Pe unii îi recunoșteam pe Calea Victoriei (acolo unde și Arghezi apucase odinioară să-l vadă pe Eminescu). Pe alții îi ascultam uneori în vorbiri publice, prin amfiteatre sau săli de seminar, la vernisajul unor expoziții sau în rare emisiuni radio.
Cu timpul, după 1989, am dobândit libertatea care ne-a ajutat să cunoaștem direct, la studii prin capitale occidentale, sau din valul de traduceri înlesnit prin eliminarea cenzurii, mulți alți autori, mai importanți și mai cunoscuți decât compatrioții noștri de elită, însă lărgirea cadrului nu ne-a făcut să ne părăsim primele iubiri livrești, amplificate prin ulterioare restituiri, precum scrierile de uluitoare profunzime filosofică ale unui Alexandru Dragomir.
Familia locală s-a completat prin cea europeană sau americană, dăruindu-ne sentimentul unei duble apartenențe culturale. Între autohton și global nu se strecura nicio contradicție. A fi un „bun român” însemna a deveni ucenicul celor mai de seamă spirite, cu speranța de a le continua sau măcar de a le sluji creativ memoria, dincolo de orice crispare provincială și de furia ideologiilor concurente.
Aceste figuri ni se păreau exemplare nu pentru că ar fi fost moralmente impecabile sau întru totul originale, cât pentru că ne îndemnau la strădania formării de sine, prin riguroasa lor disciplină intelectuală și sobrietatea ideilor exprimate judicios și expresiv, atât în registrul literar, cât și în cel erudit. În pedagogia lor implicită pâlpâia ultima întruchipare a umanismului de sorginte renascentistă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_070c238e61ffc1fcf06b0d3ec18abe20.jpg)
Sunt convins că tinerii intelectuali din toate celelalte țări captive în lagărul comunist au trecut prin experiențe paideice similare: nu era o rușine să crezi că adevărul, frumosul și binele există platonic, pentru a se armoniza în fiecare destin împlinit. Sensul vieții consta în ocolirea barbariei pe drumurile convergente spre cultura înaltă.
N-am evocat acele timpuri aparent revolute pentru a le idealiza și nici pentru a le expune într-un contrast avantajos față de presupusa decădere actuală, cât pentru a susține că ele rămân în fond valabile. Noul context tehnologic și politic al țării și al spațiului occidental, cu toate crizele sale recurente, nu are de ce să le răpească noilor veniți pe scena istoriei dreptul de a-și alege modele intelectuale intens formative.
Un tânăr care nu admiră nimic e, cum ar fi spus Valeriu Anania, un „peregrin apter”, adică un înger cu aripi amputate. Cei mai mulți preiau pilde din istoria oamenilor de succes material sau antreprenorial, dar cei mai buni vor continua să-și descopere modele din ordinea artelor, filosofiei, științei și religiei, căutând mai mult să fie cineva, decât să posede cât mai mult, înainte de a părăsi o lume prost înțeleasă sau declarat absurdă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_79071763ce178b3e4c1c8db1ef183910.jpg)
Avem nevoie de paradigme întrucât suntem ființe mimetice și nu vom supraviețui decât dacă vom continua să întrețesem cele trei dimensiuni ale timpului. Nu ne putem croi personalitatea fără să purtăm la început haine de împrumut, respectiv fără să ne identificăm cu tiparul ideal al unor personalități admirabile. De la o generația la alta, oricât de dramatice ar fi evoluțiile de suprafață, se păstrează mai mult decât credem și se schimbă mai puțin decât avem impresia.
Chiar dacă suntem reduși la statutul de consumatori și clienți, priviți ca mărfuri și ca numere – sau tocmai de aceea – avem datoria de a înțelege că, prin însăși condiția noastră umană, ne confruntăm cu aceleași mari întrebări, care au nevoie de răspunsuri absolute, altfel spus, de periodice întoarceri la surse.
Exercițiul admirației nu se predă la școală, așa cum nu se impune prin „politici” publice. Îl faci liber, singur și împotriva tuturor, dacă e cazul. Îl parcurgi nu ca să te înscrii într-o modă și nici ca să-ți afișezi snob calitatea intelectuală, cât pentru a-ți determina singularitatea prin aspră însoțire cu cei (foarte puțini) care-ți inspiră realmente gândirea și acțiunea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_044f0d77ca71175908ee1920446c1950.jpg)
Niciun om de seamă nu s-a profilat ca atare urcându-se pe valul oportunist al majorităților, ci numai pentru că a reușit să fie unic, după ce și-a selectat compania visată, chiar dacă asta îl expunea la izolare, calomnie și tâmpă ridiculizare de moment. Admirația nu este sinonimă cu idolatria impusă prin dresură socială, cât cu prețul solidar și iconoclast al propriei autenticități. De fapt, nu tu o alegi, ci ea te alege pe tine.

Prodromos • 03.02.2025, 11:06
Cu o augmentare: alegerea, in tabloul acestui pattern antropologic, este intotdeauna initiata, inefabil, de culegerea modelatului de catre model. Altfel spus, intoarecerea la fontes primae este, mereu, un recurs la conditia edenica a omului (bine) creat, in fuga sa "aptera", parusiac soteriologica. Hotarat lucru, o splendoare de cursiv!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bcf5a58904dbfe230b7e12d9986f58fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_838d7710e2cff83b7d1cc9f8f6501117.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bb6b5b28e7e7a40949bccbd4e6f6c43b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_45610f7df1a118599cc95e0b7135d282.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c2e4f004d7cd8a7610ecaab17bd352b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_db78b0d65d3b1b16f647b6eb6de28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6f14d31260853ce61f5d48565900b478.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d503a7c4bb9efd3ecea29f98ec976c3c.jpg)