OPINIE/ "Biserica noastră cea de toate zilele". PAH, despre cel mai scăzut nivel de încredere de care s-ar bucura Biserica din 1990 încoace
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dacă la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, imediat după revoluție, Biserica redevenea o instituție respectată în România, ajungând și la peste 90% încredere, în ianuarie 2019 încrederea în Biserică a scăzut la doar 59%.
Toate instituțiile, aproape, se află la niveluri de lipsă de încredere aproape nemaivăzute până acum. Jandarmeria, Poliția, guvernul, DNA, SRI, toate sunt la minimumuri istorice pentru ultimele decenii, dar au avut și perioade de revenire.
Biserica, nu. Scade constant. Nici măcar sfințirea Catedralei, la finalul lui 2018, nu i-a făcut pe oameni să se uite cu ochi mai blânzi la clerul din România.
Culmea este că această scădere a încrederii se întâmplă tocmai în momentul în care Biserica a început să-și ia în serios rolul pe care, în mai toată Europa, și l-au asumat de decenii instituțiile religioase: acela de mijlocitoare ale carității, prin implicarea în oferirea de asistență socială pentru cei mai greu încercați de soartă. Așadar, tocmai acum, când Biserica începe la modul vizibil să se implice în îngrijirea copiilor defavorizați, în acordarea de asistență medicală, în îngrijirea bătrânilor, o ajung din spate mai bine de două decenii de sfidare, opulență și nepăsare.
În primii douăzeci-douăzeci și cinci de ani după 1989, Biserica s-a ocupat în principal de construirea de noi lăcașe de cult, de recuperarea de proprietăți, de achiziționarea unor parcuri auto impresionante.
Din 1990 și până astăzi, toate cultele recunoscute oficial în România au ridicat mai mult de 10.000 de noi lăcașuri de cult. Probabil că nu există nici un alt domeniu de activitate în care numărul proprietăților aproape să se fi dublat în ultimii treizeci de ani.
Dacă la toate acestea adăugăm hainele strălucitoare ale unora dintre preoți, trena vizibilă din Lună a Arhiepiscopului Tomisului, câteva scandaluri financiare și câteva scandaluri sexuale, avem un pachet destul de consistent care poate explica această erodare continuă a încrederii în Biserică.
Mai trist este, totuși, faptul că Biserica, în ansamblul său, nu-și găsește cu exactitate rolul la acest final al celui de-al doilea deceniu al secolului XXI. Statul român continuă să aloce cultelor sume importante anual, fără a părea că are vreo așteptare.
Inactivitatea Bisericii însă îi dăunează. Încă o mișcare greșită precum referendumul de anul trecut, încă niște ani de încremenire în atemporalitate și până și cei mai profitori politicieni vor crede că nu mai are vreun rost să aloce bani Bisericii, pentru că nu se convertesc în voturi.
Până atunci însă, Biserica așteaptă bugetul pentru 2019, cu gândul la cele două runde de alegeri de anul acesta. Vom vedea.
