România după Ziua Națională. Am progresat enorm în 34 de ani, dar pare că ni s-a cam urât cu binele
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am sărbătorit recent Ziua Națională. Mentalitatea mea conservatoare, asortată cu un sănătos scepticism, nu mă împiedică să recunosc progresele făcute de România în ultimele trei decenii.
Un ciclu istoric hrănit cu energia generației căreia îi aparțin și care, în 1989, tocmai își sacrificase primii ani din viață în contextul decadent, steril și represiv al comunismului terminal. Așa-zisa tranziție, cu foști comuniști menținuți la putere și Opoziția democratică văduvită la început de orice echitate democratică, a fost o perioadă istorică punctată de convulsii, speranțe cheltuite păgubos și avansuri discrete, mereu amenințate de spectrul posibilelor „restaurații”.
Mineriadele succesive, cu valul lor de violență extralegală, privatizările frauduloase, jocurile piramidale de tip Caritas, banii din bănci mutați acasă la foști securiști din zona crepusculară a Bancorex (sau a fantezistei „Bănci Internaționale a Religiilor”) sunt numai câteva repere negre ale unui traseu accidentat, care ne-a amărât zilele și ne-a tocit nervii.
Și totuși, putem spune că, în pofida atâtor piedici, ne-am atins obiectivele pentru care am ieșit de atâtea ori în stradă, am scris sute de articole și am acționat civic în atâtea feluri naiv-patetice: suntem în UE și NATO, vom intra și în OECD, suntem încă ținuți la ușa Schengen, dar cel puțin am lăsat definitiv în urmă țara aceea cu industrie anacronică, penurie generalizată, atmosferă de gulag și propagandă isterică, dedicată Stejarului din Scornicești.
Că am inventat o societate fundamental transformată vedem și din dificultatea de a le transmite copiilor noștri amintirile personale din Epoca de Aur.
Chiar dacă ne ilustrăm relatările cu fotografii sau filme documentare, cu documente de arhivă sau cu analize academice detaliate, povestea pare neverosimilă, așa cum majoritara noastră pasivitate față de aberațiile fostului regim marxist-leninist e privită de cei tineri ca probă a unei jenante lașități.
România nouă s-a zămislit în infinit declinate dureri, renunțări și frustrări. Milioane de compatrioți au părăsit țara, fugind ca din pușcă spre zări mai generoase, unde nu și-au găsit neapărat împlinirea și nici capacitatea de a-și uita trecutul într-o țară de baștină ingrată. Sper ca o parte dintre cei plecați să revină acasă, unde cei rămași au izbutit, de bine, de rău, să încropească o democrație relativ funcțională și o economie în plină dezvoltare, dincolo de frâna corupției, de gaura neagră a evaziunii fiscale și de rapacitatea haotică a unui capitalism dominat de parveniți egoiști, iresponsabili față de binele comun.
Abia la aproape două decenii de la intrarea țării în UE - și la strict două decenii de la primirea solidelor garanții de securitate democratică asigurată de NATO - vedem, dincolo de luxul paradoxal al umflării unui discurs „suveranist”, că opțiunea făcută atunci era valabilă. Fără intrarea noastră în circuitul UE, cu dobândirea libertăților aferente și transferul solidar de fonduri destinate convergenței dintre noii membri și cei aflați în club încă din anii postbelici, am fi avut, fără alternativă, soarta cenușiu-incertă a foștilor sateliți ai URSS rămași la ușa clubului euro-atlantic. Dezmembrarea fostei Iugoslavii a fost, ca și războiul interortodox și interslav de pe teritoriul Ucrainei asediate de revizionismul rusesc, rezultatul sinistru al refuzului de a urma un traseu democratic occidental.
Și riscurile de recul n-au dispărut în România, unde ni s-a cam urât cu binele și căutăm cai verzi, neolegionari, pe pereții unui trecut idealizat cu mijloacele retorice ale populismului.
Tocmai pentru că stăm mai bine ca oricând, deși ne desfășurăm voluptuos vocația balcanică de cârcotași, trebuie să abordăm alegerile succesive de anul viitor cu sentimentul că ne aflăm la o răscruce importantă: fie vom consolida destinul acesta european, în alianță strategică cu SUA, fie o vom lua razna, lăsând Rusiei și Chinei un spațiu de reflux ideologic eurosceptic și antiamerican.
Vine iarăși momentul când e cazul să pricepem că geopolitica e un sport de echipă și că nu poți evolua solitar, în afara unor alianțe asumate pe față, cu toate rigorile inerente. E imposibil să scoatem din cutie, peste noapte, o clasă politică de domni și doamne definiți prin patriotism sincer, educație solidă, facultăți poliglote și competențe pe măsura locului ocupat, însă le putem cere candidaților noștri (la președinție, parlamentul național, la cel european și la primării) să nu injecteze în corpul cu greu revitalizat al României toxinele despotismului asiatic și otrava colectivismului irațional.
Dacă ei nu încep să tragă aiurea de timona la care votul îi va instala, e în regulă. De tot restul ne ocupăm noi, simpli cetățeni dornici să fie lăsați (pe cât posibil) în pace...
laurlaur2180 03.12.2023, 10:01
Halal progres și democrație. Nu mai esti sigur nicăieri, toți smecherii sunt la putere, toți peștii sunt mari afaceriști, etc.
Mr12345 03.12.2023, 10:19
Trăiască România și toți care iubesc România! Dumnezeu să binecuvânteze întreaga lume și să nu mai fie suferință!
UDAR007 03.12.2023, 10:39
Teodor Baconschi bate campii, cu o Romanie cea mai saraca tara din UE,cu o clasa politica slugarnica pana la voma,cu 6 mil. de romani in bejenie cu elite la fel de slugarnice in marea majoritate, sa ai tupeul sa declari ca „pare că ni s-a cam urât cu binele” nu este decat o atitudine de dispret sau de prostie pura
DanCraciunescu 03.12.2023, 11:05
Da. Ne-am saturat de binele pesedist si mergem spre aur.. Vai de capul nostru!
Richardxyz13 03.12.2023, 11:27
In toată istoria voastra, oamenilor capabili, deștepți, bine intenționați, patrioti, le-ați dat în cap, i-ați omorât și trădat. Imediat cum a venit cineva care a spus lucrurilor pe nume, l-ati mazilit. Ești exemplul viu de ignorant și de om limitat.