Femeile ar trebui să învețe la școală că a reclama un caz de abuz nu este un gest de curaj din partea lor, ci un act de normalitate

Acesta este unghiul prin care sunt transmise publicului ultimele știri la zi în legătură cu recentul scandal de abuz sexual în care este implicat profesorul Bulai. Cum reacționează instituțiile publice la acuzațiile de abuz sexual comis de un angajat al acelei instituții asupra unor femei este indubitabil o preocupare legitimă a presei, cu atât mai mult cu cât instituțiile publice abia încep să învețe că este obligatoriu să manifeste toleranță zero față de orice formă de abuz de putere. Opinia de față nu tratează însă acest subiect, ci unul mai subtil și – zic eu – la fel de important. 

În primul rând merită felicitată jurnalista Ioana Moldoveanu nu numai pentru că a empatizat cu victimele, ci pentru că a avut răbdarea și perseverența să strângă probe astfel încât acuzațiile acelor femei să fie luate în serios.

Pentru că, din păcate, când vine vorba de prezervarea și apărarea limitelor fizice și psihologice în relația cu bărbați abuzatori, femeile trebuie să facă un dublu efort ca să depășească situația traumatică în care se află captive: pe de o parte, să găsească acea portiță prin care ies din relația traumatică, iar de pe altă parte, în ciuda stresului și a oboselii psihice la care sunt supuse, ele trebuie să fie extrem de vigilente în a aduna probe împotriva acelui abuzator.

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Altfel, există un risc major ca ele să nu fie crezute. Iar scepticismul sau contestarea mărturiilor lor nu fac decât să le retranspună în relația abuzator-victimă în care puterea este el, niciodată la ele. 

Fie că vorbim despre un mediu instituțional, fie unul privat, o relație toxică de tipul abuzator-victimă nu se poate dezvolta dacă nu există între ei percepții disproporționate de putere. Preludiul unei relații abuzive constă în acțiunea premeditată a unui bărbat de a fi perceput de către victimă mult mai puternic decât ea, niciodată egalul ei. Fără acest cadru al dominării psihologice, abuzatorul nu poate acționa pe termen lung, pentru că nu poate controla victima. 

În cazul profesorului Bulai, constrângerea psihologică se manifesta în două moduri: pe de-o parte, Bulai juca rolul bărbatului experimentat sexual care examinează critic sexualitatea acelor femei tinere, tocmai ca să arate că el domină.

Pe de altă parte, același Bulai juca rolul profesorului evaluator, fără a cărui notă, studentele nu ar fi reușit să scape. Victimele au acceptat comportamentul lui abuziv pentru că, în acest cadru psihologic al constrângerii, creat artificial de el, l-au perceput mai puternic decât ele. Sau ele însele s-au simțit lipsite de putere. Or în acest moment zero al constrângerii psihologice, adolescentele, tinerele viitoare femei trebuie învățate să se apere. 

Recomandări

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Dacă li s-ar explica, în școala primară, la orele de educație sexuală, că orice formă de contrângere sexuală este o formă de abuz și că este absolut normal să-și exercite dreptul la auto-apărare, probabil că până în prezent, multe studente ar fi avut reacția sănătoasă să-l respingă brutal pe individ.

Ce s-ar fi întâmplat dacă aceste femei timorate de falsa lui autoritate l-ar fi înfruntat în mod direct chiar în acea cameră în care le punea să se dezbrace, sau în momentul în care primeau din partea lui mesaje sexuale subliminale?

Cel mai probabil, el s-ar fi retras de teama scandalului instituțional. Însă pe femeile tinere nu le învață nimeni cât de important este pentru ele să conștientizeze că e dreptul lor să se apere. Nu le învață nimeni că propriul lor consimțământ este mai important decât orice funcție din această lume și că au tot dreptul să spună răspicat NU chiar în momentul zero în care un bărbat încearcă să le manipuleze psihologic, fără să se teamă că vor rămâne singure.

Școală românească te învață supunerea, nu faptul că orice instituție de învățământ înseamnă un set de drepturi și obligații în raportul profesor-student, iar în afara acestor reguli, niciun alt tip de comportament nu se justifică. 

Recomandări

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

Sigur că orice instituție publică, nu numai cele de învățământ, trebuie să aibă un cod etic care să sancționeze dur comportamentele abuzive. Dar mai important decât acest cod etic, femeile din România trebuie să conștienteze faptul că, indiferent de vârstă, statut social, rol sau profesie, consimțământul lor este linia roșie pe care nimeni nu o poate trece, iar dacă se întâmplă acest lucru, ele au tot dreptul să riposteze.

Pe lângă reacția de a lăuda puținele victime care au avut curajul să vorbească public despre trauma lor, expunându-și astfel sensibilitățile unor străini, mai bine, prin educație, le oferim armele cu care vor învăța să se apere singure în fața acestor abuzatori manipulatori. Dreptul la autoapărare nu e neapărat o formă de curaj, ci unul care ține, de multe ori, de propria noastră supraviețuire. 

Urmărește-ne pe Google News