Despre munca de la distanță sau ce se întâmplă când casa ta devine fabrică. Vor plăti și firmele din România pentru că folosesc casa angajaților?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mulți ne dorim să continuăm să lucrăm de acasă, deși suntem conștienți că nu putem trage cu creta, pe mochetă, o graniță între „job” și „acasă”. Potrivit unui raport al Eurofound, aproximativ 18,4% dintre angajații din România au început să lucreze de acasă drept rezultat al pandemiei de Covid-19.
Cuprins:
- Ce nu am luat în calcul la „munca de la distanță”
- Se muncește peste orele de program
- Dreptul de a nu mai fi la telefon, la calculator
- Unele companii au început să deconteze faptul că ne folosim casele drept birouri
- Problemele pe termen lung
- Ce se întâmplă cu timpul nostru? Îl mai avem?
- Apartamentele nu au fost gândite ca birouri
Una dintre cele mai bune vorbe care circulă în pandemie este „de fapt, nu lucrezi de acasă, ci te-ai mutat cu locuința la job”. Asta pentru că, de acasă, tot timpul devine timpul muncii.
***
Una dintre problemele cele mai mari din ultima epocă este legată de schimbarea radicală a relațiilor de muncă.
Într-un articol de acum câteva luni din Libertatea vorbeam de cele două mari tendințe.
- Pe de o parte avem precarizarea muncii așa-numite „flexibile”: contracte temporare, multiple joburi, nesiguranța locului de muncă, lipsa asigurărilor sociale, lipsa asigurării de sănătate etc.
- Pe de altă parte se înmulțesc joburile numite de antropologul David Graeber „Bullshit Jobs”: munci fără noimă, sens și minimă satisfacție. Toate astea conduc la un soi de depresie socială profundă.
Ce nu am luat în calcul la „munca de la distanță”
Cea mai mare discuție din ultima perioadă legată de condiția de muncă și prestarea unui job, element fundamental în viața unui om, este munca numită „munca de la distanță”, telemuncă sau munca online.
Acest tip de muncă nu este o noutate, despre ea s-a mai discutat, mulți lucrează deja de ani buni în acest regim, însă pandemia actuală a împins un număr imens de oameni, care în mod obișnuit au un birou și un program clasic de muncă, să presteze această muncă „de la distanță”.
Această muncă, chiar dacă aparent nu este diferită de munca pe care o prestai înainte la locul de muncă, doar faptul că schimbă caracterul ei din „real” în „virtual”, ridică o mulțime de noi probleme și situații neprevăzute și neluate în calcul. Aceste discuții le aud peste tot în mediul urban.
Se muncește peste orele de program
Prima problemă majoră a acestor noi condiții de muncă de la distanță este legată de „dreptul la deconectare”.
Toți am observat, de la angajat la angajator, că programul clasic de muncă nu mai este respectat și, straniu, angajatorii, dar și angajații sunt surprinși, fie și neprogramatic, că ei continuă să muncească și după orele obișnuite de muncă.
Practic, munca de la distanță, telemunca, devine un soi de muncă permanentă: se răspund la e-mailuri, telefoane, se continuă munca și mult după orele obișnuite de program.
<strong>Practic, dispare programul de muncă. Omul este mereu conectat la procesul muncii.</strong>
Aparenta „libertate” de program, de fapt, transformă timpul angajatului într-un timp continuu de muncă. Dispare momentul „de decuplare, deconectare”.
Pentru că se rupe hotarul între locul de muncă și timp de muncă, pentru că se comasează locul de muncă cu timpul de muncă, atunci ele devin un tot.
În acest moment, toți înțelegem că dacă aceste lucruri nu se vor reglementa, pur și simplu vom deveni un soi de iobagi și ne vom transforma în niște „workaholici” periculoși.
<strong>Iar această muncă excesivă, alienantă și permanentă e în defavoarea totală a angajatului. Cum reglementăm și cum e reglementat la noi „dreptul la deconectare”?</strong>
Citez din raportul despre Legiferarea dreptului la deconectare lansat zilele trecute de Fundația Friedrich Ebert și semnat de Luminița Dima și Alex Högback . „Dreptul la deconectare a apărut ca drept legal în Franţa, în 2016, şi s-a răspândit rapid în alte ţări din Europa... În România, ca şi în majoritatea ţărilor europene, dreptul la deconectare nu este prevăzut de legislația în vigoare”.
Dreptul de a nu mai fi la telefon, la calculator
Chiar dacă „legislația muncii din România reglementează într-un mod foarte restrictiv durata timpului de lucru şi, respectiv, a timpului de odihnă şi a limitelor lor”, puțini respectă acest lucru.
<strong>Cu alte cuvinte, există o garanție că dacă nu mai ești la calculator în afara programului, asta nu va fi penalizabil de către șefi?</strong>
Avem în acest moment reglementat Dreptul la deconectare? Cine reglementează și cum acest nou tip de muncă? Cum putem cuantifica și monetiza timpul de muncă, cum îl putem restricționa, cum putem asigura derularea unei munci echitabile?
Unele companii au început să deconteze faptul că ne folosim casele drept birouri
Un alt element important este infrastructura, ustensilele, consumabilele și spațiul. Odată cu trecerea în online, odată cu transformarea caselor în birouri, ce s-a întâmplă, de fapt?
Casele, apartamentele noastre, calculatoarele noastre, tot ce avem a devenit un soi de infrastructură și suport pentru munca pe care o prestăm.
Adică acum nu mai lucrezi doar tu pentru angajator: acum pentru el lucrează și casa ta, și calculatorul tău și resursele tale. Spațiul tău privat și tot ce ai devin o „investiție” în munca pentru angajator și în afacerea angajatorului. Totul pentru succesul producției și jobului pentru care ești angajat.
