextul în care oricum vine în marș (fără mă!) armata morților reprezentată de îndrăgita apocalipsă climatică. 

S-au adunat într-adevăr prea mulți proști pe planeta albastră și uite că trage să se scufunde.

Ce putem face: ce puteam face dintotdeauna. Să ne apărăm drepturile și libertățile, să nu ne dăm pe mâna dezaxaților, pe mâna debililor mintali, a șarlatanilor urlători, a impostorilor și a vânduților la puteri ostile bietei țărișoare. 

Chiar așa, alde Musk e fix Nae Cațavencu dedat curvăsăriei extreme și după două săptămâni pe Marte: orice specie care se respectă are cel puțin două planete! Cam așa ceva a zis Elonul, pe care nu-l mai încape pământul.

Uite că nu se întâmplă în fiecare zi ca „cel mai puternic om din lume” și „cel mai bogat om din lume” să fie, de fapt, unul și același neam prost de când lumea și pământul, mutilat de lăcomie, deformat de avariție și ego.

Bună dimineața, melc, bună dimineața, apocalipsă,  dar chiar și așa mai avem o soluție. Ultima soluție.

Ultima soluție rămâne tot propria evoluție, carevasăzică să fim – dacă putem, dar uite că în ultimele mii de istorie nu prea s-a putut – mai puțin bătuți în cap.

Foto: Hepta

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE