Memorialul de la Sighet. O incursiune la eșafodul elitei românești interbelice
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Printre nori întunecați și fulgere, după ce s-a rotit vreun sfert de oră deasupra micului aeroport din Baia Mare, avionul Tarom a reușit să aterizeze cu bine. A urmat un drum cu mașina, pe serpentine, sub o ceață groasă, până la Sighetu Marmației, unde am fost invitat să le vorbesc studenților adunați ritualic la școala de vară a „Memorialului”.
Sighetul a fost sub Imperiul Habsburgic „municipiul” unui comitat întins, cu o structură etnică și culturală mozaicată. Trista lui faimă s-a construit sub convulsiile veacului trecut, la ciocnirea nazismului și comunismului cu propria organizată inumanitate.
Un episod din Holocaust s-a scris aici, sub ocupația horthystă a Transilvaniei de Nord-Vest, când mii de evrei au fost trimiși de aici spre lagărele morții din Polonia. Un episod la fel de odios i s-a adăugat între 1950 și 1955, când penitenciarul ridicat în 1896-1897, alături de Palatul de Justiție, după planurile arhitectului Wagner Gyula, a devenit locul de exterminare a elitei politice și ecleziastice românești.
Evident, gulagul românesc a inclus victime din toate straturile sociale și întregul spectru profesional, pentru că „dușmanul poporului” era, desigur, o făptură perversă, cu o mie de fețe.
În penitenciarul în formă de T de la Sighet au fost însă deținuți, ca într-o unitate de protocol, toate personalitățile care făcuseră, la propriu, România Mare și o conduseseră până în 1947, când țara noastră a fost convertită forțat la regimul comunist, sub comanda „eliberatorilor” sovietici.
În cele peste 200 de pușcării politice, lagăre, colonii de muncă și locuri ale deportării de pe harta infernului concentraționar românesc au fost închiși, torturați, puși la muncă forțată și lăsați să piară fără asistență medicală circa un milion de persoane, în majoritate absolută bărbați.
Toți deținuții politic erau, în fond, vârfuri ale comunităților locale - țărani cu stare (stigmatizați drept „chiaburi”), preoți, învățători, exponenți ai profesiunilor liberale, mici sau mari întreprinzători - dar la Sighet au fost încarcerate figurile din ierarhia de nivel național: patru prim-miniștri, președinții partidelor democratice interbelice, cinci guvernatori ai Băncii Naționale a României, zeci de miniștri și secretari de stat, academicieni și profesori universitari, precum și 58 de ierarhi și clerici (38 de greco-catolici, 19 romano-catolici și un preot ortodox). Aici a fost decapitată, programatic, România liberă și europeană.
În 2023 s-au împlinit 30 de ani de la fondarea Memorialului Sighet dedicat victimelor comunismului și rezistenței. Nimic nu s-ar fi întâmplat fără devotamentul implicat și obstinat al soților Ana Blandiana și Romulus Rusan, care, cu sprijinul Consiliului Europei și al unei formidabile echipe de cercetători, au conceput Memorialul, refăcând din ruine fostul penitenciar.
Azi, locul oferă celor peste 150.000 de vizitatori anual o imagine sintetică a infernului concentraționar comunist, pentru că fiecare fostă celulă cuprinde câte o fațetă a „sistemului”, fixând în memoria colectivă o iconică și sanctuarizată anatomie a represiunii comuniste.
Cei mai iluștri istorici occidentali ai comunismului și marile figuri ale disidenței din Europa de Est s-au perindat la Memorialul din Sighet, rostind de aici adevărurile esențiale despre industria crimei politice. Casa memorială Elie Wiesel, din același oraș, completează în oglindă această frescă macabră a totalitarismelor care au mutilat societățile europene din secolul 20.
Să spunem lucrurilor pe nume. Memorialul Sighet reprezintă rodul academiei civice și al familiilor unor deținuți, care le-au dăruit cercetătorilor și muzeografilor materialul de studiu și artefactele expuse. Și micul muzeu de la Pitești, dedicat „reeducărilor” bestiale din anii '50, s-a conturat prin inițiativa unui antreprenor privat. Statul român nu s-a învrednicit nici azi să creeze, la București, un muzeu al ororilor comunismului.
Cu greu s-au fondat CNSAS și Institutul de investigare a crimelor comunismului și memoria exilului românesc. Raportul comisiei prezidențiale conduse de profesorul Vladimir Tismăneanu a fost prezentat în Parlamentul României de către președintele Traian Băsescu sub avalanșa de urlete ale partidelor succesoare ale PCR.
Nu suntem o națiune postcomunistă care s-a împăcat în adevăr și dreptate, ci una încă sfâșiată de polemici și ambiguități persistente. Moștenitorii Securității continuă să se lupte, direct sau indirect, cu victimele gulagului românesc.
Studiul critic al regimului comunist a pătruns în programa școlară tardiv și parțial, astfel încât nu am obținut necesarul consens moral în jurul unei pedagogii antitotalitare, ceea ce explică și derivele recente ale democrației românești, bazate electoral pe succesul propagandei chemate să întrețină „nostalgia” absurdă față de „epoca de aur”.
O parte a sferei politice, sub impulsul spălătorilor de cadavre ideologice, îi ridică statuie bardului ceaușist Păunescu, în vreme ce alta se chinuie să restaureze casa din Nucșoara e eroinei anticomuniste Elisabeta Rizea… Nonagenarul Ion Iliescu este simultan acuzat de crime împotriva umanității și pacient de vază în spitalul SRI… Nu e de mirare că, în prezența unor asemenea forme de schizoidie memorială, trăim într-o societate confuză și derutată, unde noile generații ignoră sau relativizează povara dictaturilor cărora le-am supraviețuit, pregătind inconștient terenul unor posibile scenarii liberticide.
Firește că avem datoria de a prezerva ceea ce cu atâtea vicisitudini a fost totuși înfăptuit. Memorialul Sighet va fi completat în următorii doi ani cu un nou corp de clădiri și spații de studiu finanțate cu fonduri din PNRR.
Spre onoarea lui, primarul PSD din Sighet, Vasile Moldovan, aflat la al doilea mandat, sprijină Memorialul, înțelegând că el a devenit un punct de atracție pentru cetățeni români și din alte state-membre UE care vizitează urbea tocmai pentru a-l descoperi.
În cele două zile petrecute aici, am văzut numeroase familii tinere, cu copii de școală, care pășeau înfiorate pe coridoarele cu celule, acolo unde au pierit uriași de talia unor Iuliu Maniu sau Gheorghe I. Brătianu. Suntem un popor în plină și dificilă convalescență.
Fotografii: Szabolcs Linzenbold / Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței Sighet
