Despre ce nu apare în documentarul Recorder

Ce aduce strict nou materialul Recorder este forma de contract propriu-zis între unele partide și televiziuni. Între presă și partide au apărut agenții, cu contracte de confidențialitate și, ca atare, nu poți vedea exact cine pentru ce plătește. Iar atunci când vezi că pentru un interviu al lui Ciutacu cu Dăncilă s-au plătit vreo 80.000 de euro înțelegi rapid că se închiriază televiziunea cu totul, nu doar porțiuni.

Așadar, cauza Recorder e bună, vedem niște disfuncții grave în felul în care se cumpără laude TV (cei mai mulți bani sunt la televiziuni, destul merge și online, dar mai fărâmițat). Jurnalistul Cristian Andrei (Europa liberă) a scris și apoi multe ong-uri au mai semnalat lipsa de transparență în ce privește sumele date de partide, cei de la Recorder aduc dovezi în plus. 

Unde începe să se fisureze întreaga demonstrație? La partea de retorică. Pe un fundal muzical grav-înălțător suntem anunțați că democrația se prăbușește din cauza acestei practici. Apoi ținta e clar îndreptată spre PSD, e partidul care nu furnizează sume defalcate. Iohannis e pomenit, dar doar ca un vinovat prin pasivitate care patronează nepăsător neregulile.

Or, adevăratul dominator misterios al presei mainstream e Iohannis. Într-o presă liberă ar fi fost fărâmat. Într-o presă ca a noastră este protejat, deși n-a dat un interviu de 9 ani de zile. Mai mult, își înscenează din când în când niște dezbateri cu cine vrea și cum vrea.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Dacă ești cu adevărat îngrijorat de democrație începi de la Iohannis și de la misterul unei prese care n-a luat foc nici după ce a închiriat ani de zile un imobil care nu era al lui, nici după ce a intrat într-un discurs din ce în ce mai milităros cu cheltuieli adiacente pe măsură. Ciolacu și Ciucă sunt niște pechinezi de companie pe lângă netransparența prezidențială.

Apoi, USR nu apare în documentar. În alte locuri e dat drept exemplu de transparență, pentru că trece defalcate toate spațiile media cumpărate. Bravo lor, dar asta nu înseamnă că nu stimulează anumite părți din presă în moduri netransparente. Nu merg până la cazul Moise Guran, și om de partid, și moderator, la un moment dat. Dar, cumva, USR intră în aceeeași schemă cu Iohannis, susțineri misterioase și umbroase dinspre servicii secrete și camarile de „stat de drept”, servicii care chiar nu-și dau detaliat pentru presă cheltuielile cu propaganda.

Cum se face

Îmi asum un punct de vedere nepopular: faptul că le dăm de la buget bani partidelor ca să își facă propagandă mi se pare extrem de democratic. În epoca Vîntu, Ghiță, Voiculescu etc., mogulii își cumpărau politicieni la kil. Acum e puțin invers, partidele își cumpără presă. Felul în care o fac nu e în regulă. Dar când a fost în regulă? 

Cât am lucrat în televiziune n-a fost săptămână să nu primesc SMS-uri sau avertismente cu „nu te lua de ăla, de aia” – și eu, și destui alții râdeam și făceam fix invers (o timidă încercare de a mai educa patronii). Asta te costă de obicei funcții, bani, influență. Pentru că alături de noi au crescut armate de executanți perfecți. De aia m-a și plesnit râsul când am văzut un Chelemen, șef pe la RTV (și profesor la Facultatea de jurnalism, hahaha!), explicând cum el urmărește doar audiența și atât, și cum e complet desprins de culisele vânzării. 

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Nu, și Chelemen, și Prelipceanu și mulți alții sunt fix acel profil de lucrător în media (că ziariști nu sunt) care execută zelos orice comandă de la patron. Fac audiență din jeg, apoi pretind că fac bani din jeg. 

Dar nu, fără banii adiacenți din culisele patronale, aceștia ar fi doar niște ridicoli cu audiență, ar dispărea în maximum un an. De ce? Pentru că industria jegului e de hăt complet înghițită și monetizată de Google, Facebook, TikTok etc. Acolo sunt banii. Jegul de la televizor e doar un pretext pentru vândut influență.

E plin televizorul de figuri despre care nu știi din ce trăiesc. Nu au afaceri de succes media, nu au alte surse de venit, dar sunt neprețuiți și vin la studio cu mașini de 100.000 de euro. Recorder nu lămurește misterul lor – banii ăia foarte mulți nu vin de la partide, mai vin și din alte părți, obscure, nu doar servicii, ci dintr-un tip de prestări servicii mult mai întunecat și complex. 

Banii privați

Recorder îi tratează indulgent și pe liberali care au cheltuit nesimțit fix când aveau bugetele de pandemie la îndemână și practic au paralizat toată presa. Vina lor e cel puțin egală cu PSD. Iar USR erau și ei acum ceva timp la putere. Însă sunt omniprezenți ochelarii ideologici de dreapta la Recorder și la alte organe de presă care încearcă să existe independent. Să mă explic.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

În zone precum Recorder, se întreabă tot timpul ce se întâmplă cu banii publici. Niciodată cu banii privați. Politicienii nu au fost decât ultimii veniți în aceste practici incorecte. 

Advertorialul nesemnat a fost încurajat de toate marile companii. Am auzit de nenumărate ori cum oameni de marketing amenințau departamentul de vânzări din presă că, fără 10 articole nesemnalate ca publicitate, își retrag complet bugetele.

Așa că să spunem adevărul răspicat. Politicienii doar au aflat ultimii de o practică universală în piață. Presa de mai toate felurile, și cea care demască restul presei, este complet oarbă la abuzul privat. 

Niciodată nu au existat campanii antibănci, așa cum băncile ar fi meritat, atunci când au furat în masă din comisioane. Nu există atacuri serioase de presă la adresa speculanților din energie. Dimpotrivă, aș zice că-s menajați și toate criticile merg tot spre stat (deși acolo e doar parte din vină). 

La fel, o presă independentă ar fi avut investigații tari cu companii  de combustibil fosil, investigații cu administratori privați de pensii (nu pupături de mâini și „m*iepsd”) și investigații tari despre abuzuri imobiliare. Când apar, miraculos, nu au mare succes, tocmai pentru că există un public ideologizat care nu acceptă acest tip de vedere complexă a realității.

Pentru o parte a publicului Recorder e simplu: statul ne fură taxele și le dă la proști. Nu e mai complex decât publicul RTV care vrea niște circ și fake-news cu pensii.

Întrebați la ANPC unde sunt cele mai multe plângeri? Am așa un feeling (și niște informații) că în top sunt numai corporații financiare sau din telecomunicații. Unde e urmarea? Unde sunt materialele? Păi e mult mai greu să le faci decât să te iei de PSD, pentru că abia aceștia sunt și mari advertiseri, și cu o putere reală și mult mai stabilă decât un politician. 

Apropo, credeți că un patron de televiziune nu construiește blocuri? Banii ăia de la partid despre care vorbește Recorder se duc strict în întreținerea unor redacții oricum devastate și cu oameni plătiți prost. Adevăratele tunuri se dau cu un „PUZ” bine plasat, cu o compensare de retrocedare de spital, de parc. Acolo-s banii. Și acolo a dormit istoric și DNA, și alte entități de „stat de drept”. 

Cumva, în presa românească se privește ca fiind firesc abuzul privat și lobbyul (doar sunt banii lor, e normal!, am auzit asta 20 de ani) și se judecă ultraisteric netransparența publică. E ca în materialele cu bugetari care stau și o ard prin birouri (ceea ce, normal, nu e bine), dar care nici nu se compară cu furtul și indolența de după liberalizarea pieței de energie. 

