Cum a fost văzut ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, de românii din Ucraina. De la bunici și părinți, până în zilele noastre
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ziaristul Marin Gherman s-a născut și a trăit la Cernăuți, în Ucraina, până la începerea războiului. A venit, împreună cu familia, în România, unde lucrează pentru Libertatea. În rândurile de mai jos, el vorbește la persoana întâi despre cum l-a cunoscut pe Mihail Gorbaciov din poveștile, diferite, ale „buneilor” și părinților săi.
Cuprins:
Despre Mihail Gorbaciov, primul și ultimul președinte al Uniunii Sovietice, care a murit în seara zilei de 30 august, am auzit pentru prima dată la Cernăuți de la părinții mei, care îl priveau în anii '90 ai secolului trecut, într-o perioadă a greutăților economice, a crizei, deficitului și instabilității social-politice, ca pe autorul unui dezastru istoric.
Generația părinților mei îl vedea atunci pe Gorbaciov nu ca pe un erou care a împăcat Estul cu Vestul, ci ca pe un vinovat de ceea ce numea cu 30 de ani mai târziu Vladimir Putin „catastrofa geopolitică a secolului XX”, adică dispariția Uniunii Sovietice.
Nu, nu se discuta prea mult despre libertate politică, pluralism, drepturile lingvistice, istoria românilor sau redeșteptarea națională, ci despre stabilitatea care a dispărut și despre primii ani ai independenței Ucrainei, când foștii lideri raionali de partid deveneau oligarhi peste noapte, când profesorii universitari erau nevoiți să lucreze la bazar pentru a nu muri de foame, când învățătorii, în loc de salarii, primeau sticle de vodcă rusească, iar curentul electric se întrerupea de câteva ori pe zi. Toți îl găseau vinovat pe Mihail Gorbaciov, care „nu a reușit să țină frații împreună” și „a distrus o țară atât de mare și de bogată”.
Bunicii mei se bucurau pentru că nu mai vedeau comisari sovietici
În același timp, bunicii mei se bucurau ca niște copii pentru că nu mai vedeau comisari sovietici și turnători pe străzi, pentru că a dispărut pericolul deportărilor, al foametei artificiale și al fricii permanente.
Generația buneilor mei, născută în anii '20-30, în perioada interbelică, fără prea multă școală, vedea - paradoxal - istoria de la înălțimea unui zbor de vultur, prin prisma crimelor staliniste, a deportărilor în Siberia, a deznaționalizării, a muncilor forțate, închiderii bisericilor și persecutării românilor, și nu doar prin cea a confortului și stabilității temporare din perioada liderului sovietic Leonid Brejnev.
Ei știau că stabilitatea sovietică de până la Gorbaciov a fost determinată de exporturile de gaz și petrol, fiind clădită în mare parte pe o muncă gratuită a poporului și pe viețile oamenilor.
Părinții mei erau nostalgici după perioada Brejnev
Acum 25 de ani am prins generația părinților mei vorbind „ce bine a fost în perioada lui Brejnev” și cea a buneilor pentru care comunismul a fost o închisoare.
Cu acest clivaj intern am mers în lume, înțelegând la un moment dat că cele două generații de români din Cernăuți vorbeau despre perioade diferite din istoria URSS, de aceea îl și vedeau altfel pe Mihail Gorbaciov, care a avut o încercare nereușită de a reforma sistemul.
Totuși, perestroika și glasnost, inițiate de Mihail Gorbaciov, au fost o gură de aer proaspăt pentru românii din Ucraina. A început un proces de redeșteptare națională, s-au desfășurat primele congrese ale intelectualității românești, pentru prima dată la evenimentele culturale din Cernăuți au participat oaspeți din România, iar primele delegații din Cernăuți, Ismail sau Slatina (Solotvino în ucraineană - n.r.) ieșeau din închisoarea popoarelor, cum era numit URSS, pentru a-și vizita frații din Patria Istorică.
În perioada reformelor lui Gorbaciov, românii erau înaripați
Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, directoarea Editurii Alexandru cel Bun din Cernăuți, își aduce aminte că în perioada reformelor lui Gorbaciov românii erau înaripați, plini de speranțe și așteptări.
Atunci au fost formulate programele de activitate ale societăților pentru cultura română din Bucovina, Odesa, Transcarpatia, iar oamenii au început să afle tot mai multe adevăruri istorice.
Alexandrina Cernov consideră că Mihail Gorbaciov era el însuși dominat de narațiunile sovietice false despre trecut. Neștiind istoria adevărată, fiind educat într-un spirit al istoriei comunismului și leninismului, el și echipa sa nu au putut să prevadă că reformarea sistemului politic va însemna destrămarea URSS-ului.
„Fără să aibă acces la informații corecte despre istorie, Gorbaciov nu știa ce va urma, el nu a putut să prevadă care vor fi consecințele reale ale reformelor sale”, susține pentru Libertatea academicianul român din Cernăuți.
A urmat proclamarea independenței fostelor republici sovietice, inclusiv a Ucrainei și Moldovei.
Imaginea lui Gorbaciov, diferită în estul și vestul Ucrainei
Atunci, imaginea lui Mihail Gorbaciov în societatea ucraineană era una contradictorie. Ucrainenii din vest îi mulțumeau pentru libertate, în timp ce cei din est, mai ales rusofonii, au rămas timp de decenii nostalgici după URSS. Mulți ani, diferite partide ucrainene nimereau în Parlament în urma promisiunii electorale de a reface Uniunea Sovietică.
Spre deosebire de discuțiile din lumea occidentală despre demontarea pașnică a comunismului și evitarea unui război nuclear cu URSS, în Ucraina se discuta atunci despre șansa de a avea o țară separată de Rusia, după modelul statelor baltice.
Când în anii 1990-1991 au apărut primele încercări de a opri procesele lansate de perestroika, iar Gorbaciov a încercat să reinventeze într-o altă formulă politică Uniunea Sovietică, ucrainenii, care au trecut prin perioada unei redeșteptări naționale, au continuat lupta. Procesele de eliberare națională au devenit ireversibile.
Gorbaciov credea într-un Imperiu Sovietic democratic
Neavând un plan, neînțelegând consecințele proceselor de reformă lansate, Gorbaciov credea, destul de naiv, că Imperiul Sovietic construit în urma rapturilor teritoriale și a terorii politice poate să devină democratic și transparent.
Mihail Gorbaciov a rămas în mentalul colectiv al românilor din Ucraina drept reprezentantul unei epoci a posibilităților ratate, a speranțelor și a libertății, lovite mai târziu de greutăți economice, continuarea într-o altă formă a proceselor de deznaționalizare și apariția, după cum ne spune Alexandrina Cernov, a încă a unei frontiere între frați: „Aveam o frontieră cu România și a mai apărut una - cea cu românii din Republica Moldova”.
