Dacul cu firul divin, pus la index de tarabostele de la CCR. Se prefigurează o nouă rundă de alegeri fără Călin Georgescu 

Președintele CCR, judecătorul Marian Enache, le-a transmis miercuri, 19 februarie, lui Călin Georgescu și susținătorilor lui că libertatea de exprimare nu este absolută, că CCR nu are un rol decorativ în procesul electoral, ci unul efectiv, iar Curtea se poate autosesiza cu privire la orice neregulă.

Judecătorul Marian Enache a vorbit pe larg despre rolul Curții Constituționale în respectarea procedurilor pentru alegerile din România, pe parcursul unui interviu amplu acordat publicației Juridice.ro.

Alegerea acestei modalități de comunicare publică este una fără precedent pentru președintele CCR, în condițiile în care instanța de contencios constituțional e plină de ifose în relația cu presa și cu opinia publică.

Curtea Constituțională nu are un purtător de cuvânt pe care jurnaliștii să-l consulte cu privire la nimicuri procedurale sau informații de ultimă oră, iar judecătorii din componența CCR pe care reprezentanții mass-media îi pot contacta invocă de cele mai multe ori „obligația de rezervă a oricărui judecător” – după cum însuși Marian Enache recunoaște că ar avea-o.

Judecătorul Marian Enache a compensat în interviul dat publicității miercuri, 19 februarie, pentru toată tăcerea lui și a antecesorilor săi de la șefia CCR.

Recomandări

Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”

Curtea Constituțională, prin președinte, n-a dat explicații nimănui: nici atunci când a aruncat în aer dosarele DNA prin eliminarea interceptărilor SRI, nici când a dezincriminat abuzul în serviciu, nici când a dat două hotărâri în urma cărora peste 10.000 de dosare penale au fost închise prin constatarea prescripției.

În schimb, o face acum, pentru a lămuri anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 și pentru a preciza în ce condiții vor avea loc cele din luna mai 2025.

După anularea alegerilor în urma unei hotărâri a CCR, două televiziuni care îl susțin pe Călin Georgescu și care i se adresează cu „președintele ales” au catalogat hotărârea CCR drept „o lovitură de stat” sau „atac la democrație”, Curtea fiind în discursul lor actual una „rea”.

Pentru aceleași televiziuni – una controlată de Maricel Păcuraru, cealaltă de Sebastian Ghiță – Curtea Constituțională era „bună” când a golit instanțele de dosare penale, printre care (în mod oportun) erau și dosarele celor doi afaceriști.

Șeful CCR: Alegerile viciate nu pot fi considerate parțial valide

Precizările – pe care judecătorul Marian Enache le face cu eleganță, fără să pronunțe vreun nume – îi privesc, în realitate, pe Călin Georgescu și pe alți candidați din blocul așa-zis „suveranist”.

Recomandări

Avocații jandarmilor din Dosarul 10 August, revoltați că procesul se judecă „cum nu s-a mai văzut” de repede. Victimele îi contrazic: „E o strategie de a împinge dosarul înspre prescripție”

Cine are curiozitatea să citească cele fix 12.455 de cuvinte rostite de Marian Enache o poate face aici.

Din întregul mesaj, eu am extras opt paragrafe, pe care le consider esențiale pentru ca lumea să înțeleagă care sunt șansele lui Călin Georgescu de a candida din nou ori de a câștiga vreodată președinția, în contextul în care în campania acestuia s-au implicat „actori statali și nonstatali străini”, așa cum a rezultat în urma desecretizării documentelor CSAT:

• „Curtea veghează la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României, iar cele două legi (n.r. – Legea nr. 47/1992 și Legea nr. 370/2004), fără a avea caracter de exhaustivitate, reglementează competența Curții Constituționale exercitată la sesizare, după cum urmează: soluționarea contestațiilor formulate împotriva înregistrării sau neînregistrării candidaturilor, a cererilor referitoare la împiedicarea desfășurării campaniei electorale, precum și a cererilor de anulare a alegerilor. Ca atare, chiar și în aceste etape procedurale, Curtea are competența de a se sesiza din oficiu cu privire la obiectul oricăreia dintre cele 3 categorii de acțiuni anterior enumerate.
• Dacă o curte constituțională poate valida și confirma rezultatele alegerilor, înseamnă că le și poate infirma, invalida sau anula. Această competență nu poate fi una formală, decorativă sau proclamativă, ea este una reală și efectivă, care poate fi exercitată în condițiile apariției unei situații excepționale care o declanșează.
• Constituția României și jurisprudența CCR garantează libertatea de exprimare în mod deplin, dar nu în termeni absoluți. Libertatea de exprimare se autolimitează de drept în condițiile în care se promovează idei xenofobe sau de inspirație antisemită, legionară, nazistă, totalitaristă ori de ură națională, incitare la discriminare, violență publică și defăimare a unor valori ale sistemului democratic și ale ordinii constituționale. Orice libertate se afirmă prin limitele ei, și nu prin absolutizarea ei (…).
• În evaluarea constituționalității procesului electoral în sensul respectării caracterului corect și liber al alegerilor, Curtea Constituțională hotărăște pe baza informațiilor oficiale pe care autoritățile specializate ale statului (explică mai depate că se referă la CSAT – n.r.) le furnizează în mod direct sau pe canale oficiale în spațiul public.
• Curtea nu judecă emoționalitatea dreptului de vot, ci are obligația să verifice corectitudinea procesului electoral sub aspectul modalităților concrete prin care s-a exercitat votul. (…) Hotărârea pronunțată de Curte nu sancționează și nu anulează dreptul de vot al cetățenilor, așa cum artificial și tendențios se induce prin anumite mesaje în mediul public electoral, ci îl protejează de orice ingerință în scopul exprimării lui în deplină libertate și al realizării finalității sale constituționale.
• Curtea a sancționat, în limitele obligației sale constituționale, procedura electorală ca atare, derulată în condiții de incorectitudine, stabilite în baza unor documente oficiale ale instituțiilor care, prin lege, au rolul să protejeze securitatea națională și care au atestat că au existat nereguli majore în cadrul procesului electoral.
• Mai simplu spus, prejudiciul în materialitatea sa obiectivă s-a produs. Faptul că nu au fost descoperiți cei care au cauzat acest prejudiciu și care, de regulă, acționează cu mijloace sofisticate, uneori greu perceptibile, nu înseamnă că prejudiciul nu există în obiectivitatea lui și, ca atare, trebuie ignorat sau subestimat.
• Procedura de alegeri viciată în aspectele sale esențiale – și aici mă refer permanent la condiția corectitudinii alegerilor, a alegerilor curate, cum se mai spune în mod curent – nu poate fi considerată parțial validă. Aceste încălcări sunt iremediabile și afectează procedura în ansamblul său. (…) Ca să fiu mai plastic: dacă ați dori să beți un pahar cu apă în care cunoașteți că există o doză de otravă, veți încerca să extrageți otrava și să beți apa astfel purificată sau veți opta pentru un alt pahar cu apă?”, a declatat judecătorul Marian Enache pentru sursa citată.

Recomandări

Moartea misterioasă a unui polițist criminalist. Bogdan Deftu a fost găsit într-o baltă de sânge, la capătul peronului din gara Câmpina

Alte decizii prin care CCR a stârnit controverse în România

Ne place sau nu, din punct de vedere legal, CCR este un stat-în-stat: nu există cale de atac la hotărârile pe care le emite, iar ele au aplicabilitate obligatorie pentru magistrați, sub sancțiunea abaterii disciplinare.

Reamintim că, de jure, deciziile CCR dictează doar pentru viitor, însă de facto se aplică și retroactiv pe baza unui artificiu din legislație numit „principiul legii mai favorabile”.

Pe scurt, România a cunoscut succesive modificări la lege, cum ar fi modificările la Codul penal sau Codul de procedură penală. Dacă un inculpat este judecat în prezent pentru o faptă prevăzută de o lege care între timp s-a modificat, i se aplică norma mai favorabilă.

Iată câteva dintre „isprăvile” CCR din trecut, cu precizarea că principiul legii mai favorabile se aplică în toate aceste cazuri:

Scandalul „marii prescripții”

În 2022, CCR a emis o decizie prin care a constatat că Parlamentul n-a făcut nimic pentru a pune în acord legea cu o hotărâre a instanței de contencios constituțional din 2018.

Hotărârea respectivă viza neconstituționalitatea art. 155 din Codul penal care reglementa întreruperea cursului prescripției de către orice act procedural efectuat în cauză.

După patru ani, CCR a emis o nouă hotărâre, în 2022, în care statua că România n-a avut legislație pe tema prescripției speciale, astfel că se vor aplica prevederile de la art. 154, care reglementează prescripția generală.

În urma acestor decizii ale CCR, din 2022 până la zi, instanțele au închis peste 10.000 de dosare penale.

Scandalul completelor de la Înalta Curte

În 2018-2019, CCR a emis o serie de decizii prin care a constatat nelegala compunere a completurilor de magistrați de la Înalta Curte: cele de 5 judecători (pe motiv că nu sunt trași la sorți toți magistrații, președintele completului fiind din rândul conducerii) și cele de 3 judecători (pe motiv că n-ar fi „specializate” în judecarea infracțiunilor de corupție).

În urma acestor decizii, mulți inculpați VIP (politicieni corupți, afaceriști abonați la contracte cu statul, funcționari publici șpăgari) s-au ales fie cu desființarea hotărârilor de condamnare, fie cu trimiterea dosarelor spre rejudecare.

Redefinirea abuzului în serviciu

O decizie a CCR din 2016 (Decizia 405/2016) a statuat că articolul din Codul penal care sancționa abuzul în serviciu este constituțional numai în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Ulterior, pe aceeași linie logică, CCR a hotărât (Decizia 651/2018) că „atunci când Curtea constată neconstituționalitatea totală sau parțială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privința efectelor, cu o lege de dezincriminare”.

Ca atare, infracțiunea de abuz în serviciu a fost redefinită în sensul sancționării faptelor prin care se încalcă norme din legislaţia primară (adică legi şi ordonanţe) ale Guvernului, fiind excluse cele din legislația secundară (care încalcă ordinele de ministru, norme, regulamente emise de ministere, instituții sau alte autorități din subordinea Guvernului).

În urma acestor hotărâri ale CCR au scăpat de răspunderea penală, prin achitare, mulți funcționari publici: președinți de consilii județene, primari sau directori de instituții.

Scandalul „Binomului SRI-DNA”

Printr-o decizie din 2016, CCR a hotărât că prevederile art. 142 alineat 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

Respectivul articol prevedea că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

CCR a statuat că sintagma „alte organe specializate ale statului” este „lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând subiecţilor să înţeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor”.

Această hotărâre a CCR a aruncat în aer majoritatea dosarelor DNA aflate fie pe rolul instanțelor, fie în lucru, deoarece procurorii DNA depindeau de infrastructura SRI pentru a realiza interceptări în materie de infracțiuni de corupție.

Hotărârea a deschis calea avocaților, mai departe, pentru o altă serie de sesizări cu excepții de neconstituționalitate legată de interceptările aflate deja la dosar. Apărătorii au solicitat și au obținut, tot cu ajutorul CCR, excluderea fizică a interceptărilor din dosare, inclusiv a celor realizate de DNA, dar transcrise „de mână” de către ofițeri SRI.

Cum n-a fost suficient, opinia publică a aflat că SRI are „protocoale” nu doar cu DNA, ci și cu alte unități de parchet sau cu instanțe de judecată, așa că „Binomul” s-a dovedit a avea o amploare mai mare.

Scandalul s-a întins până în 2020, când Valeriu Zgonea (condamnat la 3 ani cu executare, apoi achitat) a reclamat la CCR neconstituționalitatea articolului din Codul de procedură penală privind supravegherea tehnică, precum și cele ale legii siguranței naționale în baza cărora SRI putea sesiza Parchetul. Prin Decizia 55/2020, CCR a restrâns și mai mult sfera de activitate a SRI, statuând că înregistrările specifice culegerii de informații nu sunt probe.

Totuși, CCR i-a respins lui Zgonea sesizarea cu privire la Legea 51/1991 care dă dreptul SRI să sesizeze Parchetul. Cu alte cuvinte, ofițerii SRI pot sesiza procurorii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, dar nu le pot da nimic altceva pentru a folosi, mai departe, ca probă în proces.

Urmărește-ne pe Google News