FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Niculae îşi trimite rugămintea către ministrul Monica Anisie prin intermediul Libertatea, pentru că nu are alt mod de a lua legătura cu lumea. Telefonul lui s-a stricat, la internet avea acces doar la ora de informatică de la şcoală. Ca el sunt sute de mii de copii din România.
Cuprins:
Niculae Creţu are 14 ani şi trăieşte într-o casă cu poartă albastră din satul dobrogean Lipniţa, la 10 kilometri sud de Ostrov și de brațul Dunării.
Niculae vrea să se facă mecanic auto, deşi e genul de elev care se descurcă mai bine la română decât la ştiinţele exacte. E timid şi gânditor, foloseşte cu naturaleţe cuvinte noi precum “anticipat” sau “adaptat”.
Anticipat. Anticipat e mesajul de mulţumire pe care băiatul îl adresează ministrului educaţiei, Monica Anisie. “Doamna ministru, sunt sigur că veţi înţelege situaţia noastră”. De când au fost suspendate cursurile, Niculae, care e în clasa a VII-a, nu a putut să urmeze nici un fel de lecţii. “Şi înainte aveam probleme, când profesorii ne dădeau temele pe telefon. Îmi ziceau să le iau de la colegi. Şi mergeam şi le luam”.
Telefonul lui Niculae a murit. Nu i s-a tras de la crăpăturile din carcasă, era aşa când l-a cumpărat tatăl lui, la mâna a doua. Pur şi simplu, mobilul a închis ochii ecranului şi duhul lui pixelat s-a ridicat la cerurile 5G, printre biţii înaripaţi.
Niculae nu s-a îndurat să-l arunce, nu se ştie ce progrese va înregistra tehnologia, poate într-o bună zi smartphone-ul lui va putea fi reparat.
Cum să ceri zahăr de la Ministerul Educației
Nu avea acces la internet de pe el, că asta înseamnă o cheltuială de câteva zeci de lei, iar familia lui are un buget lunar, cu tot cu alocaţiile de la stat, de vreo mie de lei. Dar măcar Niculae putea vorbi la telefon cu colegii sau cu bunicii din satul vecin.
Nimeni din familia Creţu nu are telefon. Caz în care comunicarea cu restul lumii se desfăşoară după rit vechi: dacă vrei să vorbeşti cu cineva, te duci şi strigi la poartă. Un scenariu de aplicat doar dacă vrei să ceri nişte zahăr de la Ministerul Educaţiei. Dar dacă vrei să înveți e mai greu.
La internet, băiatul avea acces doar la orele de informatică de la şcoală. “Ce făceam la orele astea? Ne punea să scriem compuneri, să arătăm că ştim să scriem pe calculator şi că ştim să luăm poze de pe internet. De exemplu, dacă era o compunere despre vacanţa de vară, căutam o poză cu soare”.
Şcoala din Lipniţa nu are bibliotecă, nu există vreun loc în toată comuna de unde să împrumuţi cărţi.
Acasă, Niculae are doar manualele. “Dar sunt mulţi aşa ca mine. La ţară, nu prea are lumea cărţi”.
“Rechizite? Abia avem bani de mâncare”
Adaptat. Adaptatul e să creşti fără un părinte. Niculae are un frate de 12 ani, Florin, şi o soră de 7 ani, Adelina, care merge la clasa pregătitoare. Mama lor i-a părăsit acum doi ani, s-a dus după alt bărbat, tot în sat. “Mă mai întâlnesc cu ea pe drum. Dar nu vorbim. I-am şi spus, când a plecat, că a terminat-o cu mine”, explică Niculae. Doar Adelina mai vorbeşte cu mama ei.
“După plecarea mamei, a fost greu la început, dar ne-am adaptat. Şi noi, şi tata”, spune băiatul. Adaptarea asta presupune că Niculae a preluat treburile mamei, “dau cu mătura, fac curat în casă, am grijă de Adelina”. Adelina a învăţat să se spele singură.
Iar tatăl lor, Marian Creţu, a învăţat să gătească. “Prima lui fasole a fost dezastru, pusese prea multă fasole”, râde Niculae.
Tatăl munceşte cu ziua, la stână sau la ferme. 50 de lei pe zi. Dar nu în fiecare zi. Când e chemat. Cam 800-900 de lei ia pe lună. Florin, băiatul lui cel mic, merge cu el, să-l ajute la mânat oile. “Abia avem bani de mâncare, nu mai zic de cărţi sau rechizite”, spune Marian, sprijinit în toiagul de cioban.
Capra bărboasă Marcela, câteva găini într-o volieră şi o grădină unde vor ieşi cartofi şi ceapă, asta e averea familiei Creţu. “Grădina am săpat-o eu şi tata”, se mândreşte Niculae, care are mâinile cu bătături ca de om mare.
“Vă rog, fiţi grijulie cu noi!”
Adelina visează la păpuşi şi la o bucătărie de păpuşi. De jucat, se joacă cu puii de câine, cărora le fărâmiţează pâine. Înainte de a se hotărî să fie mecanic auto, Niculae şi-a dorit să fie fotbalist. Are o minge dezumflată, cu care încearcă să facă jonglerii ca Ronaldo, preferatul lui. Dintre români, îl place pe Ianis Hagi, pentru că “e talentat şi e din părţile noastre”.
De când s-au suspendat cursurile, Niculae stă acasă şi are grijă de Adelina. Din când în când, se mai strecoară, de mână cu sora lui, pe uliţele satului, până la un tăpşan unde poate bate mingea în voie. “Nu mergem până în centru, că ne văd poliţiştii că am ieşit”.
După ce l-am descusut despre şcoală, Niculae a stat şi s-a gândit şi, aşezat pe scara casei, a ţinut să-i transmită doamnei ministru Anisie următoarele: “Doamna ministru, vă rog să fiţi grijulie cu noi şi să ne ajutaţi să avem cu ce să învăţăm. Să ne daţi internet, cărţi şi... şi un telefon. Ştiu că veţi înţelege situaţia noastră şi vă mulţumesc anticipat pentru ajutor”.
Doamna ministru să fie grijulie. Nu chiar ca o mamă, dar pe aproape, cam cum e statul român cu cetăţenii lui.
Vin computerele. În octombrie
Niculae nu este un caz izolat. Asociaţia Elevilor din Constanţa estimează că mii de elevi din judeţ sunt în prezent rupţi total de accesul la educaţie. Orele de şcoală au fost înlocuite cu ore de muncă în gospodărie sau în agricultură.
“Președintele Comisiei de Învățământ a Senatului, Liviu-Marian Pop, a prezentat posibile modificări ale Legii educației naționale, astfel încât să se reglementeze școala online, iar prim-ministrul României, Ludovic Orban, a declarat că anul școlar va fi finalizat, fără a menționa însă problema orelor online”, spune Ariana Dudună, vicepreşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Există un proiect, în dezbatere, Euro200, privind achiziţionarea de calculatoare pentru elevi, dar, conform calendarului anexat, abia în octombrie copiii ar putea beneficia de acest ajutor.
Teme pe e-mail-ul primăriei
La Dobromir, tot în Constanţa, secretara primăriei, Stănuţa Iana, spune că toţi elevii au primit an de an computere, cumpărate cu vouchere, de la Guvern. “Acum problema e că nu toţi elevii au imprimante. Unii trimit temele pe e-mail-ul primăriei, să le printăm noi”, declară doamna Iana.
Elisabeta, învăţătoare de peste 20 de ani în sat, are altă versiune decât cea oficială. “Da, au primit mulţi laptopuri, dar le-au vândut. Din clasa mea, cu 20 de copii, doar cu 7-8 pot face lecţii pe telefon. La unii m-am dus să le instalez eu WhatsApp-ul, peste gard. Cei mai mulţi dintre părinţi nu dau doi bani pe educaţie. Sunt romi musulmani, vorbesc turcă acasă. Copiii lor nu ştiu română. Nu ştiu decât ce aud la şcoală, iar acum n-or să mai audă deloc”, spune învăţătoarea din Dobromir.
Într-o Europă unde examenele se dau online, mii de copii români pasc oile şi bat mingi dezumflate pe maidan, visând la un banal telefon. Sunt un alt fel de copii pierduţi.
Poate că Niculae Creţu ne va repara, într-o bună zi, maşinile, dar nu vom şti niciodată ce fel de “Amintiri din copilărie” ar scrie el. Pe cele ale lui Creangă nu le-a citit, n-a avut de unde să ia cartea, a văzut doar filmul.
