Un guvern prea ocupat ca să vorbească cu oamenii în ziua în care România a fost la un pas de o tragedie. Noroc că l-au angajat pe ION

 1 comentariu

În cazul în care vă întrebați cumva unde e zilele astea ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, nu vă impacientați: muncește. Zilele trecute îi căuta actualului sau viitorului președinte un avion la scară. Și șeful său pe linie de guvern e foarte ocupat.

Dacă te uiți pe agendele primilor oameni din Guvernul României ai senzația că trăiești în altă țară.

În ziua în care două trenuri se ciocneau în România, făcându-ne să ne gândim la tragedia recentă din Grecia, premierul Nicolae Ciucă și vicepremierul Sorin Grindeanu, nimeni altul decât ministrul transporturilor, aveau alte preocupări decât cele ale cetățenilor reali.

De la Palatul Victoria, consilierul virtual al premierului, zis și ION, s-a dus într-o nouă misiune de PR, de data aceasta neregizată, în fața elevilor de la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din București. Și s-a achitat cu brio: adică s-a făcut din nou de râs. Plus că ION nu știe încă să dea răspunsuri, ci să pună întrebări.

În tot acest timp, premierul, pe care nu-și amintește nimeni să-l fi zărit cu altceva decât costumul și cravata regulamentare în vizite de lucru militărește aranjate din timp, în loc să-și suflece mânecile și să ia avionul precum președintele Iohannis până la Roșiori să vadă ce s-a întâmplat, să le spună ceva oamenilor, avea agenda plină.

Luni, s-a întâlnit cu asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA, Dereck J. Hogan.

Domnul Hogan nu a fost singurul aliat strategic care a dat „Bună ziua!” la Palatul Victoria luni, ci pe listă s-au aflat și parlamentarii din Grupul minorităților naționale, pentru că se știe, nimic nu se compară cu două mâini de voturi în caz că cineva se gândește să arunce peste bord vreun partener din coaliție. Dar știm, din declarații oficiale, că nimeni nu se gândește la asta.

Marți, la o zi după accident, a urmat o întâlnire cu șeful Bisericii Anglicane, episcopul de Canterbury, Justin Welby, la Guvern.

La Transporturi, timpul a stat în loc

Unde era în acest timp, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu? E un mister. Te uiți pe site-ul instituției și parcă înțelegi de ce în România, timpul a stat în loc. Când vine vorba de construit autostrăzi, de trenuri întârziate iarna, primăvara, vara și toamna, de tunuri date de companii aviatice pe care statul se face că vrea să le preia, în timp ce clienții își așteaptă la nesfârșit banii înapoi.

Cel mai recent comunicat de presă de pe site-ul MT datează din 7 martie și se referă la subiectul preferat al ministrului Grindeanu, canalul Bâstroe, al doilea comunicat, idem, după care curg comunicate din februarie cu semnări de contracte, adică cu realizări.

Puțin mai jos, la secțiunea de Evenimente publice - Agendă, cel mai proaspăt eveniment datează din august 2022! Nicio declarație publică, nimic nici pe Facebook din 9 februarie. Când vine vorba de țărișoara pe care ne-o sabotează ucrainenii, ministrul Grindeanu e acolo, când vine vorba de accidente, lipsește, pentru că se știe, accidentele nu adună voturi.

Luni, în ziua în care două trenuri s-au ciocnit în România, primii doi oameni din Guvern au fost prea ocupați ca să le vorbească oamenilor. Nu-i de mirare atunci de ce Executivul cu un număr record de 200 de secretari de stat are nevoie și de o inteligență artificială ca să o facă în locul șefilor. Ieri cu elevii, data viitoare cu presa. Cu chiu, cu vai, după o resetare.

foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    criu 15.03.2023, 14:50

    Rpmania are 200(DOUA SUTE) de secretari de stat?Cred ca ori suntem TAMPITI ORI NEBUNI!

ALTE ȘTIRI
Siegfried Mureșan și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. Foto: Facebook
20 sept.
PNL critică PSD, dar îi cere să îl susțină pe Siegfried Mureșan, cu o zi înainte ca partidul lui Grindeanu să decidă: „Am pus pe masă soluția alternanței la guvernare”
În Europa, costurile articolelor esențiale pentru bebeluși variază semnificativ de la o țară la alta, iar pentru multe familii, acestea pot reprezenta o povară financiară majoră. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Cât costă să crești un bebeluș în Europa. România, printre țările cu cele mai mici cheltuieli în primul an
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
20 sept.
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
20 sept.
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
20 sept.
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
20 sept.
Claudiu Manda (PSD) spune că dacă Siegfried Mureșan păstrează direcția lui Ilie Bolojan „nici nu ar trebui să ne caute”
20 sept.
Donald Trump vrea ca Arcul de Triumf gigant din Washington să devină complex militar pentru drone și lunetiști
20 sept.
Un pensionar a murit după o ceartă pornită de la un șezlong pe o plajă cu un alt pensionar, în Grecia
20 sept.
Înfrângere istorică pentru partidul lui Friedrich Merz la alegerile regionale din două landuri din Germania, potrivit exit-poll-urilor televiziunii publice
TRENDING
20 sept.
Căsuțele Hobbit aflate la 80 de kilometri de Brașov, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
20 sept.
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
20 sept.
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
20 sept.
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
20 sept.
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
20 sept.
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
20 sept.
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Mai multe fragmente de dronă au fost descoperite duminică, 20 septembrie, plutind în derivă în apele Mării Negre, în Zona Economică Exclusivă a României. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Fragmente de dronă găsite în trei locuri diferite în Zona Exclusiv Economică a României din Marea Neagră
Traian Băsescu spune că Siegfried Mureșan ar putea negocia cu AUR și nu este spion al BND. Foto: Profimedia
20 sept.
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Siegfried Mureșan, premier desemnat, să nu refuze AUR: „Are reputație la Bruxelles, n-o să fie o problemă”
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
20 sept.
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
20 sept.
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”