Sebastião Salgado – fotojurnalistul care a imortalizat suferința și demnitatea umană

„Prin obiectivul camerei sale, Sebastião a luptat neobosit pentru o lume mai dreaptă, mai umană și mai ecologică”, a transmis familia într-o declarație. „Bogată în conținut umanist, opera sa oferă o perspectivă sensibilă asupra celor mai defavorizate populații și abordează problemele de mediu care amenință planeta noastră”.

S-a născut în 1944, în Aimorés (statul Minas Gerais), o regiune rurală din sud-estul Braziliei. Și-a început cariera în economie, obținând un doctorat la Universitatea din Paris. A lucrat mai apoi pentru Organizația Internațională a Cafelei, iar în acest mod a ajuns în diverse părți ale lumii. Călătoriile în Africa, dorința de a documenta experiențele africane i-au trezit interesul pentru fotografie, o pasiune căreia i-a rămas fidel toată viața. Până în 1974, Salgado deja lucra ca fotograf freelancer pentru agenția Sygma din Paris. După 1979 s-a alăturat agenției Magnum Photos, fondată în 1947 de Henri Cartier-Bresson, Robert Capa, George Rodger și Chim (David Seymour).

Opera lui Salgado este ancorată în realitate și se concentrează pe marile teme ale umanității precum munca, migrația, sărăcia, conflictul, natura. Proiectele sunt ample, desfășurate pe perioade lungi. Fotojurnalistul brazilian a documentat cu empatie și răbdare viețile oamenilor vulnerabili. Printre acestea se numără: „Sahel: Lhomme en détresse” (1986), „Other Americas” (1986), „An Uncertain Grace” (1990) sau „Workers” (1993).

Seria „Workers” (1993), o amplă investigație globală asupra dispariției progresive a muncii manuale, este o cronică vizuală a muncitorilor de pretutindeni. Este o grandioasă explorare a activităților care au definit munca umană, de la Epoca de Piatră, era industrială și până în prezent. Este un omagiu adus condiției umane de muncitor, un elogiu pentru femeile și bărbații care muncesc. Sunt evocate nu doar greutatea muncii fizice, dar și demnitatea celor care o practică. „Salgado dezvăluie durerea, frumusețea și brutalitatea muncii pe care se sprijină totul”, a scris Arthur Miller despre această capodoperă fotografică. 

Un alt proiect emblematic este „Migrations” (2000), care documentează fluxurile masive de migranți și refugiați din cauza războaielor, sărăciei și dezastrelor naturale. Sebastião Salgado a călătorit în 40 de țări timp de șase ani pentru a fi alături de imigranți și refugiați din întreaga lume. Imaginile spun poveștile oamenilor și călătoriilor lor dificile, pe măsură ce își părăsesc casele în căutarea unor locuri și vieți necunoscute. „Mulți dintre ei treceau prin cele mai grele perioade ale vieții lor”, scrie Salgado în introducerea colecției. „Erau speriați, stânjeniți și umiliți. Și totuși, cred că s-au lăsat fotografiați pentru că își doreau ca suferința lor să fie cunoscută. Atunci când am putut, le-am explicat că acesta este scopul meu. Mulți doar s-au așezat în fața camerei și au privit-o așa cum ar fi vorbit într-un microfon”.

După ce ani la rând a fotografiat suferința umană, Salgado și-a îndrepta privirea spre speranță și regenerare. Așa a apărut proiectul „Genesis” (2013), o odă vizuală adusă naturii, popoarelor indigene și frumuseții nealterate a planetei. „În Genesis, camera mea mi-a permis să ascult natura. Și a fost un privilegiu să o fac”, spunea Sebastião Salgado în 2013. 

Pe lângă activitatea fotografică, Salgado a fost un neobosit activist ecologist. Împreună cu soția sa a fondat „Instituto Terra”, un proiect de reîmpădurire a unei zone complet degradate din Brazilia. În decurs de două decenii, au replantat milioane de arbori, readucând la viață o pădure tropicală.

Viața și opera lui Salgado au fost prezentate în documentarul „The Salt of the Earth” (2014), regizat de Wim Wenders și fiul său, Juliano Ribeiro Salgado. Titlul filmului este o referință biblică din Matei 5:13, „Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni”, și oferă o perspectivă intimă asupra muncii fotojurnalistului, a filozofiei care i-a ghidat întreaga viață.

Iată cum își amintește Wim Wenders prima întâlnire cu Salgado: 

„Prima mea întâlnire cu Sebastião Salgado a avut loc… într-o galerie din centrul orașului Los Angeles… Tocmai treceam pe acolo când imaginile mi-au atras atenția. Am rămas complet uimit. Am simțit că în spatele acestor fotografii se află cineva cu un ochi extraordinar… Colecționez fotografii, dar nu foarte multe, însă am știut imediat că vreau una dintre acestea. Mi-am ales favorita: o imagine în care poți vedea toată nebunia muncii din mină… Un miner se odihnește stând sprijinit de un stâlp. Mi-a amintit foarte mult de un tablou olandez cu Sfântul Sebastian. Avea ceva sacru în el; părea o figură sfântă. A fost, cu adevărat, o fotografie uimitoare. Am păstrat-o mereu cu mine. Și, în cele din urmă, a trebuit să aflu cine este acest fotograf”. 

Sebastião Salgado a fost mai mult decât un fotograf. A fost povestitorul vizual, martorul istoriei contemporane și umanistul dedicat. Imaginile sale ne invită să privim lumea cu empatie, să înțelegem durerea oamenilor și să prețuim planeta pe care trăim. 

Odihnește-te în pace, Sebastião Salgado!

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.