De ce trebuie să se înscrie cât mai mulți procurori onești în procedura de selecție pentru șefia marilor parchete 

Până acum, niciun procuror nu a anunțat că și-a depus dosarul de candidatură, însă termenul-limită pentru depuneri este 9 februarie, iar cutuma procurorilor este să își depună dosarul cât mai aproape de deadline. 

Înainte de a pleda pentru câteva idei în favoarea eficientizării acestei proceduri hibride, politico-judiciare, e util a fi explicat contextul politic. 

Deși recomandările europene privind respectarea independenței  justiției susțin că influența politică în acest proces ar trebui să fie pe cât de redusă posibil – mai exact, selecția procurorilor să fie făcută în baza meritelor profesionale, nu una în baza gradului lor de obediență față de clasa politică – procedura românească presupune o formă de compromis (sau cooperare) între cele două puteri ale statului, voința politică având, în fapt, un rol mai mare în această balanță de putere între executiv și autoritatea judecătorească. 

Dat fiind faptul că avizul Consiliului Superior al Magistraturii în privința evaluărilor criteriilor profesionale și etice ale procurorilor este unul consultativ, există doi actori politici importanți care decid, în mod covârșitor, jocul: ministrul justiției, Radu Marinescu (PSD) și președintele României, Nicușor Dan. Mai exact, viitorii procurori șefi ai celor mai importante structuri de parchet vor fi rezultatul negocierilor politice dintre acești doi politicieni. 

Care sunt problemele pesedistului Radu Marinescu 

Partea vulnerabilă, din perspectiva statului de drept, o reprezintă Radu Marinescu, un politician apropiat de cercul Olguței Vasilescu, primărița PSD din Dolj, care, în perioada colaborării DNA-SRI, a fost urmărită penal într-un dosar de corupție, ulterior clasat în anul 2020, din lipsă de probe concludente. 

Ea susține că DNA, printr-un sistem de interceptări excesiv, montat în departamentele Primăriei Craiova, a fost abuzată de procurorii DNA, iar presa, un actor extrem de polarizat în acest joc, nu a tratat speța ei cu onestitate. Strict din perspectiva doctrinei politice, Vasilescu provine din vechiul etos naționalist al PRM, iar în interiorul PSD actual nu face parte din filonul reformist al partidului.

În spațiul public, analiza juridică, în privința dosarului său, ar fi trebuit separată de activitatea sa politică, dar acest tip de exercițiu democratic nu prea este posibil în România și, probabil, nici în alte democrații ale globului, având în vedere că Vasilescu îmbracă haina de politician, iar în lumea politică orice vulnerabilitate devină armă politică folosită de rivali. O practică la care, de altfel, și PSD recurge în lupta cu competitorii politici.

Spre exemplu, și useristul Vlad Voiculescu are parte de un dosar slab, care tergiversează în DNA și nu beneficiază de fairplay politic din partea PSD.

La fel ca mulți alți pesediști, Vasilescu consideră portofoliul Justiției unul de o importanță vitală, pe care nu l-ar abandona ușor, câtă vreme PSD se află la guvernare, tocmai pentru a nu mai reveni la un tip de justiție care a caracterizat mandatele Laurei Codruța Kovesi. Cel mai probabil același lucru îl dorește și președintele PSD, Sorin Grindeanu, cel care are o relație politică bună cu Nicușor Dan. 

Problema cea mai mare, în perioada mandatelor de procuror-șef ale Codruței Kovesi, a fost faptul că, în acel interval de timp, implicarea SRI în procesul de culegere a informațiilor cu suspiciuni de corupție a fost una uriașă, iar această putere a agenției interne de informații, în lipsa unui control civil democratic riguros, a dus la excese în privința violării drepturilor omului. 

Cu ajutorul a câtorva judecători prietenoși (o practică pe care marele specialist american în controlul serviciilor secrete, Loch K. Johnson o critică și în cazul sistemului judiciar american), SRI reușea să obțină mandate de interceptare pe securitate națională în mii de spețe de corupție. 

