Femeia care ridică manual, de 36 de ani, o barieră de tren. Imaginea care spune tot despre infrastructura din România

 3 comentarii
Arhiva foto
Reportaj

În timp ce România încearcă să recupereze decalajele de infrastructură față de Europa, în București există o barieră de cale ferată care încă depinde de mâna unui om. De 36 de ani, o femeie ridică și coboară zilnic o barieră veche de ani buni, o imagine care arată cât de greu se schimbă unele lucruri în infrastructura feroviară românească.

România se află pe ultimul loc în ceea ce privește siguranța rutieră în Uniunea Europeană. Este realitatea alarmantă care reiese din statisticile europene. Într-un clasament realizat exclusiv pe statele membre UE, România are cea mai ridicată rată a deceselor în accidente rutiere.

Clasamentul siguranței rutiere este condus de Suedia, Malta și Danemarca. Ele se află în categoria celor mai sigure state europene, cu aproximativ 20 de decese la un milion de locuitori. România înregistrează un nivel de aproape patru ori mai ridicat.

Care sunt cauzele accidentelor mortale din România

Conform specialiștilor în domeniu, viteza excesivă sau neadaptată este principala cauză. Apoi, conducerea agresivă, depășirile periculoase, neacordarea priorității sau trecerile pe contrasens.

În clasamentul european intră inclusiv conducerea în urma consumului de alcool și droguri, folosirea telefonului mobil, dar și infrastructura rutieră.

Vorbim aici de autostrăzi și drumuri expres, separarea sensurilor, iluminat, protecții pentru pietoni și bicicliști, dar și treceri la nivel cu calea ferată.

Și la acest capitol, al deceselor în accidente feroviare, România prinde podiumul.

Ultima statistică la nivelul Uniunii Europene este din 2024, iar Polonia (163 de decese), Germania (142) și România (65) sunt pe primele trei locuri ale clasamentului.

În comparație cu Luxemburg, unde nu a avut loc niciun deces în 2024 în urma unui accident feroviar!

368 de bariere de tren, acționate manual!

Ce mai spun cifrele? 65,6% dintre victime au fost persoane neautorizate pe infrastructura feroviară, adică oameni care intră pe linii fără să se asigure, iar 25,5% au fost utilizatori ai trecerilor la nivel cu calea ferată.

În urma unei solicitări a Libertatea către Compania Națională de Căi Ferate CFR, în acest moment, în România există 1.537 de treceri la nivel cu calea ferată existente pe rețeaua feroviară din țara noastră.

La nivelul rețelei furnizează 1.169 de treceri la nivel cu calea ferată prevăzute cu instalații automate de semnalizare. 782 sunt cu semnalizare acustică și luminoasă, dar fără semibariere, iar 387 sunt cu bariere automate.

Conform răspunsului, în acest moment, în România există 368 de bariere care sunt acționate manual de personalul CFR.

Una dintre ele se află în sectorul 2, în apropiere de Piața Obor din București, la Baicului și este acționată manual.

Din lemn, aceasta e ridicată manual de peste 50 de ani, în ultimii 36, de aceeași persoană! Care face operațiunea asta de peste 30 de ori pe zi.

„Nu poți să depinzi de o manivelă în 2026”

Aici, mii de mașini stau și așteaptă ca bariera să fie ridicată și coborâtă manual.

„Trec pe aici aproape în fiecare zi și uneori stau și 5-10 minute. Problema nu este că se închide bariera, pentru că înțeleg că trenul trebuie să treacă, problema este că în 2026 încă depindem de cineva care vine și ridică manual o barieră. Ceva a rămas din altă epocă”, spune unul dintre șoferi.

Și chiar dacă, la orele stabilite, doamna iese din baraca veche și ea de zeci de ani și își face meseria, lumea tot are motive să comenteze:

„Nu cred că omul care lucrează aici este problema. El își face treaba. Problema este că un sistem care deservește mii de oameni pe zi ar trebui să fie automatizat. Nu poți să depinzi de o manivelă și de prezența unei persoane”.

Chiar dacă au existat legende că aceasta ar fi cea mai veche trecere la nivel cu calea ferată aflată încă în exploatare, reprezentanții CFR susțin că cea mai veche este situată pe linia București - Videle, la intersecția cu strada Copșa Mică.

Aceasta a fost pusă în funcțiune în anul 1946 și este dotată cu instalație automată de semnalizare rutieră cu semibariere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    AndreyRlz 24.07.2026, 17:37

    București și epoca de piatra, acolo s a rămas

  • Avatar comentarii

    LunaSemiluna 24.07.2026, 23:22

    Și macazul este schimbat manual de 10 de ori pe zi de către vatman ...o țară de rahat ...

  • Avatar comentarii

    CPTUCU 25.07.2026, 03:46

    Am vazut asa ceva, e adevarat ca mai departe de Bucuresti (la Măneciu-Ungureni), impiegatul/seful de gara pleca din post peste 200 de metri pentru a manevra bariera de la soseaua din apropiere. Suntem jos la transportul pe calea ferata.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
13:25
Radu Ciucă, detalii din culisele emisiunii „Furnicuțele” după venirea lui Cătălin Măruță. Ce îl enervează la prezentatorul TV
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!