M-a mințit, m-a furat, m-a părăsit, dar eu tot o iubesc la nebunie...
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cel mai bun prieten al meu, într-o discuție recentă, m-a cotonogit fără milă: „Bă Daniele, da' proooost mai ești, omule!". Tot ce pot să spun e că... are dreptate. Sunt prost de bubui, da, sunt prost Că iubesc o femeie profitoare, parșivă, hoață și fără suflet. Credeți Că eu nu știu toate astea? Paradoxal, sunt un tip deștept. Mai puțin când sunt îndrăgostit...
Pe Ioana am iubit-o din prima clipă. știu că o asemenea declarație pare exagerată, aș putea, totuși, jura în fața oricărui tribunal că nu mint absolut deloc când spun că pe Ioana am iubit-o chiar din secunda în care am văzut-o.
Eram student în anul întâi la Facultatea de Matematică. Pe 1 octombrie, la ora opt dimineața, la cursul festiv de început de an, m-am ciocnit chiar la intrarea în amfiteatru de o brunetă foarte agitată, îmbrăcată foarte fistichiu - cu o bluză portocalie și o pereche de pantaloni verzi - care ducea în brațe un teanc de cărți. în urma impactului, cărțile s-au împrăștiat pe hol, iar eu m-am și aplecat să le adun, simțindu-mă puțin vinovat pentru incident.
— Lasă-le, dă-le dracului, nu te mai obosi!
Am crezut că am auzit aiurea.
— Nu, cum să le las? E vina mea!
— Dă-le naibii! a spus ea, făcând un gest a lehamite, de parcă exact asta așteptase, să găsească un motiv ca să scape de ele.
Apoi a intrat în amfiteatru. Am rămas un minut cât să-i adun cărțile -toate, se vedea, erau proaspăt cumpărate de la librăria Universității -și am intrat și eu. M-am așezat în primul rând. La două rânduri mai în spate, era ea. I-am făcut semn, arătându-i cărțile, și ea a schițat același gest de lehamite, zâmbindu-mi foarte dulce, ca un copil care a făcut o poznă. Nu mai întâlnisem până atunci nicio fată așa cum era ea.
M-am gândit că e puțin nebună. Dar și foarte frumoasă, în același timp... Pur și simplu, nu-mi puteam lua ochii de la ea. Mă suceam și răsuceam în bancă din minut în minut și mă întorceam doar ca să o privesc. După curs, am așteptat-o la ieșire, cu gândul să-i dau cărțile, dar și să mai stau puțin în preajma ei. A trecut pe lângă mine în fugă, mi-a atins ușor obrazul cu vârful degetelor, râzând, și a dispărut în mulțimea care se îmbulzea spre ușă.
În scurt timp, am devenit prieteni. Dimineața o așteptam în stația de troleibuz și plecam împreună la școală. Cum nu avea mai nimic de a face cu fizica și matematica, fiindcă intrase la facultate pe baza mediei de la bacalaureat, trebuia să-i explic toate cursurile. Mă topeam când o vedeam că mă ascultă ca o școlăriță sârguincioasă, ronțăind capătul unui creion și punându-mi o mie de întrebări.
Se prefăcea că o interesează răspunsurile, dar mintea ei era în cu totul altă parte. Era în stare să meargă cu mine pe stradă, ținându-mă strâns de mână, și deodată să mă lase baltă, fără nicio explicație.
Pur și simplu se întorcea din drum și dispărea naiba știe unde. De câte ori mă supăram și îi reproșam asemenea gesturi, îmi replica, înțepată:
— Dani, nu ești proprietarul meu. Poate că, într-adevăr, sunt nepoliticoasă, dar așa sunt eu.
și încheia discuția. Nu mai insistam, pentru că mi-era frică să nu o pierd. Aș fi fost dispus să mă umilească de un milion de ori decât să nu-mi mai vorbească. într-o seară, m-a luat cu ea într-un club. Nu prea eram genul care frecventează cluburile, dar ea insistase...
După vreo două ore mizerabile stăteam la masa de lângă o boxă și nu înțelegeam nimic din ce se discuta, Ioana, care părea să se simtă ca la ea acasă, m-a tras lângă ea și m-a sărutat cu lăcomie. Un sărut lung, de vreo câteva minute, care mi s-au părut câțiva ani.