Mai exact, potrivit SRI, pentru a înțelege amploarea acestui fenomen scăpat de sub control: „în perioada 11.12.2004 și 16.02.2016, numărul total de mandate de securitate națională (inițiale, prelungiri și completări) solicitate de Serviciul Român de Informații a fost de 28.784, din care 9.292 inițiale. Numărul de persoane ale căror drepturi și libertăți au fost restrânse, în condițiile legii, în baza autorizației eliberate de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost de 20.907”. 

Unele dintre aceste interceptări, obținute prin intruziunea în viața privată a persoanelor vizate, s-au transformat ulterior în probe solide care au dus la condamnări și, implicit, la retragerea unor politicieni infractori din funcțiile publice, însă altele s-au transformat în excese justițiare sau abuzuri (așa cum au fost ele catalogate colocvial în spațiul public), efecte colaterale ale luptei împotriva corupției care ar fi trebuit corectate și asumate de societatea românească în ansamblul ei. 

Aceste excese ale SRI de a obține prea facil, din partea judecătorilor, permisiunea de a viola viața privată a cetățenilor (excese pe care toate serviciile secrete din lume, prin natura lor, inclusiv cele din democrațiile consolidate, tind să le comită, atunci când nu există un control civil vigilent asupra lor) nu au fost însă corectate în spiritul exigențelor statului de drept, iar ele au devenit parte din discursul rivalităților politice. 

România nu are dezvoltat exercițiul democratic al lecțiilor învățate, așa cum există în alte democrații ale lumii, atunci când instituțiile de forță ale statului produc excese asupra drepturilor fundamentale ale românilor. 

Democrație fragilă, România post 90 s-a confruntat cu mai multe probleme simultan: o putere excesivă a serviciilor secrete rămase nereformate, după încetarea vechii Securități, din cauza lipsei controlului civil democratic asupra lor și corupție sistemică a clasei politice. O problemă nu o exclude pe alta, așa cum se aude discursul public al unor voci interesate să obțină capital politic. 

Timp de ani buni, în perioada președintelui Traian Băsescu și o parte din mandatele lui Klaus Iohannis, lupta împotriva corupției a devenit principala armă politică între diversele facțiuni politice, iar polarizarea societății pe această temă nu a mai permis argumentația rațională, juridică, moderată în dezbaterea publică. 

Cum principalele partide românești, nereformate, au permis ascensiunea la vârful statului a unor lideri politici cu mari probleme de corupție, aceste excese în privința violării drepturilor fundamentale ale omului (o temă importantă și validă pentru orice democrație) au devenit pretextul perfect pentru a descuraja procurorii etici și curajoși de a mai candida în funcțiile de top din parchete. 

Pe scurt, pesedistul Radu Marinescu reprezintă vocea unei părți importante a clasei politice românești care mai degrabă ar dori o justiție controlată politic, decât una care să revină la timpul motoarelor SRI-DNA. Niciunul dintre aceste scenarii nu este benefic pentru România anului 2026, în schimb, lupta împotriva marii corupții trebuie continuată, printr-o autonomie mai mare a parchetelor față de serviciile de informații.

Dezvăluirea plagiatului său, imediat după ce Marinescu a demarat procedura de selecție a procurorilor, nu a făcut decât să îi îndârjească și mai mult pe pesediști de a nu renunța la acest portofoliu vital pentru următoarele două luni, cât durează procedura de selecție.

Ce rol poate să joace președintele Nicușor Dan

La polul opus al acestei proceduri, se află președintele Nicușor Dan, un politician asupra căruia nu au planat niciodată suspiciuni serioase de corupție și care a lansat public mesajul că dorește revigorarea luptei anticorupție. Obiectivul său este însă unul dificil, tocmai pentru că demersul reprezintă un rezultat al negocierilor politice, iar PSD este partidul din coaliția de la guvernare care a obținut cele mai multe voturi ale românilor. Voința politică a PSD nu poate fi ocolită de Nicușor Dan și este democratic ca ea să fie luată în considerare.

