Sondajul nr. 96 pe 2019. Nicolae Robu face un act de cenzură ca la carte, după care îşi întreabă fanii dacă sunt de acord cu el
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
A doua zi după ce a interzis manelele în spaţiul public din Timişoara, primarul Nicolae Robu face sondaj pe pagina lui de Facebook, să vadă dacă oamenii sunt de acord cu el.
În primele 15 minute răspund 600 de oameni şi 84% dintre ei sunt de partea lui Robu în ceea ce el numeşte “sondajul nr. 96 pe 2019”.
Edilul timişorean a reuşit practic să inventeze consultarea publică post-factum.
Doar că libertăţile fundamentale nu se supun niciodată la vot, nici măcar pe Facebook. Şi libertatea de exprimare este o libertate fundamentală, conform Constituţiei României.
Ceea ce face Robu când trimite notele interne către toate structurile subordonate Primăriei, prin care interzice manelele şi dedicaţiile pe domeniul public, nu este nimic altceva decât un act de cenzură.
Surprinzător pentru un liberal, revoltător în România anului 2019. Şi nu trebuie să fii inginer, doctor honoris causa şi profesor universitar - cum se semnează Robu în acel document -ca să-ţi dai seama de asta.
Substratul rasist al unui act aparent elitist
Gestul lui Robu se înscrie în linia unei serii de acte elitiste, cu substrat rasist care au făcut valuri în spaţiul public în ultimii anii, dar o duce în pragul următor, al prohibiţiei. A fost scandal când s-a filmat un clip de manea la biblioteca UMF. A fost iarăşi scandal când DJ-ul estonian Tommy Cash a pus o manea la Electric Castle, ceea ce i-a făcut pe organizatorii festivalului să anunţe că nu-l vor mai chema la nicio altă ediţie. Şi nu a lipsit scandalul nici de la premiile Gopo, când mai mulţi invitaţi au părăsit sala revoltaţi că urcaseră pe scenă nişte artişti de manele.
Ca stil care datează de pe vremea Imperiului Otoman, maneaua a ajuns la urechea noastră odată cu dominaţia turcească. Succesul furibund al genului a început însă odată cu căderea comunismului, când maneaua a devenit o cronică-martor al tranziţiei.
Manelele și familia manelelor au constituit un fel de cronică cotidiană a schimbărilor. Ceea ce presa, ceea ce elitele, ceea ce comunicarea „înaltă” nu prezenta, dar oamenii trăiau, a fost prezentat în manele. Vintilă Mihăilescu, într-un reportaj Digi 24:
Cei care ascultă şi cei care nu ascultă manele sunt astăzi într-un conflict social explicit, pe care alte genuri muzicale nu-l traversează. Cel mai frecvent, conflictul se suprapune peste tensiuni rasiale, deşi, sub pretextul apărării culturii înalte, acest tip specific de rasism e adesea greu de definit sau sancţionat.
Un lucru e sigur: nu părăseşte nimeni indignat sala de la o gală pentru că a urcat pe scenă un rapper sau un act pop.
În schimb, mulţi simt nevoia să se delimiteze de ceea ce văd încă drept o muzică a periferiei, “un act de incultură” sau chiar “un atac la adresa culturii”. La vecinii bulgari s-a întâmplat acelaşi lucru, ba elitele au semnat chiar un manifest prin care cereau interzicerea, prin lege, a chalgăi (maneaua bulgară).
Nicolae Robu, iată, nu face excepţie. Însă mai dezamăgitoare decât decizia edilului este absenţa reacţiilor, lipsa de solidaritate din spaţiul cultural şi nu numai, şi nesancţionarea unei încercări de-a comite fascism cultural.
Notele interne date de Robu nu sunt lege şi încalcă articolul 30 din Constituţia României, privind libertatea de exprimare. Cel mai probabil că pot fi uşor contestate, însă, pentru asta, trebuie să aibă cine să le conteste.
Uşurinţa cu care este acceptată decizia primarului spune multe despre resemnarea noastră în faţa încercările de limitare a unor drepturi şi libertăţi. Nu ne putem apăra libertatea de expresie doar când avem noi înşine ceva de spus. Nu merge aşa.
Protejarea unei libertăţi este o responsabilitate colectivă.
Mai întâi au venit după manele şi noi n-am zis nimic, pentru că “nu ne plăceau manelele”. Mâine ar putea veni după muzica ta, după formele tale de exprimare.