<strong>În timp ce angajatorul își scade cheltuielile renunțând la chiriile spațiilor de birou, pentru angajat cresc costurile. Cine plătește aceste costuri: de la net, la încălzire și curent, până la ustensile, spațiu și multe altele care apar în astfel de situații? </strong>
Avem reglementate aceste lucruri? Sunt ele prevăzute în contracte, în bugetele firmelor?
Practic ce avem cu cele două situații? Munca „de la distanță” crește numărul de ore muncite și chiar productivitatea angajatului - cel puțin nu scade - și scade costurile de producție prin externalizarea „birourilor” și „consumabililor” în spațiile și infrastructura angajaților.
Problemele pe termen lung
Dar acestea, din punctul meu de vedere, sunt cele mai mici probleme. Aceasta este o parte ce ține de elementul economic-legislativ. Cu anumite presiuni și negocieri se poate ajunge la niște înțelegeri. Cu toate că mă îndoiesc că dispariția sindicatelor din zona privată, mai ales cea corporativă, și lipsa contractelor colective de muncă pot da mare putere de negociere angajaților.
Dar să pornim de la premisa că aceste lucruri se pot negocia și reglementa.
Din punctul meu de vedere, în acest nou tip de muncă apare una dintre cele mai mari probleme. Pentru prima dată în istoria modernă atingem un nivel radical al schimbării relației de muncă cu locul de muncă. Cu efecte pe termen mediu și lung riscante.
Ce se întâmplă cu timpul nostru? Îl mai avem?
Munca modernă este tradițional ruptă de locul de trai, de spațiul locativ. Munca se ducea „în afara” spațiului locativ: ea era în birou, firmă de producție, câmp, fabrică, uzină, întreprindere, instituție, corporație.
Munca avea un program destul de clar reglementat. Ieșirea de pe poarta instituției, întreprinderii „te deconecta” aproape automat de locul de muncă și timpul de muncă.
<strong>Asta e un element fundamental: timpul de muncă era legat de locul de muncă. În afara locului de muncă aveai timpul tău nonproductiv. Era treaba ta ce faci cu el.</strong>
În ce privește casa, spațiul privat și intim era total decuplat de locul de muncă. Munca, jobul, putea fi prezentă fie în gândurile tale, fie pentru anumite categorii cu munci ”imateriale” – cum ar fi profesorul, de exemplu. În rest, spațiul locativ era spațiu nonproductiv. Era locul tău, al intimității tale, locul familiei și al celor dragi – atât.
Acum, pentru prima dată în istoria muncii moderne, casa, locul intimității tale, se transformă din spațiu intim, din spațiu de odihnă, spațiu privat și recreere în spațiu de producție. E ca și cum corporația, fabrica și uzina se mută la tine în dormitor. Casa ta, bucătăria și dormitorul, sufrageria și camera copiilor și chiar baia și WC-ul devin spații de producție. Asta vedem zilnic peste tot în familiile cu munci de la distanță.
Apartamentele nu au fost gândite ca birouri
Discuțiile astea le văd și le aud zilnic de la prietenii mei. Părinții sunt stresați, cu nervii la pământ, cum să împartă locurile din casă, alături de copii sau de alți membri ai familiei, pentru a putea munci, pentru a putea produce.
<strong>Să nu uităm că apartamentele noastre nu au fost gândite ca spații de producție de acest tip, ci ca spații private, intime. Nu au împărțirile pentru a putea lucra în liniște. </strong>
Casa a devenit pentru prima dată un loc de producție, distrugând unul dintre singurele spații, locuri unde puteam să ne retragem, puteam fi în singurătate, loc de odihnă și intimitate – spațiul privat. Până și comuniștii, cărora le reproșăm că ne invadau intimitatea și spațiul privat, nu au mers atât de departe: „cartierele-dormitoare” erau rupte de locul de muncă.
Regimului precedent nu i-ar fi trecut prin cap o asemenea „demență”: fabrica în dormitor.
Acum, acest nou tip de muncă și care devine, se pare, regulă distruge și ultima oază de spațiu privat și intim, transformând casa noastră în spațiu de producție. Atenție: o producție, o muncă nu pentru sine, ci în calitate de angajat – casa ta devine parte a procesului de muncă, iar timpul tău nu mai este împărțit în timp de muncă și timp privat. Spațiul și timpul tău intim și privat nu-ți mai aparțin. Asta e o situație nouă, fără precedent.
Ce efecte au? Îmi este și groază să mă gândesc. Să nu uităm că și copiii sunt prinși în acest tip de muncă - școala online.
<strong>Avem, pe de o parte, desocializare totală, iar pe de altă parte, distrugerea timpului și spațiului privat. Pentru anul 2021, asta ar trebui să devină alături de coronavirus una din temele centrale.</strong>
Pentru firme: pregătiți bani de psihologi!
Acum puțin anecdotic. M-am văzut cu un amic care lucrează pentru o mare corporație și-mi spunea cât de avantajos a devenit acest nou stil de muncă: cheltuieli mai mici, productivitate mai mare, profituri mai mari. Nu cunosc dedesubtul marilor firme de acest tip.
Însă am întrebat: bine, bine, dar voi v-ați gândit la ce efecte poate avea asupra vieților angajaților acest nou stil de muncă? Asupra lor și a familiilor lor? Eu zic să pregătiți bugete solide și să le dați angajaților câte un psiholog, căci în ritmul acesta vor avea sigur nevoie curând. Masiv.
<strong>Acest stil de muncă nu lasă pe nimeni întreg... Doar dacă nu vă pasă și vedeți angajații doar ca pe niște piese de schimb. </strong><br>
Fotografii: Shutterstock
