Când Ministerul Educației ajunge arenă de lobby pentru privați, Guvernul ajunge să uite lucruri. Coincidență, nu-i așa?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sunt niște categorii de business care au luat cu asalt statul român. Își infiltrează oameni în administrația publică, își obțin singure privilegii din bani publici. Așa e în energie, așa e în sănătatea privată și așa se întâmplă și cu învățământul privat.
Când am auzit că au uitat pur și simplu să menționeze în HG-ul cu interdicțiile că și școlile private trebuie închise, am devenit automat suspicios. Când e vorba de bani, nu există coincidențe. Iar la școlile private e vorba de bani și de presiunea unor părinți care cheltuie mult pentru copiii lor. (După un an și jumătate de pandemie, mulți se simt oricum cam păcăliți, au și plătit taxele, educația online a mers cum a mers. În plus, se știe, vacanțele astea sanitare forțează familiile să intre la noi cheltuieli.) Sunt cam mulți care au dat cu nasul de această comoară numită „școala privată”, în care poți monetiza eficient dragostea părinților mai înstăriți, iar „confuzia” guvernului tocmai de aceea pare pusă cu mâna.
Arafat a spus că prezența fizică era interzisă în documentul ieșit din comitetul lor (CNSU), dar că apoi s-au petrecut niște „neînțelegeri juridice” și au dispărut prevederile în guvern. Oricum, o brumă de privilegiu în plus rămâne: cei în privat pot face școală online, „pentru că nimeni nu le poate interzice asta”. Neînțelegerile juridice toate favorizau alte zone de business: malluri sau hoteluri. Avem tot dreptul să bănuim că neînțelegerile apar la presiunea banului.
Că e o minciună la mijloc e clar. Au încercat să ne-o vândă ca pe un accident. Acum aflăm de la Arafat sau de la Vîlceanu că, de fapt, în Guvern au dezbătut articolul până l-au eliminat cu totul din hotărârea CNSU.
La ce cred eu că am asistat: la o încercare de a lăsa la școală doar copiii din familii privilegiate. Copiii din școlile publice au fost lăsați acasă, ca să contribuie la efortul colectiv de oprire a pandemiei. Însă cine are bani are drepturi în plus.
Știm că așa se gândește, știm că asta încearcă neobosit și în domeniul sănătății private pe bani publici. Asta vor să facă și cu educația: școală cu două viteze, publică și privată. Oricum cele două viteze persistă prin obiceiul meditațiilor, încurajarea unor practici private de educare, în timp ce ăia fără resurse rămân mereu la capitolul „carne de tun”.
Cum a fost la școala de stat până acum
Predau la o școală din zona rurală Vrancea. În afară de hârțoage și recomandări nesfârșite legate de COVID nu s-a investit nimic de la centru. Singurul efort e al școlii și al administrației locale - igienizarea claselor, un mediu cât de cât propice predării. Pandemia a însemnat „descurcați-vă și singuri!”, pentru că Ministerul Educației ne-a aruncat toată responsabilitatea în cap, plus încă un vraf de hârțogăraie fără sens, pe lângă dosare cu șină și alți metri cubi de hârtie printată ‘geaba oricum. Să mai zic de riscuri? Nu mai zic. Măcar am avut vaccin. Ministerul a aruncat tot ce a putut pe umerii inspectoratelor locale și, inevitabil, pe umerii profesorilor și elevilor. Am stat practic în arena COVID și am așteptat.
Apoi am fost anunțați că se dă vacanță și de la gimnaziu în sus (trebuia să intre doar ciclul primar în vacanță). Mai toți ne chinuiam oricum să recuperăm ceva din anul semipierdut cu online-ul care nu a funcționat. Vacanța forțată era absolut necesară din punct de vedere sanitar, tocmai pentru că autoritățile și-au bătut joc timp de șase luni de campania de vaccinare, și asta după un început bun. Dacă s-ar fi organizat caravane de explicat și aplicat vaccinul prin zona rurală, vă garantez că încă 30% s-ar fi vaccinat fără probleme până în septembrie. N-a fost să fie.
După ce intru în vacanță, îl văd pe ministrul Cîmpeanu cum spune senin că nu e prevăzută legal închiderea privaților. Și mai au și tupeul să ne sugereze că a fost o scăpare. Nu a fost nicio scăpare!, pot băga mâna în foc pentru ipoteza asta (și avem și texte în care se demonstrează clar fisurile de logică: aici, de exemplu). Și privații, și noi, profesorii de la stat, avem nevoie ca de aer de ore față în față pentru educație cât de cât eficientă. Ăsta e adevărul. Era nevoie de lockdown? Perfect, înțeleg. Dar să fie pentru toți. Privații erau cât pe ce să-și obțină statut special cu ajutorul „uitucilor” de prin Guvern, oameni specializați care uită fix ce le convine unora.
Radu Szekely, omul-minune din educație
Nu am nicio dovadă directă că a fost intenționată uitarea școlilor private din HG, cu atât mai puțin am dovezi despre un om anume care ar fi făcut posibilă nesimțirea. Tot ce vă prezint aici sunt fisuri din sistem care favorizează astfel de aberații. Așa că vă prezint un caz de lobby nesimțit din alte situații.
Radu Szekely e un om minune al educației românești. E din Sibiu, locul cu cele mai multe genii administrative pe metru pătrat (dacă ne luăm după câte numiri se fac din acea zonă). A lucrat cu Ecaterina Andronescu. Apoi l-a propus USR-ul consilier de stat la educație. Când Cîțu i-a dat afară pe toți useriștii, de Szekely a uitat, în mod miraculos. Când a scris presa că useristul nostru tot cade în picioare, l-au demis, dar ministrul Cîmpeanu și l-a luat consilier. De ce? Pentru că era vital să implementeze prostia numită „România educată”, acea glumă de proiect elaborată la comanda lui Iohannis (de ce e „prostie”?, am dat aici detalii).
Radu Szekely și-a tras o școală „finlandeză” privată în Sibiu, împreună cu alți parteneri. A fost și singura școală privată aprobată într-un proiect-pilot pentru „România educată”. Deci omul și-a semnat fără mustrări includerea școlii în proiectul cu pricina și apoi ne-a spus senin: „nu e niciun conflict de interese”.
Szekely e un model de pericol în administrația noastră publică. Are și interese private. Coordonează și proiecte publice. Îl susțin și USR, și PSD, și PNL. E un exemplar foarte reușit al noului oportunist public-privat. Cu astfel de oameni în Ministerul Educației pot să-mi fac griji de câte ori mai apare câte o „greșeală” sau „uitare” prin Hotărârile de Guvern.
Concluzia:
Avem din ce în ce mai multe motive să fim îngrijorați: statul român e mai preocupat să nu-și piardă unul de la mall sau de la școli private banii decât să încerce soluții juste pentru toată lumea. Separația privat-stat trebuie să fie de fier. Altfel, conflictele de interese ne vor îngropa complet.
Foto: Hepta
