Scăparea de pe Signal. Un mesaj pentru liderii care fac pe nebunii

Un raționament alternativ

Ca de fiecare dată când formulez o opinie, este posibil să mă înșel și întotdeauna iau notă într-o măsură apreciabilă de opiniile de sens contrar. Dar dacă nu mă înșel? Dacă nu mă înșel atunci când consider că „scăparea” de pe Signal nu este o prostie care îi face pe viitorii pensionari speciali, departe de a fi purii la vârste de 45-47 de ani (motiv de sancțiuni prin neacordarea fondurilor din PNRR), să râdă ca nărozii?

Ce a „scăpat” administrația SUA pe aplicația privată Signal, într-o „scurgere a deliberărilor” pe care oricine rațional o numește „extraordinară”, mai puțin aspiranții la gradul de plutonier-major locali cu speranța avansării la excepțional la „general cu patru stele”, plus Marcel Ciolacu și Victor Ponta? 

Oricine de la aspiranții de plutonier major în jos crede că securitatea națională a SUA este realizată prin grupuri operative pe aplicația Signal. 

Oare acest grup operativ comunică prin Signal astfel cum sunt grupurile de părinți pe WhatsApp? 

Eu cred ca alegând aplicația Signal prin care au introdus un jurnalist în jurul căruia au realizat ședința operativă „strict secret de importanță deosebită” administrația Trump a dat un „signal”, mai ales ca retorica dialogurilor pare să fie scrisă în nota „mură-n gură”. 

Or, într-o conversație între profesioniști, fiecare nume, țară sau operațiune are pseudonim. Iată câteva lucruri pe care le văd eu în ceea ce privește „semnalul” de pe Signal:

• „Scăparea” spune exact ceea ce cutumele limbajului diplomatic pun o limită în a putea spune mot-a-mot, oficial (oficial tonul este „prietenii noștri din Uniunea Europeană”) și anume că, așa cum spune The Guardian, Uniunea Europeană „are o țintă pe spatele ei”.
• „Ținta” a fost pusă încă din trecut, prin argumentele fără perdea exprimate public și înaintea alegerii lui Donald Trump (și după) și anume că SUA subvenționează din banii contribuabililor americani, securitatea Uniunii Europene. Poate cineva susține contrariul, privind contribuția din bugetul public, la NATO, cu excepția Poloniei?
• Un mesaj ferm pentru liderii care au făcut pe nebunii atunci când Donald Trump solicita majorarea semnificativă a contribuției statelor UE la NATO (în linie cu noile realități), și care, ulterior ne-au anunțat că UE trebuie să facă saltul spre „economie de război”, dar continuă să facă pe nebunii.
• „La prima vedere, lovitura împotriva Houthi a avut mult mai mult de-a face cu politicile administrației privind protejarea comerțului maritim și limitarea acțiunilor Iranului decât cu preocupările sale cu privire la Europa care profită de cheltuielile de apărare și de performanțele militare ale SUA”, spune The Guardian. „Cred că facem o greșeală”, a zis pe mesajele „scurse”, vicepreședintele SUA, J.D. Vance. „Există un risc real ca publicul să nu înțeleagă asta, sau de ce este necesar. Cel mai puternic motiv pentru a face asta este să transmitem (așa cum Trump a spus) un mesaj”.

Or, ce modalitate mai bună pentru a transmite un mesaj este ca să asiguri „un loc în primul rând” pentru un jurnalist, prin „scăpata” includere într-un grup al aplicației private Signal? Desigur, poate că nu acesta este unghiul adevărat, și poate că aspiranții la funcția de plutonier major au dreptate.

Dar dacă nu au dreptate? Dacă „au scăpat” informațiile ca:

• Să pună în temă partenerii SUA să își regleze busola astfel încât să înceteze cu jocul de picioare (altfel spus, să nu mai facă pe nebunii)?
• Dacă confirmarea acțiunilor puse în practică – „cât de repede rezolvăm cu Houthi” este un mesaj pentru cei care continuă să mai facă pe nebunii?

Poate că e așa, sau poate nu. Dar revenind la ceea ce ne interesează, indiferent care este sorgintea „scăpării de pe Signal”, nu pot decât să constat că acasă, liderii perpetuați după anularea alegerilor din România continuă să se manifeste ca și când mesajul nu le-ar fi fost adresat și lor.

Mi-am permis să atrag atenția, în Libertatea, cu puțin timp înainte de anunțul din 25 martie 2025, privind amânarea pe termen nelimitat a desființării vizelor pentru românii care vor să călătorească în SUA, că o astfel de amânare (iminentă, în opinia mea, ceea ce s-a materializat), este echivalentul pentru România al retrogradării la „junk” de către „mama agențiilor de rating” (dacă cele trei agenții mari care ne-au coborât perspectiva de la stabil la negativ, rând pe rând, ar avea o mamă, ea s-ar întrupa în modul în care administrația SUA privește România).

Am înțeles, Ciolacu e pro-european și „anti-woke”, cu excepția antreprenorilor de firme de raft, nepoți de premieri, care obțin ajutor de stat de zeci de milioane pe firme fără activitate economică. 

Probabil de aceea, după anunțul SUA privind retrogradarea României încă înainte de a fi upgradată (la regimul fără vize), într-o ciudată schimbare intempestivă a fotografiei de profil de pe Facebook a paginii oficiale a Guvernului României, care coincide cu penalizarea plăților pentru tranșa trei din PNRR, cel care nu este „Bebe Bronzantu” a decis să pună fațada Guvernului României, cu steagul UE și al României. Continuă cel care nu este „Bebe” să facă pe nebunul, după amânarea pe termen nelimitat a călătoriilor fără vize ale Românilor, în SUA?

„Aduceți izoleta” 

E  o sintagmă pe care nu am mai folosit-o de când „urmașul Brătienilor”, Florin Cîțu, propășit cu sprijinul lui Marcel Ciolacu premier al României în perioada pandemiei, gestiona pandemia. Dar mi-a revenit în minte atunci când Victor Ponta i-a asigurat pe români că „dacă mă alegeți, vorbesc cu Trump și veți merge fără vize în SUA”. 

Vă sună cunoscut? Mai țineți minte cele 40 de miliarde de dolari care „așteptau la graniță” ca să fie ales președinte Emil Constantinescu? Și după ce a fost ales, a urmat o cădere economică pentru România mai mare decât în războaiele mondiale și nici urmă de cei 15.000 de specialiști? 

Și aceleași miliarde au așteptat neostoit (probabil și cu dobânzile acumulate pentru perioada în care nu au sosit vreodată) să sară granița, mai ceva decât cei ajunși fără vize în Canada să sară granița cu SUA, când nu Manole Eternu, ci chiar academicianul Mugur Isărescu se pregătea să preia funcția de premier al României, în decembrie 1999 și aspira la funcția de președinte? Apropo, atunci am auzit eu pentru prima dată alăturarea, fără niciun un fel de perdea, a pseudonimelor „Isărescu-Manole”.

În concluzie 

Mă întreb: ne oferă statul de drept din România, cel care încă caută „operatorul statal” care ne-a jupuit de alegeri democratice și care în fapt el alege, ante-factum, pe cei care avem voie să îi alegem, vreun candidat real? Unul care să nu fie în categoria de a face pe nebunul și care să înțeleagă exact ce și cum spune administrația Trump?

Foto: Profimedia

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE