Mergi direct la conținut »
Tolo, replici cu reporterii de la Recorder: „E normal ca jurnaliștii să le furnizeze procurorilor documente?”
Opinii Libertatea > Opinii > Tolo, replici cu reporterii de la Recorder: „E normal ca jurnaliștii să le furnizeze procurorilor documente?”

Tolo, replici cu reporterii de la Recorder: „E normal ca jurnaliștii să le furnizeze procurorilor documente?”

Independența presei se măsoară în primul rând față de Guvern, de cei puternici, de cei care ne conduc sau fac justiția.

„Reporterii Recorder au predat autorităților documentele care au stat la baza anchetei jurnalistice”. Asta scrie în articolul în care Recorder anunță că DNA a deschis un dosar, în urma excelentei lor investigații despre un preot-afacerist, conectat la o serie de primari.

Cu tot respectul pentru munca Recorder, cu bucuria că am fost printre primii lor donatori și i-am sprijinit în câte feluri am putut, și o voi face în continuare, asta e treaba presei? Să colaboreze cu autoritățile penale oferindu-le documente?!

Ca să rămână o putere independentă, presa trebuie să-și respecte normele. Printre aceste reguli se numără și faptul că atunci când un om vorbește cu jurnaliștii, el nu vorbește cu poliția, cu procurorii sau cu serviciile secrete.

Dacă ar fi vrut să discute cu autoritățile statului, omul s-ar fi dus la ele. Cum alege să discute cu presa, înseamnă că are dreptul să-i respectăm opțiunea. La fel se întâmplă cu documentele în posesia cărora intrăm când ne documentăm.

Fie că vin de la surse private sau din surse publice, ele sunt rodul muncii presei. Și sunt dedicate publicului, nu procurorilor. Nu suntem ajutori de procurori sau de polițiști judiciari. Dacă vor să aibă documentarea, autoritățile trebuie să găsească ele însele documentele.

Nu e vorba de ce a expus Recorder în film, căci aceste date sunt deja publice, ci despre ce ei singuri spun că au oferit autorităților, și anume documentarea din spate. „Documentele care au stat la baza anchetei jurnalistice”, cum scriu ei înșiși.

Cel mai bun exemplu care-mi vine în minte e cel al Dosarului Pentagon. Erau date secrete ale Armatei Americane, o parte a publicului a spus că expunerea lor vulnerabilizează siguranța națională și face bine dușmanilor țării, dar jurnaliștii nu le-au oferit procurorilor, ci le-au publicat.

Le-au publicat chiar dacă erau secrete! Guvernul a încercat să blocheze publicarea în justiție, însă, în final, nu a reușit.

Acesta este rolul presei și el este protejat prin lege și prin designul societăților liberale. Nimeni nu s-ar simți corect tratat dacă presa s-ar uni cu procurorii împotriva sa.

Gândiți-vă altfel, cu exemplul unui om apreciat de mulți dintre voi: Laura Codruța Kovesi.

Dacă o televiziune, Antena 3, să zicem, ar pune la dispoziția noii secții de procurori, cea care i-a deschis dosar lui Kovesi, documente pe care le au doar ei în redacție, ați crede că fac presă sau că vor să-i facă rău lui Kovesi?! Ar face un gest jurnalistic sau unul nejurnalistic?

Conform standardelor presei occidentale, redacțiile se luptă să-și păstreze documentarea în fața autorităților, se mândresc că au doar ele informația și o dedică publicului, nu o cedează nimănui.

Asta nu scade din meritele Recorder pentru investigație, dar regulile există și când ne convin și când nu ne convin.

În urma postării de mai sus de pe Facebook, aseară Recorder a răspuns, tot pe contul meu de Facebook.

Recorder: „Am considerat că din moment ce le-am menționat în material, nu încălcăm nicio regulă jurnalistică dacă le punem la dispoziția organelor de anchetă”

„Ne acuzi că am încălcat regulile de bază ale jurnalismului, încălcând chiar tu o regulă de bază a jurnalismului: aceea care spune că nu trebuie să-ți întemeiezi acuzațiile pe presupuneri. Afirmi: «Nu e vorba de ce a expus Recorder în film, căci aceste date sunt deja publice, ci despre ce ei singuri spun că au oferit autorităților, și anume documentarea din spate». Așadar, presupui că «documentarea care a stat la baza anchetei» conține documente și dovezi care nu au fost incluse în film. E o presupunere greșită.

Este vorba chiar despre ce a expus Recorder în film. Numai că, spre deosebire de o investigație scrisă, într-o investigație video documentele și dovezile nu apar în format PDF sau în hyperlinkuri, ci apar în imagini. După ce s-au autosesizat și au deschis dosarul, procurorii ne-au contactat și ne-au întrebat dacă le putem oferi documentele care apar în materialul video. Am considerat că din moment ce le-am menționat în material, nu încălcăm nicio regulă jurnalistică dacă le punem la dispoziția organelor de anchetă.

Sperăm că ești de acord cu noi, pentru că în multe dintre investigațiile tale apar încărcate documente în format PDF și bănuim că nu există vreo metodă prin care îi poți împiedica pe procurori să intre pe site și să le descarce.

Te asigurăm că suntem foarte atenți la respectarea regulilor elementare ale acestei meserii: nu ne divulgăm niciodată sursele (în cazul acestui material nici n-am fi avut cum pentru că el a pornit de la niște informații accesibile oricui) și nu amestecăm meseria de jurnalist cu cea de procuror sau cu oricare alta. În urma investigației «Dumnezeul achizițiilor» am avut zeci de comentarii și mesaje în care cititorii ne-au cerut să facem plângeri penale. Le-am explicat că nu e treaba noastră și că procurorii sunt liberi să se autosesizeze.

Legat de încredere: în materialul nostru apare o mărturie sub protecția anonimatului. Te asigurăm că încrederea acelei persoane în publicația Recorder este și astăzi la fel de mare ca în momentul în care a acceptat să vorbească. Pentru că identitatea lui va rămâne protejată indiferent cine și cum ne va cere să o dezvăluim.

După răspunsul colegilor de la Recorder, în care ei susțin că e normal ce au făcut, am revenit.

Independența presei nu se probează în primul rând față de putere, de cei care ne conduc sau ne judecă?

Salut, am înțeles, voi spuneți că ați procedat în acord cu regulilor presei pentru că le-ați furnizat procurorilor niște documente care apar în materialul video sau nici măcar nu apar, ci doar „sunt menționate”.

Înțeleg că procurorii nu le vedeau suficient de bine pe imagini sau nu le vedeau deloc, pentru că doar „le-ați menționat”. Dacă în film apare doar pagina 1, să zicem, le-ați predat tot documentul, tot contractul? Sau, dacă le-ați oferit doar pagina 1, de ce nu au făcut din film cei de la Parchet? Sunt documente publice, pentru că acestea sunt citate în investigația voastră, indiscutabil admirabilă și de mare interes public. Dar de ce nu și-au cules polițiștii și procurorii documentele din SEAP, de la instituțiile publice, ci de la voi?

Nu vi se pare că e ca și cum ați economisit o parte din documentare procurorilor, mai exact strângerea de documente? Mie asta mi se pare ca ați făcut oferindu-le documentele pe care le-ați adunat pentru public, căci, cedându-le autorităților judiciare, ați cuantificat, pentru ele, o parte a muncii de polițist judiciar.

Desigur, e doar opinia mea, nu trebuie să gândim la fel.

E interesant însă ce se va întâmpla în Curte dacă avocatul apărării va solicita instanței să întrebe de unde a primit Parchetul o parte dintre probele folosite, mai exact aceste documente venite de la Recorder și cum sunt siguri procurorii că ele sunt autentice?

Cum se numește furnizorul de documente către Parchet în acest caz: martor, cetățean care a facut o plângere sau denunțător? Că gest de ziarist mi se pare mai greu să se intituleze.

În presa occidentală, reporterii apără documentele pe care le au ascunzându-le în redacții și le apară și în instanță, dacă e cazul.

  • Pentru că ei știu că faptele descoperite nu sunt ale lor, ci ale publicului, în nici un caz ale statului.
  • Pentru ca jurnaliștii nu pot apărea drept parteneri ai Parchetului, ai Guvernului, ai statului, după cum nu pot apărea drept parteneri ai celor acuzați de stat. Ei sunt la mijloc.
  • Pentru că Parchetul e doar o parte a unui proces, iar un proces corect înseamnă lupta a două părți cu șanse echitabile, și nu să adaugi forței oricum imense a Statului documente furnizate de către presă special pentru stat, pe care presa le-a arătat parțial sau doar le-a menționat publicului.

Pentru oameni, doar ați relatat parțial documentele, tot timpul jurnaliștii selectează, e normal, însă, Guvernului, le-ați furnizat ca atare.

Dacă primarii despre care ați relatat sau preotul-patron vă dădeau în judecată și vă cereau „documentele care au stat la baza anchetei jurnalistice”, este exprimarea voastră, le ofereați și lor documentele?!

Sau, mai degrabă, mergeați cu ele în instanță și vă apărați acolo, fiind obținute de voi, și nu de ei? Nu la fel trebuie tratate și Guvernul, Parlamentul sau Justiția? Nu asta înseamna presă independentă, insigna pe care v-ați pus-o la rever și pe care, proiecte de nișă sau ziariști din mainstream, încercăm cu toții, să o onorăm?

Iar independența presei nu se probează în primul rând față de Putere, de cei care ne conduc sau ne judecă? În această seară, ați ales să răspundeți, siguri pe voi, că n-ați greșit cu nimic, că așa lucrați voi „într-o investigație video”.

Foarte bine, este dreptul vostru.

Numai că, revenind la Pentagon Papers, ziarele americane nu au predat Guvernului documentele, ci, dimpotrivă, au alergat cu ele din redacție în redacție și din tipografie în tipografie, s-au judecat la Curtea Supremă și au scris una dintre paginile de curaj și de independență la care se raportează și azi meseria noastră.

Vă mulțumesc pentru răspuns, Recorder! Să fim de acord că, în această chestiune, nu suntem de acord.


Citește și: 

Tolo, după votul de azi: Engleza lui Kovesi și victoria României

Close
Închide
  Close