După ce m-am desprins, aproape sufocat, de buzele ei, am observat că prietenele ei comentau, ironice, scena. Dar nu-mi păsa. Ioana și-a lăsat capul pe genunchii mei. Mă privea, tăcută, ea care nu se putea opri o clipă din vorbit.
— M-am îndrăgostit de tine! a țipat. Boxa duduia deasupra capului meu.
Am urlat:
— Ioana, te iubesc!
Apoi am mai spus asta încă o dată, și mai tare:
— Ioana, te iubesc!
M-am aplecat și am sărutat-o. Ce zic eu, practic am sufocat-o. S-a ridicat, gâfâind, și și-a aprins o țigară. Nu spunea nimic, doar fuma și privea undeva, către ușa barului. Brusc, s-a ridicat și, sărind peste picioarele mele, s-a mutat de cealaltă parte a mesei. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Până a apărut el... Un individ masiv, îmbrăcat cu haine scumpe, de mall, a venit la masa noastră, a salutat pe toată lumea -pe mine abia băgându-mă în seamă și s-a așezat lângă Ioana. I-a șoptit ceva la ureche, ea a râs, a luat-o în brațe, posesiv, și a sărutat-o. Foarte calm, foarte rece, de parcă i-ar fi aplicat o ștampilă.
Astfel a început o poveste ciudată de dragoste, poveste în care eu aveam cel mai mult de suferit. Cinci zile pe săptămână eram iubitul Ioanei. Ne întâlneam la școală, ne plimbam prin parcuri, mergeam la concerte, în cluburi și, în unele nopți, rămânea la mine în cămin și dormeam împreună. și nu numai dormeam: în nopțile când colegii mei erau plecați, ea mi se dăruia cu o pasiune incredibilă pentru cineva care ducea o viață dublă. Căci sâmbăta venea el din orașul unde avea afaceri, o scotea în oraș și, în cele două zile de weekend, eu trebuia să mă fac dispărut...
Nu o întrebam niciodată ce au făcut împreună, așa stabilisem cu ea și, după cum v-am mai spus, preferam să fiu umilit decât să o pierd de tot. într-o seară, văzându-mă cam abătut, Ioana s-a îndurat de mine și mi-a explicat:
— Iuli, te iubesc! Sper că știi asta...
— Da, i-am răspuns, dar cum rămâne cu celălalt?
— știu că pare complicat, dar e foarte simplu. îl iubesc și pe el.
— Simplu... știi că două corpuri diferite nu pot ocupa același spațiu. Atunci cum poți îngrămădi doi bărbați în același suflet?
— Nu știu... Dar curând se va rezolva și asta. Peste două luni Sorin își mută afacerea aici. I-am promis că, imediat ce rezolvă, mă voi mărita cu el.
Am încremenit.
— Cum, și noi doi...
— îmi pare rău, Iuli. Gândește-te la povestea noastră ca la o dragoste de tabără. Ca și cum s-ar termina vara, noi plecăm acasă și fiecare își vede de drumul lui.
Atunci nu m-am putut abține și am fost ticălos:
— E vorba și de bani, nu-i așa?
— Da, dar nu cum crezi tu.
— Bine, Ioana, dar dacă tu ești în stare să arunci manuale de sute de lei, cum poți să spui că-ți pasă de bani?
N-a răspuns. S-a ridicat și a luat-o la fugă. M-am dus după ea, dar deja se urcase într-un taxi. Am văzut-o prin parbriz cum îl înghiontea pe șofer să pornească mai repede.
„Dacă e vorba de bani, pot să fac și eu bani!", mi-am spus și, chiar în acea seară, l-am sunat pe vărul meu, Alex, care lucra în Spania. L-am rugat să-mi facă rost urgent de o slujbă. Rugămintea mea l-a surprins, știa că sunt student, dar nu m-a întrebat nimic. M-a asigurat că, într-o săptămână, sunt rezolvat cu problema asta.
A doua zi m-am prezentat la decanul facultății cu o cerere de retragere de la cursuri. Nu-i venea să creadă! Eram unul dintre cei mai buni studenți. A încercat să-mi schimbe hotărârea, dar, văzând cât de îndârjit sunt, a oftat și mi-a ștampilat cererea. După două săptămâni eram în Valencia. Nu mi-am luat rămas-bun de la nimeni, nici măcar de la părinții mei. Nu voiam să mă las înduioșat și să mă întorc din drum. Am plecat ca un hoț în noapte...
La început, munca pe șantier mi s-a părut infernală. Lucram câte douăsprezece ore pe zi în niște condiții nu tocmai omenești șefilor noștri nu le păsa decât de rezultatele finale; în rest, eram doar niște pârliți de români și care ar fi trebuit să fie fericiți că aveau ocazia să câștige un ban în țara lor și, la sfârșitul unei asemenea zile, aveam exact atâta energie cât să mă îmbăt și să adorm.
Speram ca măcar în timpul somnului să o văd pe Ioana, dar tot ceea ce visam erau găleți de ciment, schele și cărămizi. Mă abrutizasem atât de mult încât, în seara în care un fost coleg m-a anunțat prin telefon că tocmai pleacă la nunta ei, l-am rugat, nepăsător, să-i transmită toate cele bune din partea mea și am continuat să joc table cu un coleg de cameră.
Venisem în mai și, prin octombrie, mulți dintre noi au fost concediați. Am plecat într-un sătuc de lângă Valencia, la cules de struguri. într-o zi, ea m-a sunat pe mobil:
— Dani, sunt în drum spre Spania. M-am despărțit de Sorin. Spune-mi, cum dau de tine? Mi-e dor...
Nu-mi venea să cred! Simțeam că plutesc. Toată mizeria din jurul meu se evaporase ca prin farmec, deodată îi priveam pe supraveghetorii mei cu infinită simpatie, am început să tai ciorchinii cu un entuziasm stupid, de parcă ar fi fost via mea.
Ioana părea neschimbată. Aceleași haine fistichii, aceeași frizură zburlită, aceleași gesturi zăpăcite. M-a măsurat câteva clipe din cap până în picioare, după care mi-a cerut, nonșalantă, un foc, de parcă tocmai ne întâlniserăm ca
în fiecare dimineață în stația de troleibuz.
— Ce s-a întâmplat cu Sorin?
— A, Sorin... Nimic interesant, mi-a răspuns, făcând gestul acela de lehamite; pentru ea, un teanc de manuale scăpate pe podea sau un bărbat părăsit erau totuna.
— și facultatea?
— La fel... Păi fără tine nu înțeleg nimic la cursuri. Dar hai să mâncăm ceva, sunt moartă de foame!
Am mai lucrat o săptămână, apoi mi-am cerut leafa și am plecat cu Ioana la Madrid. Ea era lângă mine, nu-mi mai păsa de nimic... Locuiam într-o cameră de motel și nu făceam nimic altceva toată ziua decât să ne iubim și să batem la pas străzile fascinantului oraș. Aveam destui bani și voiam să o răsfăț, dar ea mă oprea de câte ori încercam să cumpăr și altceva decât strictul necesar. Spiritul ei de economie mă încânta, era ca și cum am fi fost căsătoriți și ea ar fi avut grijă de bugetul familiei. Ce naiv puteam fi...
Într-o dimineață, m-am trezit și am coborât să cumpăr două cafele. Am traversat strada, la automatul cu espresso, cafeaua ei preferată. Când m-am întors în cameră - nu cred să fi lipsit mai mult de un sfert de oră -, Ioana nu mai era. și nici banii mei, pe care-i țineam într-un sertar al noptierei. Doar un bilet: „Dani, iubitule, iartă-mă, dar trebuia să fac asta. Sorin are datorii la niște indivizi periculoși și mă tem să nu pățească ceva. îți jur că ăsta e adevărul. După ce o să trecem de hopul ăsta, vom încerca să-ți restituim banii. Te iubesc! Ioana".
Da, pe Ioana am iubit-o încă din prima clipă și încă o mai iubesc. Acum trag tare ca să mă pot întoarce cu mulți bani în țară. Vreau să mă căsătoresc cu ea și să facem copii. Vreau să-mi termin studiile și să o determin și pe ea să facă la fel. Nu îmi pasă că mi-a furat banii și că m-a mințit că l-a lăsat pe Sorin, eu tot o iubesc!
Scrisoarea aceasta e și pentru ea, ca să știe. Bineînțeles, mulți vor spune că sunt un dobitoc. Da, sunt. Dar cine n-a iubit niciodată ca mine să dea primul cu piatra...
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
