Când Ministerul Educației se spală pe mâini de elevii și profesorii fără internet, digitalizarea nu-i mană cerească
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ordinul dat de ministrul educației, care obligă părinții să ia măsurile necesare pentru a asigura accesul copiilor la învățământul online, continuă să stârnească reacții printre comentatorii Libertatea. După Oana Moisil, și Laura Ștefănuț reproșează Guvernului că le promite elevilor calculatoare, dar nu suflă o vorbă despre lipsa accesului la internet pentru mulți dintre aceștia. În aceste condiții, discrepanțele dintre oameni cresc.
Ministerul educației a lansat în 22 aprilie un comunicat de presă, în care nu ne spune cât acces au copiii din România la educație online, fie că este vorba de spațiu de lucru, internet, aparatură. Nu ne spune câți profesori au nevoie de abonamente cu trafic de date.
În schimb, pune bunul mers al educației online în sarcina “inspectoratelor școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale”, care vor “identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ”.
Guvernul propune un proiect pentru a susține financiar copiii să își cumpere calculatoare - proiect care, conform calendarului, va putea fi implementat între finalul lui iulie și mijlocul lui octombrie. Ce se întâmplă însă cu accesul la internet? Ce se întâmplă cu familiile sau profesorii care nu își permit abonamente la internet sau sunt în zone neacoperite?
Într-o țară în care sunt rapoarte care arată că o treime din copii trăiesc la pragul sărăciei și peste 100.000 se duc flămânzi la culcare, guvernul mai ratează o ocazie de a face ceva semnificativ pentru elevi.
În loc să ofere niște promisiuni goale și eventual câte un calculator la finalul verii, era un moment oportun să evalueze situația și să implementeze, măcar ca proiecte-pilot, o serie de măsuri pentru apropierea învățământului românesc de secolul XXI.
Între timp, sondaje recente ne arată că învățătorii investesc din banii lor pentru predarea la distanță, în timp ce unii dintre cei mai defavorizați copii o roagă pe Monica Anisie, ministrul educației, să le dea internet ca să poată învăța.
***
Estimările optimiste ne spun că doar vreo 60% dintre elevii din România pot participa eficient la cursuri online.
Fiindcă sunt atâția copii care nu pot participa la educația online, cresc discrepanțele sistemice, crede profesorul Adrian Hatos, doctor în sociologie. Elevii dezavantajați rămân și mai în urmă, școlile cu puține resurse oferă și mai puține.
Discrepanțele se adâncesc chiar și după o lună în care unii elevi reușesc să învețe de acasă, în timp ce alții se ocupă mai degrabă de treburile din gospodărie. Rezultatele se vor vedea cel mai bine la Evaluarea Națională, crede Hatos.
Sociologul a făcut un sondaj în luna aprilie în rândul profesorilor. A reieșit că în jur de 90% din ei au telefoane inteligente și calculatoare, însă mult mai puțini abonamente de date mobile sau internet prin cablu (în jur de 70%, în mediul rural).
Din sondaj mai reiese că jumătate dintre profesorii care au răspuns la chestionar făcuseră anumite investiții pentru a putea comunica la distanță cu elevii - spre exemplu, au cumpărat scanere.
Peste 80% dintre cadrele didactice, atât din mediul rural, cât și urban, spun că nu au făcut cursuri pentru predarea la distanță. Dar chiar dacă dascălii au aptitudini pentru predarea online, ce se întâmplă cu acei elevi ai lor care nu au condiții pentru învățarea la distanță?
Starea de urgență se va ridica, dar problemele vor rămâne, unele amplificate.
Revoluția digitală nu este vreo mană cerească ce se va așterne natural peste România. Numeroase studii arată că digitalizarea poate mări discrepanțele dintre oameni, în funcție de acces, competențe și modul de a utiliza noua tehnologie.
Digitalizarea în educație tinde să fie privită cum erau văzute rețelele sociale pentru democrație - o soluție, un combustibil. Însă eșecul unor mișcări precum Primăvara Arabă și succesul unor campanii precum Brexit sau alegerea lui Trump au temperat optimismul față de social media.
Internetul, digitalizarea, rețelele sociale, toate sunt instrumente care ajung să ne oglindească societățile mai mult decât să le salveze. Sunt doar niște instrumente, pe atât de bune, pe cât sunt societățile în care apar.
foto: Hepta
