Campania electorală faza pe locuințe sociale sau locuințe sociale vs capitalism de extracție: care pe care?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mai toate partidele care aleargă pe pista electorală Alegerile parlamentare din 2024 se întrec în promisiuni locative. Cum prețul locuințelor și al chiriilor a ajuns mare, nu doar în marile orașe universitare, Bucureștiul și Cluj-Napoca sunt deja în stratosfera prețurilor, nu e de mirare interesul.
Spre exemplu, PNL are un capitol în programul de guvernare – Programe naționale de dezvoltarea a locuințelor pentru tineri: locuințe de serviciu și sociale. Zic liberalii că își propun „să finalizeze construcția a 5.000 de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, și a 1.000 de locuințe de serviciu, prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL)”. Frumos, nu?
Dar pesediștii social-democrați nu au și ei nimic de oferit? Stau cu mâinile-n sân? Iată ce capitolaș e inserat în programul „Calea sigură pentru România”: Program privind construcția și vânzarea/închirierea de locuințe pentru tineri. Social-democrații își propun nici mai mult, nici mai puțin decât „construcția și finalizarea a 200.000 de locuințe pentru tineri – ANL 30.000 locuințe și 170.000 locuințe mediul privat”. Deci ANL plus privați, dar stați, că pentru locuințele construite de sectorul imobiliar, pentru tinerii sub 35 de ani, PSD se angajează să le subvenționeze dobânda și comisioanele.
Despre AUR ce să mai spunem? Evident că liderul George Simion licitează frumos, 35 de mii de euro și, pac, ai propria-ți casă. Ce frumos! Dar nu doar asta. Mai sunt niște oferte scoase proaspăt din jiletcă precum o tolbă plină: „«O casă pentru fiecare». Locuințe sociale pentru tineri și familii aflate în nevoie, acordate pe criterii obiective.” Reținem punctul-cheie: criterii obiective. În rest, floare la ureche, affordable!
REPER nu poate să rămână repetent, mai ales că joacă în hora electorală împreună cu Demos, partidul democrației și solidarității. Iată ce-și propun cu toții: „Dreptate socială și echitate”, adică „locuințe accesibile pentru tineri”. Cum? Printr-un „program național integrat de susținere financiară pentru chirii și credite pentru achiziția, construcția sau renovarea de locuințe de către tineri și familii”.
Ce mai tura-vura, e clar, oferta locativă e generoasă, important e să se găsească și clienți, să intre piața imobiliară în echilibru.
Ce nu iau în calcul onorabilii politicieni candidați la alegeri e sectorul imobiliar, real estate-ul care, ce surpriză!, are niscai interese în zona asta. Adică, dacă statul face locuințe sociale, se face că piața imobiliară de profit poate „încasa” niște pierderi, ceea ce, pentru ei, desigur, nu-i de dorit. Aici mereu va fi o luptă.
Sectorul imobiliar, afacerile din zona asta vor dori mereu o competiție liberă, pe baza cererii și ofertei, ca la manualul de capitalism concurențial. Orice ingerință a statului nu e de dorit. Cum cetățenii sunt vizați prin promisiuni și oferte doar în campania electorală, vom vedea cum se va desfășura meciul imobiliar în perioada post-alegeri. Cine are mai mare putere de negociere, de lobby? Afaceriștii din sectorul imobiliar sau cetățeni și cei, tot mai puțini, care le susțin interesele? E o întrebare simplă la care eu intuiesc răspunsul.
Acum 91 de ani, Tudor Arghezi a scris un articol intitulat „Periferia municipală” – marele poet locuia într-o mahala, pe strada, și acum, Mărțișor. Ca să vezi, era criză imobiliară și atunci la București, prețurile erau mari, iar construcțiile ilegale apăreau precum ciupercile după ploaie: „Construcţiile mici de la periferie au continuat să se înmulţească, paralel cu controversa edilitară, şi ele sporesc şi acum, în fiecare zi. În timpul domnului profesor N. Minovici, casele din periferie se clădeau pe întuneric, câte două sute pe noapte.” – vezi Tudor Arghezi (2005). Publicistică (iulie 1933 – 1940), volumul VIII, București: Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, p. 39.
„- N-avem ce face, spunea domnul primar Minovici. Închidem ochii. Lume multă săracă şi chirii prea scumpe.”
După 91 de ani suntem în același punct: lumea-i multă și săracă, iar prețurile chiriilor sunt mari, nu mai spunem de prețurile apartamentelor. Între timp, clasele performative se chinuie să ne convingă că totuși prețul apartamentelor, comparativ cu alte țări europene, nu e așa mare.
Partidele, fără să țină cont de aceste calcule, vin cu oferte locative sociale de tot soiul. Dar schema nu poate fi completă fără sectorul imobiliar de afaceri, cu interese total opuse construcției de locuințe ieftine, Căși sociale acum!, cum spune o bine-cunoscută mișcare locativă. Dar, ce surpriză, capitalismul contemporan e neoliberal, nu welfare, nu stat al bunăstării. Pe scurt, banii și profiturile vorbesc! Așa era și pe vremea lui Arghezi, așa e și acum.
Foto: Vlad Chirea
