Scuze inacceptabile. O amintire cu Pink Floyd și un mesaj pentru Guvernul Cîțu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Când auzim câte un politician, câte un ministru, că spune „N-am știut”, ar trebui să auzim aproape simultan și „Îmi dau demisia!”, scrie Patrick André de Hillerin, într-un comentariu publicat în Libertatea, în care susține că vremea scuzelor de tipul „greaua moștenire” a trecut, pentru că în acești ani, oricine poate acces la informațiile guvernamentale.
Pe 2 iulie 2005, târziu în noapte, pe scena din Hyde Park, Londra, urcă, pentru prima oară în 25 de ani, toți cei patru membri aflați în viață (la acel moment) ai Pink Floyd. În 1981 juraseră că Pink Floyd va mai cânta în această formulă atunci „când vor zbura porcii”, Roger Waters concertând de atunci singur, iar David Gilmour, Nick Mason and Richard Wright continuându-și cariera când sub numele consacrat al trupei, când solo.
Și totuși, Bob Geldof a reușit să-i reunească pentru o ultimă reprezentație comună, la finalul concertului principal din cadrul evenimentului Live 8. După ce, toată ziua, pe afișajul de deasupra scenei din Hyde Park curseseră sute de mesaje mobilizatoare care îndemnau oamenii să semneze petiția Live 8 și să pună capăt sărăciei în lume, în timpul celor cinci melodii interpretate de Pink Floyd, deasupra scenei a stăruit un singur mesaj: „No more excuses!” (Nu mai aveți nici o scuză!).
Adresat atât telespectatorilor din întreaga lume, cât și liderilor G8 care urmau să se întâlnească peste o săptămână, mesajul putea fi tradus și așa: „Dacă noi am reușit să-i aducem împreună pe ăștia patru, voi chiar nu mai aveți nici o scuză ca să nu faceți ce vă cerem!”.
Povestesc acest moment unic din istoria rock-ului mondial pentru că exact acesta („No more excuses!”) este mesajul pe care ar trebui să-l vadă zi de zi, secundă de secundă, politicienii și, mai ales, miniștrii actuali ai României.
În 1990, miniștrii guvernului Roman puteau vorbi despre „greaua moștenire” lăsată de regimul comunist în industrie și economie. Veneam după un regim dictatorial și complet închis, în care foarte puțini aveau acces la informațiile reale despre starea economiei românești. Dar pe măsură ce ne-am îndepărtat de acel moment, scuzele prezentate inabil la fiecare preluare de guvern sunt din ce în ce mai puțin credibile și din ce în ce mai inacceptabile.
În anii cărora le suntem contemporani, accesul la informațiile guvernamentale este public, oricine, chiar oricine poate obține informații despre starea economiei românești, în timp util. Se pot obține, de asemenea, informații complete despre absolut toate domeniile coordonate de vreun minister. E drept, există și informații secrete, la care nu ai acces decât ca membru al Guvernului sau al Parlamentului, dar acestea sunt rare.
În plus, cei care au venit la putere în 2019 și au revenit, însoțiți de parteneri de coaliție, în decembrie 2020, fuseseră în Parlament din 2016 încoace, fuseseră membri în diverse comisii parlamentare, chiar aveau acces la toate informațiile care i-ar fi interesat.
Când auzim câte un politician, câte un ministru că spune „N-am știut”, ar trebui să auzim aproape simultan și „Îmi dau demisia!”.
Pentru că „N-am știut” nu este o scuză acceptabilă în 2021 pentru cineva care și-a dorit să fie ministru. Miniștrii nu sunt culeși de pe stradă, la întâmplare, nu sunt câștigătorii unor loterii cu funcții bine plătite și n-ar trebui să fie trași la sorți (metodă recent patentată de PNL pentru numirea unor secretari de stat și nu numai). În secolul specializărilor duse la extrem, cei care ajung miniștri ar trebui să fie cei care se și pricep la domeniul pe care urmează a-l coordona.
Un om care se pricepe la un anumit domeniu și care este dedicat domeniului cu pricina, un om care, având aceste date, își dorește să ajungă ministru și poate chiar ajunge, nu mai poate avea, în 2021, scuza necunoașterii.
Nu mai poți să vii, astăzi, să spui că ai găsit un dezastru în ministerul pe care-l conduci de câteva zile, săptămâni sau luni, fără a arăta că, de fapt, ești complet nepregătit pentru funcția respectivă.
Un politician de secol XXI, un ministru din 2020-2021 are obligația ca, în momentul în care intră prima dată pe ușa ministerului cu pricina în noua sa calitate oficială, să știe exact care sunt fondurile, care sunt nevoile, care sunt posibilitățile reale, câți angajați are, ce fac aceștia, ce venituri au și așa mai departe. Toate acestea sunt, am mai spus, informații publice. Nu mai poți pretinde că n-ai știut la ce te înhami fără să stârnești nu hohote de râs, căci nu mai este vremea amuzamentului, ci de-a dreptul dispreț.
Este inacceptabil să te repezi, azi, într-un minister ca taurul în capa toreadorului. Este inacceptabil să arunci afirmații răsunătoare fără a te fi pregătit înainte inclusiv din punct de vedere juridic. Nu mai este acceptabil să ajungi într-o astfel de înaltă funcție și să ceri răgaz pentru a te dumiri pe ce lume trăiești. Ca să nu mai vorbim despre cât de puțin acceptabil este să vii ca premier, după ce ai fost ministru de finanțe, și să mimezi surpriza când „descoperi” cât de rău stau finanțele României.
Într-un secol în care informația circulă cu o viteză greu cuantificabilă și este mai accesibilă ca niciodată, nici măcar o țară ca România nu-și mai permite ca miniștrii săi să se școlească la locul de muncă. Funcțiile de ministru nu sunt internshipuri, nu sunt funcții pentru studenți care vor să mai câștige ceva experiență în vacanța de vară.
NU mai avem timp să așteptăm ca fiecare ministru să se familiarizeze cu domeniul timp de un an, după care, eventual, să fie schimbat cu alt ministru care are nevoie tot de un an și tot așa.
Cu puține excepții, guvernul actual al României este alcătuit din oameni care au mai fost miniștri, unii chiar în ministerele pe care le conduc din nou. Iar cei care n-au fost miniștri, au fost și sunt parlamentari sau sunt oameni care ne-au fost prezentați drept ultraspecialiști în domeniile pe care azi le coordonează.
Pentru ei, pentru acești specialiști, nu există și nici nu trebuie să existe perioade de probă, pentru că nu faci probe și experimente pe banii contribuabililor și pe spinarea lor.
Așadar, ne pare rău, dar „no more excuses!”
Foto: Hepta