Presă sănătoasă, ce o fi aia

Partidele nu au făcut decât să copieze cu întârziere practica privată comercială – nu mai vor doar reclamă clasică, iar agențiile lucrează de un deceniu pentru advertoriale nesemnalate – e un trend universal de la NYTimes la amărâții noștri – și da, e îngrijorător. Însă, pentru mine e clar, vom avea democrație și presă sănătoase când vom înțelege că ziariștii neonești sunt de fapt un soi de obiectivitate crudă a pieței. Sună ciudat? S-o zic mai simplu: ăia vă vând neutru și imparțial oricui dă banul, nu doar PSD-ului sau PNL-ului. Chelemen, Prelipceanu, Orcan etc. sunt perfect adaptați pieței libere. Și vă vor vinde orice contra cost. În mare parte din timp, acești oameni vând ideologia care le-a produs banul, crypto-capitalism, jumătate sălbatic, jumătate netransparent (servicii, lobby, rentieri).

Așa că ce deranjează în materiale precum cel al Recorder, e condescendența, tonul moralist, trucuri de montaj ieftin prin care demonizezi și prin care ocolești esențe mult mai tari. 

Nu e mai interesant să discuți ce spune Ciutacu la un moment dat? Că fără acești bani, mai toată presa era moartă și îngropată? Nu era mai interesant să vedem practici paralele, o discuție cu oameni din agenții, despre cum fac reclamă la restul produselor, nu cele politice?

Vedetele care fac reclamă nemarcată pe Instagram la creme care-ți distrug fața sunt mai ok pentru că nu cheltuie bani publici? Oameni de afaceri care pun presiune pe politicieni ca să-și facă „residence” sunt mai ok pentru că o fac pe banii lor? Bănci, companii de energie, comunicații care sunt exemple de netransparență sunt mai ok pentru că o fac storcând direct bani de la noi? 

Dacă începem să medităm serios mi-e că vom ajunge la concluzia că politicienii ne mint destul de transparent față de alții. 

Un singur lucru mi s-a părut interesant din acest scandal. Cât de scump se cumpără produse proaste. Partide care cheltuie zeci de milioane de euro pe showuri de doi bani. Păi cu banii aruncați pe Gâdea, Ciutacu sau Prelipceanu mai bine îți educai o divizie de tineri activiști și specialiști care să producă propagandă brici.

Câteva observații personale, poate vă sunt utile

Ca ziarist am fost în mult mai mare pericol când m-am luat de business-uri mari decât atunci când m-am luat de politicieni. Luatul de politicieni e pentru mulți o luptă fake. Cam cum se ia zilele astea Liiceanu de Iohannis pe care îl acuză că stă lângă Ciucă „plagiatorul”. Eu aș zice invers, că PNL-ul tot are o problemă morală când susține o figură evident nedemocratică precum Iohannis. Abia de aici începe critica și nu jocul de glezne telectual. 

În redacțiile pe unde am fost, au existat dintotdeauna zeloși care să-ți explice ce vrea și ce nu vrea șeful. Separația puterilor în redacție nu mai funcționează de prea mult timp. Ce face „Libertatea”, faptul că menține acest pact idealist de neinterferență între business și redacție, trebuie să conștientizăm că e o excepție. Nu spun că e unica excepție, dar spun că, din păcate, regula e alta.

Criticile împotriva presei și politicienilor sunt periodic motorașe ale dreptei de tip neoliberal (USR, diverse think-tank-uri etc.) care are totuși un talent prea mare în a critica doar aparatul administrativ și talent zero în a ataca afacerile care în unele zone practic își cumpără politicieni și îi trântește în consiliul local sau își plasează lobbyști în guvern pentru măsuri țintite.

Nu în ultimul rând, banii publici cheltuiți în ultimii ani chiar au salvat presa care, jegoasă cum o fi, tot e mai bună decât nimic. Poate că acești bani publici ar trebui să meargă direct la ziariști, ocolind țarcul patronal, însă e complicat. Jegul privat (industria fake news, tabloidizare extremă, mixul de porno și fanatism conservator) din epoca Google-Facebook ar fi ras-o de pe fața pământului. Sau, mă rog, am putea medita cum ar arăta doar o lume cu „click aici!”, fără redacții de știri care să mai încerce măcar să dea un telefon, să ia un interviu, o reacție. 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește-ne pe Google News