Opțiunile Emiratelor și reconfigurarea peisajului geopolitic al Orientului Mijlociu

Anunțul făcut intempestiv marți, 28 aprilie, de Emiratele Arabe Unite că începând din 1 mai se va retrage din OPEC și OPEC+ (aceasta din urmă având, între cei 10 afiliați, Rusia drept portstindard) a luat pe toată lumea pe nepregătite, dar n-a șocat pe nimeni în regiune. Demersul are însutit mai multă greutate decât retragerile din OPEC ale Qatarului (2019) sau Angolei (2024).

Comunicatul oficial, transmis de agenția emirateză de presă WAM (Wakalat Anba’a al Emarat) conține un pasaj revelator: „Această decizie urmează unei revizuiri cuprinzătoare a politicii de producție a Emiratelor Arabe Unite, a capacității sale actuale și viitoare, bazată pe interesul nostru național și pe angajamentul de a contribui în mod eficient la satisfacerea nevoilor stringente ale pieței internaționale”. Textul comunicatului trimite la două realități de necontestat, prima vizând necesitatea menținerii standardelor de viață actuale și încrederea investitorilor externi, zdruncinate de loviturile primite în cele două luni scurse de la începutul războiului americano-israelian împotriva Iranului. Cea de-a doua trădează preocuparea îngrijorată, detectabilă la toate statele mari producătoare, că într-un viitor previzibil combustibilii fosili vor fi înlocuiți, drept pentru care resursele trebuie monetizate cât mai curând și mai avantajos.

Decizia Emiratelor Arabe Unite nu este surprinzătoare, fricțiunile cu liderul de facto al OPEC, Arabia Saudită, datând din perioada pandemiei de coronavirus. Acestora li s-au adăugat, din decembrie anul trecut, abordările contradictorii privitoare la Yemen. Această ieșire din OPEC și OPEC+ își va face resimțite efectele pe termen lung, unul dintre cele mai pregnante fiind diminuarea posibilității cartelului de a controla prețurile pe piața mondială.

Mai important și cu consecințe pe care, deocamdată, le putem doar intui vag – din păcate, vag le-au anticipat și cei care au pornit războiul cu Iranul – este faptul că decizia din 28 aprilie venită de la Abu Dhabi conturează o amplă reconfigurare a Orientului Mijlociu Extins.

Examinând politica internațională a acesteri monarhii federale elective, situate la capătul de est al Peninsulei Arabiei, vom constata că și-a urmărit constant, cu cinică inteligență interesele, acestea fiind promovate de o echipă redutabilă. Unul dintre membrii ei de seamă este Yusef Al Utaiba, ambasadorul Emiratelor la Washington (aflat la post de aproape 18 ani), despre care am scris, nu o dată, cu admirație. Nu mă pot opri nici acum să subliniez inteligența strălucită, respirând pragmatism și discreție, a acestui carismatic diplomat. Al-Utaiba a sedus toate personajele care contează în Statele Unite și nu există uși, oricât de capitonate, care să nu i se deschidă. Dansează fără cusur între două lumi pe care le cunoaște intim – Orientul Mijlociu și Occidentul de pe ambele maluri ale Atlanticului. El demonstrează convingător că diplomația se face cu ceva mai mult decât grămezi de bani. Reușește să apere interesele țării sale, chiar și atunci când – cu farmec – mistifică adevărul.

Ieșirea Emiratelor din OPEC și OPEC+, adâncirea legăturii cu America lui Trump și Israelul lui Netanyahu, anunță în felul lor că, atunci când se va deschide Strâmtoarea Ormuz, ni se va releva un peisaj geopolitic sensibil schimbat al întregii regiuni.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE