Pornind de la cazul unui politician din generația Piața Universității condamnat pentru corupție, Costin Ștucan lansează un avertisment pentru tinerii din partidele care sunt acum câștigătoarele alegerilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Jurnalistul GSP Costin Ștucan trage un semnal de alarmă, amintind povestea unui politician din generația Piața Universității care a ajuns în închisoare.
În primul rând USR-PLUS, dar și PNL, au adunat vot de protest la adresa sistemului. Noile staruri nu sunt însă scutite de capcanele politicii, așa cum s-a făcut ea până acum, mână în mână cu afacerile.
B. era dinamovist și anticomunist până în măduva oaselor. Iubea România cu disperare, cerea Basarabia înapoi aproape în fiecare discuție care, inevitabil, ajungea la istorie și politică.
Zi de zi, la prânz, chiulea de la ore până spre după-masă pentru a fi în Piața Universității, printre “golanii” care îi cereau lui Iliescu să se care dracului la Moscova.
B. era colegul meu din clasa a șaptea.
Un grup de-ai noștri pleca zilnic să cânte “Mai bine golan, decât activist, mai bine mort, decât comunist” lângă Intercontinental. B., T., A. - Dumnezeu să-l ierte - și G. mergeau să lupte cu sistemul care omorâse oameni la Revoluție, iar restul clasei se duela cu profesorii pentru a le motiva pe ascuns absențele.
Bunicii mișcării #rezist
Ai noștri din Piață aveau cu ei mereu o chitară, iar la întoarcere cântecele adunate de sub balconul Universității se revărsau în clasă. Uneori, veneau și cu ochii roșii de la gazele jandarmilor.
Fără ca vreunul să o știe atunci, ei erau bunicii mișcării #rezist. B. era liderul grupului. Avea părul ras pe părți și lăsat în coadă de cal la spate, așa cum era moda printre punkerii acelor ani, purta blugi rupți și geacă scurtă de piele. Fiecare fibră din corpul lui urla a rebeliune.
Fetele din clasă leșinau doar când îl vedeau. A., fata cu sânii mari din ultima bancă, era iubita lui, una dintre frumusețile liceului care putea fi cu orice băiat și-ar fi dorit. Totuși, când băieții din clasă se puneau la vorbă, ea îi sorbea fascinată cuvintele doar lui B.
Iubitul ei era un Gavrilă Ogoranu tânăr, rătăcit prin liceul nostru. Un tip care, dacă ar fi avut chef, și-ar fi putut convinge colegii să plece de nebuni în munți pentru a lupta contra ciumei roșii. Cu vocea lui tunătoare, cu râsul hodorogit de tutun și glumele lui brutale capta imediat toată atenția.
B. a intrat în politică
Dacă cineva m-ar fi întrebat atunci cum va arăta B. la 60 de ani, aș fi spus că va fi un “golan” până la moarte. Că va ieși cu copiii și nepoții în Piață să cânte ca în adolescență: „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua, Iliescu și Petrică și-au găsit beleaua”.
După ce am terminat în 1995, nu ne-am mai văzut multă vreme. Anii au trecut, liceenii din noi s-au risipit în cele patru vânturi.
Idealist, B. intrase în politică, în tineretul unui partid istoric, crezând că lupta sa poate fi dusă mai bine din tranșeele războiului ideologic. Simțea că energia lui poate să schimbe țara, că Basarabia va veni acasă, că bolșevicii vor dispărea. Prin 2006 sau poate prin 2008, nu mai rețin, ne-am întâlnit aproape toți ai noștri pe o terasă, iar B. vorbea mult, poate prea mult, despre afaceri și politică.
Închisoarea
Apoi, în 2012, am citit cu groază că B. a fost arestat. Câțiva ani mai târziu, a fost condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare. Procurorii au susținut că se folosea de poziția și influența sa dintr-o primărie pentru a derula afaceri personale. În același dosar, a mai fost condamnat un prim-procuror care divulgase metodele folosite de serviciile secrete pentru interceptare.
B. a cerut clemență, avea trei copii de întreținut. A stat, totuși, în arest o perioadă semnificativă.
Într-o seară, ne-am revăzut și ne-am plimbat pe străzile din spatele pieței 1 Mai. Se împlinise, avea un profil apropiat de al politicienilor care ne umplu televizoarele. Am stat de vorbă până la mijlocul nopții. Era vizibil marcat de ce văzuse în închisoare, susținea că intrase acolo nevinovat.
Vorbea, vorbea, povestea despre telefoane ascultate și metode de a evita interceptarea, despre manevrele subterane din sistemul politic, iar eu priveam prin el în gol.
Acesta era B., colegul meu dintr-a cincea până într-a doișpea?
Ce forță malefică îl răpise la terminarea liceului pentru a-l teleporta 20 și ceva de ani mai târziu în fața mea ca pe un brad frânt?
Pericolul
Acolo, sub arbustul de iasomie lângă care ne opriserăm, am înțeles că această forță topește cu brutalitate suflete și idealuri. “Golanul” din liceu devenise un invalid mutilat ca de acid sulfuric.
Acidul care mi-a distrus camaradul din adolescență atacă lacom orice față proaspătă care intră în sistem.
Unii numesc acest agent coroziv “corupție”, alții îi spun “statul paralel”. Depinde de cine e la putere.
P.S. - Iartă-mă, B., pentru indiscreție! Țin la tine în continuare ca la un frate indiferent de ce a fost.
