„Un ONG al compătimirilor” sau o Biserică mărturisitoare a lui Christos în mijlocul oamenilor?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Încotro se va îndrepta Biserica Romano-Catolică după pontificatul ziditor care s-a încheiat? Cum va armoniza viitorul Papă misiunea sacerdotată - arhipăstorirea unui miliard patru sute de mii de credincioşi – cu misiunea seculară de şef al statului Vatican? Două drumuri se pot deschid înaintea Bisericii. Le-a definit Papa Francisc însuşi: se poate transforma într-un “ONG al compătimirilor” sau îşi poate urma menirea de mărturisitoare a lui Christos în mijlocul oamenilor, atingându-i şi alinându-i, răspunzând la tot mai încurcatele întrebări care îi macină. Aceasta din urmă, cea mai grea, este calea pe care a îndreptat Biserica cel ce astăzi se odihneşte cu drepţii.
Nu poporul drept-credincios, fireşte, va alege drumul, ci un conclav în care există şi progresişti (conceptul nu trebuie înţeles ca pe Dâmboviţa), şi conservatori, dar unde veghează voia lui Dumnezeu.
Conclavul este o adunare pentru alegerea Papei. Se desfăşoară în Capela Sixtină, închisă „con clave” (cu cheia). Lucrările conclavului pot dura câteva ore sau câteva săptămâni, cu „popasuri” de rugăciune şi reflecţie. Membrii acestuia sunt în tot acest timp izolaţi şi ţinuţi sub jurământ de excomunicare că nu vor destăinui nimănui nimic din ceea ce se petrece pe parcursul scrutinului. Prin urmare, din conclav nu se scurg ştiri pe surse. Informaţiile vin mai întâi sub formă de fum (al buletinelor de vot arse). Dacă fumul e negru, a mai trecut o rundă fără succes, dacă e alb - Biserica are un întâistătător pe Scaunul Apostolului Petru. Abia apoi iese în balcon cardinalul camerlengo, maestrul de ceremonii, cu celebra formulă Annuntio vobis gaudium magnum: Habemus Papam („Vă vestesc vouă bucurie mare: avem Papă”). Şi imediat rosteşte numele celui ales. Uneori, în Piaţa înţesată de lume se face linişte, apoi se iscă rumoare, semn că oamenii nu se aşteptau la un rezultatul anunţat. Aşa s-a întâmplat, pe 13 martie 2013, când a răsunat numele lui Jorge Mario Bergoglio. Însă a fost suficient ca Franscisc să le spună oamenilor câteva vorbe despre sine, ca aceştia să izbucnească în urale.
În conclavul care se va întruni în cel mult douăzeci de zile de la moartea Papei, vor fi peste 130 de cardinali electori. Cu aproximaţie, fiindcă nu am strâns încă suficiente informaţii pentru a stabili câte dintre eminenţele lor vor avea, la data începerii scrutinului, potrivit canonului, sub 80 de ani, adică vor avea drept de vot. Noul ales are nevoie de o majoritate de minimum două treimi din numărul opţiunilor secret exprimate.
Cine ar putea fi cel de-al 267-lea Papă? Întrebarea este pe buzele tuturor. Poate fi oricare dintre cardinali. Există, totuşi, o listă scurtă de favoriţi? Există. Unele dintre eminenţele lor s-au aflat şi printre favoriţii conclavului anterior - personalităţi cunoscute în media, fiindcă presa alcătuieşte îndeobşte listele scurte. În spatele uşii închise cu cheia, cei consideraţi papabili nu au întotdeauna câştig de cauză. Nu o dată, dintre cei eligibili, s-a impus tocmai cel la care nu se aştepta mai nimeni.
Ar fi lipsit de onestitate şi decenţă să fac pronosticuri. Mintea noastră de laici - oricât de informaţi am fi despre competitori - nu poate identifica până la nunaţă diamica jocului de interese şi a confruntării de valori între decidenţi. Cu atât mai de neghicit este deznodământul cu cât, în conclav - pe lângă această compunere de forţe cu rezultantă neanticipabilă - lucrează (aşa cum am afirmat şi cred) „iconomia” divină.
Pot cel mult să invoc nişte nume între care ar fi posibil, ba chiar probabil, să se regăsească şi cel al viitorului Suveran Pontif. Criterii sunt vârsta (nu toţi alegătorii doresc un pontificat lung, într-o lume a schimbărilor de o rapiditate nemaintâlnită în istorie), precum şi naţionalitatea (un Papă italian în Scaun, cum n-a mai existat de aproape o jumătate de secol, e inclusiv dorinţa europocentriştilor, unul american sau mai ales asiatic ar fi în ton cu schimbările demografice). În conclav, carisma, aşa cum o percepem noi, e ultima pe lista criteriilor.
Monseniorul Pietro Parolin (70 de ani, italian), impecabilul şef al diplomaţiei Vaticanului - personalitate de mare echilibru căreia îi lipseşte însă forţa de a-şi alătura atât progresiştii cât şi conservatorii - ar fi un nume. Dintre cei situaţi la centru, mai degrabă Peter Turkson (76 de ani, ghanez), navigând cu iscusinţă între tradiţie şi reformă, ar putea aduna voturi de ambe orientări. Din rândul continuatorilor, cu abnegaţie chia, ai liniei lui Francisc, fac parte monseniorul Matteo Zuppi (69 de ani, italian), o figură senină şi empatică, şi arhiepiscopul de Newark, Joseph Tobin (72 de ani, american). Ce-i drept, niciodată Statele Unite, cu o importantă comunitate romano-catolică (peste 60 de milioane), nu au dat lumii un Papă. Inimosul cardinal Luis Tagle (67 de ani, filipinez) ar putea fi o opţiune. O personalitate care şi-a câştigat popularitate în rândul confraţilor electori este primatul Ungariei, monseniorul Péter Erdő (71 de ani), specialist în drept canonic, un conservator riguros.
Şi monseniorul Pierbattista Pizzaballa (60 de ani, italian – evident), minunatul Patriarh Latin al Ierusalimului, binemerită o şansă. Nu este însă mai puţin adevărat că Orientul Mijlociu are acum nevoie, mai mult decât oricând, de tactul şi harul său pastoral.
CamelianPropinatiu 25.04.2025, 21:27
Malraux ar zice că nu e o simplă coincidență declinul Credinței concomitent cu creșterea cinismului în primele războaie ale secolului XXI.
parpalache 26.04.2025, 00:14
America Latina are cel mai mare numar de catolici- dar este are doar 17 electori!Drept ar fi ca noul Papa sa fie din Brazilia-țara cu cel mai mare numar de catolici(Chiar daca brazilienii l-au votat pe„incomodul”Lula da Silva)!Sau macar Mexic!Dar demult Marile Puteri nu mai lasa „lucrurile”fara control!
NapoLeyk 26.04.2025, 03:17
Pizza-Piiizzzaaaaa!!! Aia e. Și ceva Balla-Balla.