Furtul banului public nu are loc doar la București, ci în toată țara. De ce avem nevoie pentru a-l descoperi

 1 comentariu

Ca să identifici unde a ajuns prada, adică banii publici, ai nevoie de ochi, urechi și creativitate la nivel local, scrie într-un text găzduit de Libertatea fondatorul site-ului de investigații Rise Project, Paul Radu, cel care explica argumentele pentru care crede în revirimentul presei locale din România, una extrem de vulnerabilă în fața abuzurilor și presiunilor politice și economice locale și naționale.

Am privilegiul de a fi muncit în ultimii 15 ani cot la cot cu sute de jurnaliști locali din câteva zeci de țări, pe cinci continente. Asta facem la The Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) - cea mai mare rețea globală de jurnalism de investigație pe care am cofondat-o și din care face parte și RISE Project în România. Colaborăm cu reporteri locali pentru a construi și a prezenta publicului o imagine cât mai completă a rețelelor transfrontaliere de crimă organizată și corupție.

Avem o vorbă la OCCRP: „It takes a network to fight a network” - „Ai nevoie de o rețea pentru a lupta împotriva altei rețele”, iar o rețea jurnalistică este puternică doar atunci când presa locală, reporterii locali sunt puternici.

Furtul banului public nu are loc doar la București, ci pe tot teritoriul țării, iar ca să identifici unde a ajuns prada ai nevoie de ochi, urechi și creativitate la nivel local.

Rețeaua de corupție și criminalitate regională sau transfrontalieră poate fi adusă în atenția publicului doar prin colaborare regională și transnațională.

Sunt convins că și în România, după perioada destul de lungă de declin al presei din afara Bucureștiului (cu câteva foarte notabile excepții), vor urma ani în care reporterii din cele patru puncte cardinale vor găsi un nou suflu, se vor reorganiza și vor conecta regiunile țării la presa europeană și mondială. Deja sunt astfel de colaborări. Chiar anul acesta, când una dintre finalistele Superscrieri, publicația Info Sud-Est, o mână de oameni dintr-o mică redacție locală, a reușit să lucreze de la egal la egal o anchetă jurnalistică cu Süddeutsche Zeitung, unul dintre cele mai mari ziare din Germania și publicația aflată la originea proiectului internațional Panama Papers.

5 argumente

Am să enumăr încă cinci argumente optimiste în favoarea ideii că va avea loc un reviriment al presei regionale în România în anii ce vin:

1. Nevoia de rețea locală. Organizațiile de investigații care muncesc deocamdată mai mult de la București au nevoie de corespondenți și birouri locale pentru a deveni mai eficiente. RISE Project, la care sunt cofondator, are deja în plan extinderea în câteva regiuni, iar redacții precum Recorder și altele lucrează destul de mult cu oameni din presa locală.

2. Avalanșa de leak-uri - scurgeri de date. Doar în ultimele săptămâni, am obținut la OCCRP, rețeaua din care face parte și RISE, opt „eak-uri”, opt seturi de date scurse din diverse surse. Acestea însumează mii de pagini de text și sute de ore de materiale video și audio și se adaugă altor aproximativ 80 de terabiți de informație indexată de noi în ultimii ani. Pentru comparație, Panama Papers a avut un volum total de aproape 2,8 terabiți. Mare parte din informația strânsă de OCCRP în sistemul nostru de management de date aleph.occrp.org este relevantă la nivel local, inclusiv în România. Leak-urile modifică dinamica investigației jurnalistice și, în combinație cu legea accesului la informație și bazele de date disponibile, eliberează reporterul local din constrângerile dependenței de surse locale, dependență care a sugrumat și a acaparat de-a lungul timpului media locale.

Munca de teren și relația cu sursele sunt la fel de importante ca și înainte de epoca Panama Papers, însă punctul de pornire pentru jurnalist este altul. În acest context, jurnalismul nemuncit, servit pe tavă de interese locale, devine mai vizibil și mai rizibil.

3. Tehnologie ieftină și accesibilă. Uneltele pentru procesarea, analiza, repartiția și distribuirea informației sunt mai multe și mai ușor de accesat și folosit. Spațiile colaborative securizate oferite de aplicații precum Signal, dar și sistemele de management de date cum sunt cele oferite de OCCRP prin aleph.occrp.org sau ICIJ Datashare (datashare.icij.org) sunt gratuite și la îndemâna oricui.

Echipe mici de jurnaliști sau chiar freelanceri locali se pot conecta la rețele sau pot face pe cont propriu jurnalism de date care în urmă cu câțiva ani era posibil doar în redacții mari, cu resurse financiare pe măsură.

4. Managementul riscului. Munca în rețea elimină o parte din riscul la care se expune de obicei jurnalistul care operează în comunități mici, unde stânga află imediat ce face dreapta. La OCCRP, discutăm întotdeauna nivelul de risc al fiecărei investigații și contactăm de la distanță politicieni sau mafioți locali.

În situația în care un jurnalist din Timișoara consideră că este periculos să vorbească cu un politician din orașul de pe Bega, un alt jurnalist de la Constanța, București sau chiar din afara țării îl contactează pe politician pentru a elimina o parte din pericol. Jurnalismul local de tip lup singuratic nu este doar ineficient, ci și extrem de riscant. Extinderea rețelelor este oportunitate pentru un nou jurnalism local mai sigur.

5. Donatorii. Cred că publicul începe să simtă din ce în ce mai mult că presa independentă, curată, de la nivel de județ sau oraș este necesară pentru a ține socoteala la nivel local. Ca urmare, inițiativele de crowdfunding la nivel local și regional ar putea avea mai mult succes decât în trecut. Pe de altă parte, încă este nevoie de un model hibrid de finanțare în jurnalismul de investigație, iar granturile de la Uniunea Europeană și fundații private se axează mai mult pe presa locală în ultima perioadă.

În concluzie, în opinia mea, jurnalismul local este crucial pentru o presă națională și internațională sănătoasă, iar viitorul investigației de presă se află la intersecțiile dintre jurnalismul practicat la nivel de comunitate și rețelele regionale, naționale, continentale și globale.

*text publicat cu ocazia Galei Superscrieri care a avut loc pe 16 mai în prezența jurnalistului american de investigații Walter Robinson, coordonatorul echipei Spotlight de la Boston Globe care a dezvăluit în 2002 abuzurilor preoților catolici asupra unor minori. Pentru această investigație, ziarul Boston Globe a primit premiul „Pulitzer pentru Serviciu Public”.

** Paul Radu este jurnalist, fondatorul platformei de investigații Rise Project și al The Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și președintele juriului Superscrieri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    dikk0n 21.06.2022, 14:56

    In romania problema majora e clanul parazitilor bugetari ( adica TOTI cei mufati la buget ) care de 30 de ani pur si simplu jecmanesc munca privatilor ( da, de acolo vin banii lor, din taxele si impozitele privatilor ), clanul care a distrus orice initiative de reforma si pur si simplu fura ca in codru. Sunt doar ~1,5 milioane de gunoaie umane care s-au obisnuit sa primeasca bani fara sa aduca nimic util societatii, isi dau legi si sporuri pentru ei si camarila lor.

ALTE ȘTIRI
Ioana Timofte si vacantele de lux, Santorini, Mallorca, Antalya Sursa foto Shutterstock copy
Analiză
07:00
Dosarul vacanțelor de lux ale Ioanei Timofte, restituit la DNA. Ce nelămuriri a avut judecătorul cu privire la mitele ce ar fi fost primite de nepoata fostului șef al SRI
Rezultatele Loto 6/49 din 1 octombrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
30 sept.
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
30 sept.
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Președintele Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, de la tribuna Președinției, vorbește și explică ceva arătând cu mâinile, iar în spate are un fundal albastru al Administrației Prezidențiale, București, 22 octombrie 2025
08:02
Nicușor Dan dă vina pe criza politică pentru faptul că nu a publicat raportul anulării alegerilor din 2024: „Era unul dintre primele trei lucruri de care mă ocupam”
Ultimele știri
09:25
Un călugăr de 31 de ani a intrat într-o izolare totală de 12 ani. Nu va avea niciun contact cu lumea exterioară până în 2038
09:12
Alternativa pentru Disneyland Paris despre care puțini români știu. Parcul considerat „Universal Studios al Europei” investește 300.000.000 de euro în modernizări
09:10
Simona Halep, anunțul după ce s-a aflat de relația cu Dorin Mateiu: „E momentul să îmi formez familia pe care mi-o doresc”
09:05
Christa Pike a supraviețuit injecției letale după două doze. Execuția a eșuat, iar femeia a fost dusă cu ambulanța la spital
TRENDING
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
30 sept.
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
30 sept.
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
Bărbatul în vârstă stă singur pe o canapea privind afară cu o expresie tristă
08:32
Singurătatea ne taie până la șase ani de viață sănătoasă. Diferențe între femei și bărbați
Ce a mâncat într-o săptămână cu 20 de lei pe zi un blogger ucrainean.
08:00
Ce a mâncat cu 20 de lei pe săptămână un blogger, în Ucraina: „Să vedeți la cântar!”
Exemplare înfășurate ale Constituției SUA și ale Declarației de Independență, alături de un steag american de epocă, pe lemn vopsit în alb și cu aspect patinat
07:57
În urmă cu 20 de ani a cumpărat un document făcut sul de la un magazin second hand, apoi a aflat că era o copie rară a Declarației de Independență din 1823
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
30 sept.
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o sumă uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
30 sept.
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Imaginea surprinde un camion albastru ce transportă un container galben, rulând pe o autostradă alături de alte autoturisme, sub un cer senin.
06:45
Cum pot plăti șoferii rovinieta și TollRo începând cu 1 octombrie 2026. Avertismentul transmis de CNAIR
Imaginea prezintă o mână care ajustează robinetul termostatic al unui calorifer alb.
06:25
Termoenergetica începe de astăzi probele pentru furnizarea căldurii în Capitală. Ce trebuie să știe bucureștenii
Ministrul Dragoș Pîslaru
30 sept.
România a depus ultima cerere de plată PNRR, de 4,35 miliarde euro, anunță Dragoș Pîslaru
O mașină neagră cu numere de înmatriculare blurate
30 sept.
Șofer român oprit de polițiști pe o autostradă din Elveția. Descoperirea care a dus la confiscarea mașinii sale
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri