Reacțiile oamenilor din Padina, localitatea lângă care a fost doborâtă drona: „S-a văzut așa, ca o flacără pe cer, de cinci secunde”

Comentează
Militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău rămășițele unei drone doborâte de un F-16, 24 iulie 2026

Momente de tensiune și panică în sudul județului Buzău, unde populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT cu privire la posibilitatea prăbușirii unor obiecte din spațiul aerian, în contextul identificării unei drone, care ulterior a fost doborâtă de un avion F-16 al Armatei Române. La scurt timp după emiterea mesajului de urgență, oamenii din zonă au raportat zgomote extrem de puternice, survol de avioane și o mobilizare masivă a echipajelor de salvare, relatează Digi 24.

15 apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul 112 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, cetățenii cerând clarificări cu privire la natura avertismentului primit pe telefoanele mobile.

Mărturiile dramatice ale localnicilor: „Am încercat să ne adăpostim”

Oamenii din comuna Padina, situată în județul Buzău, au descris clipele de groază prin care au trecut imediat după primirea mesajului de alertă.

O localnică a povestit că, la doar zece minute de la notificarea oficială, un zgomot asurzitor a zguduit întreaga zonă.

„Am primit RO-Alert mesaj în care ne informa că urmează să se întâmple un incident aerian. La 10 minute s-a auzit o bubuitură foarte-foarte puternică, de intensitatea unui tunet, dar de zece ori mai mare. După aceea au început să survoleze avioane pe cer”, a spus femeia.

”Cam vreo jumătate de oră, 40 de minute, a fost un zgomot îngrozitor, am încercat să ne adăpostim, iar la 10-15 minute după ce au terminat avioanele de survolat spațiul aerian, au început să circule foarte multe ambulanțe și pompieri. În momentul în care a fost atacată drona, s-a văzut așa, ca o flacără pe cer, de cinci secunde”, a continuat femeia pentru Digi24.

Un bărbat din zonă a mărturisit că inițial a crezut că este vorba despre un „boom sonic” produs de un avion de vânătoare sau chiar despre prăbușirea unui meteorit, înainte de a realiza gravitatea situației.

„Am auzit o bubuitură micuță, apoi am crezut că e un boom sonic sau un meteor, ne gândeam la orice... bine, și posibilitatea dronelor. Am văzut pe cer o dâră și am mers mai departe, doar că oamenii din localitatea Cotorca erau un pic îngândurați, adică panicați, unii plângeau, cel puțin vârstnicii”, a adăugat localnicul.

Reacția ISU Buzău

Mesajul RO-Alert și zgomotele puternice au determinat zeci de cetățeni să apeleze numărul unic de urgență. Reprezentanții ISU Buzău au precizat însă că majoritatea apelurilor au avut un caracter informativ.

Maiorul Crețu George din cadrul ISU Buzău a subliniat că nu s-au primit sesizări concrete privind pagube materiale sau victime la sol în primele ore de la producerea incidentului.

„Au fost în jur de 10-15 apeluri la 112, dar toate solicitau detalii referitoare la mesaj, nu informații certe despre ceva anume”, a afirmat reprezentantul ISU Buzău

Date despre comuna Padina

Comuna Padina, unde o dronă a fost doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, vineri, 24 iulie 2026, este amplasată în extremitatea de sud-est a județului Buzău, la limita cu județele Brăila și Ialomița.

Aflată la o distanță de circa 54 de kilometri de municipiul Buzău, localitatea este una dintre cele mai întinse din Bărăgan ca suprafață agricolă, având un teren arabil extrem de fertil.

Cu o populație de 3.451 de locuitori conform recensământului din 2021, localitatea este traversată de drumul național DN2C, care conectează Buzăul de Slobozia, și de drumul județean DJ203E.

În comună funcționează Școala Gimnazială Padina, care școlarizează copiii din zonă de la nivel preșcolar până la clasa a VIII-a.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!