Obiectivul devine unul și mai greu, pentru că Dan se află în primul său an de mandat prezidențial, iar un eșec al acestei proceduri de selecție pentru șefia parchetelor ar fi primul său mare eșec politic. 

Dan este și președintele care a urmat tradiția impusă de Traian Băsescu și a reintrodus corupția drept amenințare la securitatea națională, în Strategia Națională de Apărare a Țării, iar consecința directă a acestei decizii politice este că SRI va avea un rol în combaterea acestui flagel, fără ca legea de funcționare a serviciului să prevadă în mod expres această atribuție. Despre vulnerabilitățile și avantajele care apar în cooperarea dintre parchete și SRI am oferit explicații aici. 

Ce este cert e că, în paralel, Nicușor Dan poartă negocieri cu liderii partidelor de la guvernare pentru scaunul de viitor director civil al SRI, iar de viitorul director va depinde, într-o oarecare măsură, și cât de eficientă va fi cooperarea inter-instituțională.

Așadar contextul politic din prezent, inclusiv din perspectiva colaborării viitorilor șefi de parchete cu viitorul director SRI, le amintește politicienilor de școală veche de mult-criticatul binom DNA-SRI. 

Dan susține că dorește o revigorare a luptei împotriva marii corupții, un deziderat vital în contextul războiului hibrid rusesc. Instituții de stat puternice înseamnă instituții care nu cad capturate unor grupuri de interese politice, de mare corupție. 

Există și câteva părți bune ale acestei proceduri de selecție: potrivit ultimelor modificări ale legilor justiției, președintele are dreptul să respingă motivat, de câte ori dorește, propunerea venită din partea lui Radu Marinescu. Prin urmare, dacă Marinescu va alege cel mai prost CV de procuror dintre cele depuse, Dan poate respinge propunerea PSD, iar procedura se reia de la capăt. 

Există, din păcate, o mentalitate proastă în lumea procurorilor, când vine vorba de înscrierea lor în această procedură de selecție: ei evită să se înscrie, întrucât nu doresc să intre în rolul de iepure. Mai exact, le este teamă de posibilitatea ca politicul să fi ales deja preferații, iar demersul în sine să fie unul de formă. 

Această mentalitate ar trebui depășită și cât mai mulți procurori cu experiență în această profesie, atât în privința managementului, cât și în instrumentarea unor cazuri dificile de corupție sau alte tipuri de infracțiuni, să își depună candidatura în februarie la Ministerul Justiției. Deși în centrul atenției se află parchetul-vedetă DNA, există o altă structură importantă de parchet care trebuie revigorată, iar ea se numește DIICOT. 

Cu cât vor fi mai multe dosare bune pe masa ministrului justiției, cu atât vor crește exigențele selecției și competiția dintre procurori va fi mai aproape de standardele europene. Societatea civilă ar avea mai multe argumente în dezbaterea publică, la fel experții Comisiei Europene care monitorizează regulile jocului.

În lumea procurorilor, circulă deja zvonul potrivit căruia actualii procurori șefi Alex Florența și Marius Voineag ar dori să își depună dosarul pentru încă un mandat. Numele actualului adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Nicolae Solomon, circulă și el ca variantă pentru șefia unei structuri de parchet. Este dreptul lor să își mai încerce încă o dată șansa.

Până la urmă, politicienii cu probleme penale doresc procurori descurajați, blazați și resemnați, care să nu dorească să candideze. Lipsa unei competiții serioase îi avantajează strict pe acești politicieni. 

Dacă au însă internalizate valorile statului de drept, și alți procurori cu experiență ar trebui să pregătească un proiect serios de management instituțional și să își depună dosarul la sediul Ministerului Justiției. Nu ar face-o pentru jocul politic, nici pentru spectacolul public, nici pentru vanități sau rivalități profesionale, ci ar contribui, prin participarea lor, la consolidarea valorilor democratice din România. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.