Se întâmplă ceva foarte ciudat la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis pare abandonat în fosta reşedinţă regală, încuiat pe dinăuntru şi lăsat fără vreo posibilitate de a comunica în exterior.

Preşedintele pare prizonierul unor oameni care îl împing, din ce în ce mai des, spre momente cel puţin neplăcute.

Modul în care preşedintele a ales, de la o vreme, să se poziţioneze în raport cu guvernul şi coaliţia de guvernare este alegerea sa politică şi nu putem noi, ca jurnalişti, să-i reproşăm această alegere.

Atâta vreme cât preşedintele nu încalcă vreo lege sau Constituţia prin demersurile sale, preşedintele poate face orice mişcare politică vrea, în speranţa că aceasta îl va ajuta la obţinerea unui nou mandat.

Nu putem, dacă suntem oneşti, să punem întârzierile în dezvoltarea României în cârca preşedintelui Iohannis.

Noi suntem în urmă cu zeci de ani faţă de punctul unde ar fi trebuit să fim azi, iar Klaus Iohannis e preşedinte doar de patru ani, iar tărăgănarea legilor prin contestări la CCR sau respingerea de miniştri o practică de maximum un an.

Nu din cauza politrucurilor de dată recentă nu are România autostrăzi, nu din această cauză se moare cu zile în spitale, nu de asta avem problemele pe care le avem, probleme pe care Europa Occidentală le-a rezolvat încă din mileniul trecut.

Totuşi, preşedintelui i se poate reproşa lipsa de coerenţă, proasta alegere a echipei, inconsecvenţa în decizii.

Joi, motivând faptul că a refuzat numirea ca ministru a lui Ilan Laufer, Klaus Iohannis a invocat, în mod corect, articolul 2 al Legii nr. 90/2001, articol ce spune că „pot fi membri ai guvernului persoanele care au NUMAI cetăţenia română şi domiciliul în ţară”.

Dacă Ilan Laufer deţine şi o altă cetăţenie, fie că este a unui stat UE sau a unui stat non-UE, el nu poate fi membru al guvernului. Aşa zice legea.

Ei bine însă, Ilan Laufer a mai fost membru al Guvernului României, între 29 iunie 2017 şi 29 ianuarie 2018, ocupând postul de ministru pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.

Ilan Laufer nu a dobândit o a doua cetăţenie în perioada ianuarie – noiembrie 2018. Dacă are o a doua cetăţenie, o are de mai multă vreme, aşadar o avea şi în momentul primei numiri ca ministru, în iunie 2017.

Şi, totuşi, preşedintele României a semnat, în iunie 2017, decretul prin care Ilan Laufer era numit ministru, membru al guvernului. Practic, semnând acel decret, preşedintele Klaus Iohannis a încălcat legea.

Nu e vina sa, e vina consilierei prezidenţiale Mihaela Ciochină, şefa departamentului legislativ de la Cotroceni încă din ianuarie 2015.

Era datoria domniei sale de a semnala în 2017 faptul că Ilan Laufer nu poate fi ministru. A făcut-o cu o întârziere de un an şi jumătate, inexplicabil.

Dacă preşedintele vrea să arate că el este cel care conduce la Cotroceni, ci nu că este prizonier în ditamai palatul, ar trebui ca azi să o demită pe Mihaela Ciochină. Asta ar face, cu adevărat, diferenţa dintre un om de stat şi un politruc.

Fotografie principală: Inquam Photos / Octav Ganea

OPINIE/ „Un președinte izolat”. PAH comentează motivarea lui Iohannis de a nu-l accepta pe Ilan Laufer ca ministru

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News