Valeriu Gheorghiță indică momentul în care trebuia intervenit pentru a evita catastrofa de azi. Câte vieți puteam salva

Libertatea a scris azi despre cum guvernul condus de Florin Cîţu nu a respectat decizia de a relaxa restricţiile doar simultan cu atingerea anumitor ţinte lunare de vaccinare. În documentarea materialului, ziariştii au vorbit nu doar cu autorii „Marii Relaxări”, ci şi cu Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

Gheorghiţă a fost deschis cu privire la faptul că ţintele de vaccinare (ratate una după una) nu au fost niciodată prinse într-un text de lege. 

Liderul comitetului de vaccinare spune şi, cel puţin dintr-un anumit unghi, are dreptate, că era absurd să treci ţintele de vaccinare în acte normative. 

Având în vedere că îndeplinirea acestor ţinte ţinea nu doar de voinţa statului, ci şi de a cetăţenilor, să le asumi ca obiective în acte normative, cu deadline, era ca şi cum ai fi trecut: „până la data de 15 noiembrie 2021, 15% dintre români trebuie să aibă părul roz”. Tehnic, e posibil şi statul poate pune la dispoziţia vopseaua de păr, poate face campanii de comunicare să convingă oamenii, dar, practic, rămâne şi să convingi 15% din români să-şi vopsească în următoarele săptămâni părul roz. 

Însă atunci când este redactată hotărârea CNSU care definește „Marea Relaxare”, decidenţii se fac că uită asta, pentru că ei înşişi scriu – şi Florin Cîţu semnează -, de 47 de ori: „Dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs”. 

Or, legislativ, aceste ţinte nu există, deci enunţul devine nul.

Dacă ai fi tradus aceste exprimări într-un limbaj informatic de programare (cum ne mai amintim de la orele de informatică), programul nu compila. Dădea eroare, pentru că variabila „ţinta” nu era definită. 

Se putea trece altceva în hotărârea CNSU pentru ca articolele respective să devină operabile? Da. „Dacă la nivelul naţional se atinge o rată a vaccinării de X %, atunci (au loc următoarele măsuri de relaxare)”.

Nu s-a întâmplat aşa. Prin urmare, deşi era penultima ca rată a vaccinării în Europa, România a fost prima care a renunţat la majoritatea restricţiilor pentru controlul pandemiei. 

Gheorghiţă nu crede că guvernul a greşit, în primele etape de relaxare, când nu a ţinut cont de rata vaccinării, oricum foarte mică. Pentru că „la o rată naţională aşa mică, impactul vaccinării asupra sănătăţii publice nu putea fi unul semnificativ în limitarea răspândirii”. 

Acest aspect e discutabil. Pe termen scurt, Gheorghiţă are dreptate. 

Pe termen mediu însă, efectul renunţării premature la restricţii a fost unul de două ori nociv: încuraja comportamente riscante din partea oamenilor, venind la pachet cu mesajul că s-a terminat pandemia, şi, în acelaşi timp, descuraja creşterea campaniei de vaccinare în ritmul foarte bun în care pornise. 

Însă, după cum aminteşte Gheorghiţă, primele etape ale relaxării s-au făcut nu doar în condiţii epidemiologice stabile (când numărul cazurilor scădea, pe măsură ce venea sezonul de vară), ci şi când foarte multe lucruri erau necunoscute pe plan internaţional în legătură cu varianta Delta, nivelul ei de contagiozitate şi cum va agrava valul 4. Apoi, lună de lună, informaţiile noi despre varianta Delta au curs. 

Experienţa unor ţări ca Israel ne servea drept exemplu viu despre pericolul pe care îl reprezintă şi experţi din toată lumea avertizau despre cum va rescrie regulile jocului. 

În discuţia cu Libertatea, Gheorghiţă spunea: „În perioada iunie, iulie, început de august, evident că transmiterea comunitară era sporadică, erau foarte puţine cazuri. De-aici înainte, în momentul în care s-a anticipat că varianta Delta va deveni dominantă, şi că are potenţialul să genereze foarte multe cazuri, era momentul să se facă o strategie de implementare a unor măsuri mai degrabă proactive şi nu reactive la o situaţie epidemiologică”. 

Gheorghiţă o spune diplomat, în termeni relativ tehnici şi fără dorinţa de a arăta vinovaţi cu degetul.

De fapt, el identifică un moment clar în timp: a doua parte a lunii august, când autorităţile ar fi trebuit să intervină cu fermitate şi să schimbe macazul, pentru a preveni „drama naţională de proporţii teribile”, cum o numea de curând preşedintele. 

Nu s-a întâmplat în august. Nu s-a întâmplat nici în septembrie şi nici în prima jumătate de octombrie. Nu s-a intervenit proactiv. Şi chiar şi reactiv, decidenţii s-au urnit cu greu. 

Preşedintele a aşteptat o zi în care au murit 574 de români, ca să cheme la lucru, într-o şedinţă similară celei din mai, pe autorii Marii Relaxări. Să ne imaginăm cum ar fi arătat România azi, dacă această reuniune avea loc de la sfârşitul lunii august. Să ne imaginăm câte vieţi puteau fi salvate astfel. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE