După ce Digi 24 a dezvăluit că Ministerul Sănătății a cerut ministerelor să alcătuiască liste cu personalul care dorește să se vaccineze, societatea civilă a reacționat. Mai multe voci publice au contestat sistemul, argumentând că nu e normal să fie prioritizate atât de sus ministerele sau ”securitatea națională”, domeniu care, în România, grupează militari, servicii secrete, poliție, comunicații speciale și unde pot fi asimiliate enorm de multe profesii, cu multe sute de mii de oameni.

Președintele Iohannis a spus că săptămâna viitoare va fi prezentată strategia, dar și el a adus în discuție atât grupele de risc, cât și sectorul de ”siguranță națională”.

Este vorba, într-o primă fază, de personalul medical, de cei aflați în grupele de risc, dar și de lucrătorii din sectoare esențiale precum educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă și alimente.

Klaus Iohannis, Președintele României:

În UK: întâi oamenii peste 80, apoi cei peste 70

Vlad Mixich, specialist în sănătate publică, a explicat la Europa FM că sistemul din Marea Britanie, care a fost deja anunțat, începe, ca prioritate, cu vaccinarea personalului din centrele pentru vârstnici, chiar înaintea medicilor, care vin imediat după în listă.

Vlad Mixich (foto Agerpres)
Vlad Mixich | Foto: Agerpres

Apoi, englezii îi vor vaccina anticovid, opțional, nu obligatoriu, pe oamenii peste 80 de ani. Urmează cei peste 70 de ani, un alt grup vulnerabil. 

Prin comparație, ceea ce a cerut Ministerul Sănătății, listele la ministere, este un specific al statului nostru. “Nu există nici un argument să nu vaccinezi un om de peste 80 de ani, dar să dai unui funcționar de la Ministerul Dezvoltării. Nu ai argumente științifice sau de altă natură să faci așa ceva”, a spus Mixich.

El a mai adăugat că raportările de până acum ale diverselor vaccinuri sunt încurajatoare, ”dar e ca și cum la un meci de fotbal ai 1-0 pe parcurs, să așteptăm toate datele, atunci vom vedea ce putem sărbători”.

Foto: Eli Driu

Citeşte şi:

În timp ce mai mult de 30% dintre ordinele de restricție sunt încălcate, femeile sunt agresate acasă și ignorate în pandemie

Justiția melcilor. Niciun mare dosar din 12 deschise după Colectiv n-are o sentință finală! Unele nici n-au fost trimise în judecată

Actrița Draga Olteanu Matei a murit. Avea 87 de ani

EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit  la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele