Dr. Gabriel Zanfir la „Bine pentru tine” despre ADHD-ul la adulți: diagnosticul real din spatele miturilor din online
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
ADHD-ul la adulți este o tulburare de neurodezvoltare cu simptome prezente încă din copilărie. Medicul Gabriel Zanfir arată că doar 10-12% din autodiagnosticele de pe internet se confirmă. Deși provoacă extenuare și burnout, afecțiunea se poate trata eficient.
Cuprins:
Diagnosticul de la 30–40 de ani: Oboseală, stres sau ADHD?
Modul în care ne raportăm la propria atenție și organizare s-a schimbat radical odată cu accesul la informațiile de pe rețelele sociale.
Tot mai mulți adulți trec pragul cabinetelor psihiatrice convinși că au ADHD, însă criteriile clinice sunt mult mai stricte decât simptomele pasagere generate de stilul de viață modern.
„Ca să înțelegem ce înseamnă ADHD-ul, trebuie să avem în vedere că este o tulburare de neurodezvoltare. Adică avem nevoie în primul rând ca simptomele să existe încă dinaintea vârstei de 12 ani. Totodată, aceste simptome trebuie să persiste la vârsta adultă”, spune Dr. Gabriel Zanfir.
Diferența majoră dintre o simplă perioadă de surmenaj și ADHD constă în gradul de afectare a vieții de zi cu zi. În timp ce stările de oboseală sunt temporare, ADHD-ul devine debilitant pe mai multe planuri simultan: „Cu toții uităm, cu toții mai facem greșeli din cauza inatenției, dar o persoană diagnosticată cu ADHD are o funcționalitate total afectată. Este debilitantă. Vorbim de incapacitatea de a ne desfășura activitățile acasă, în familie, de probleme în menținerea unei vieți sociale și de probleme de învățare.”
De ce este mai greu de depistat la femei și ce înseamnă „masking-ul”
Semnele bolii se modifică odată cu trecerea anilor. Dacă în copilărie predomina hiperkinezia vizibilă (agitația fizică), la adulți aceasta se transformă adesea într-o neliniște interioară continuă. La bărbați, tabloul clinic tinde să fie exteriorizat, în timp ce la femei boala rămâne adesea invizibilă decenii la rând.
„La femei, predominanța este inatenția. Simptomele sunt interioare și internalizate, iar din această cauză este mult mai greu de diagnosticat.
Când apar sarcini suplimentare – devin mame sau avansează în carieră – lucrurile devin evidente. De cele mai multe ori, proaspetele mămici vin la cabinet pentru că își dau seama că nu mai pot face față”, spune Dr. Gabriel Zamfir.
Pentru a compensa aceste deficiențe de organizare, mulți adulți apelează la „masking” (mascarea simptomelor) sau la un perfecționism dus la extrem. Succesul profesional rămâne posibil, însă prețul psihologic este uriaș.
Specialistul explică: „Orice psihopatologie nu te împiedică să fii de succes și să ai o viață plină de reușite. Întrebarea corectă nu este dacă poți avea o carieră de succes, ci care este prețul pe care o persoană cu ADHD îl plătește. Această organizare continuă ajunge la un moment dat să îi depășească posibilitățile, duce la ruminate, afectează somnul și accelerează instalarea burnout-ului.”
Rețelele sociale, dopamina rapidă și capcana autodiagnosticării
Videoclipurile de pe rețelele sociale au contribuit la eliminarea tabuurilor legate de sănătatea mintală, dar au generat și un val nesănătos de etichetări după ureche.
„Dacă se uită trei oameni la un clip despre simptomele de epuizare și atenție, vreo două milioane se vor regăsi. Asta nu înseamnă că două milioane de oameni au ADHD, ci că prezintă simptome de cele mai multe ori contextuale”, potrivit medicului Zanfir.
Procesul de evaluare nu se poate rezuma la un chestionar rapid completat pe internet sau la o discuție amicală de o jumătate de oră.
„Nu există un singur test. Avem nevoie de prezența aparținătorilor, de un istoric școlar și de o evaluare complexă care să urmărească dezvoltarea individului de la vârsta de 12 ani până în prezent. Din evaluările pe care le-am făcut în ultimii ani, doar 10-12% s-au confirmat a fi cu adevărat ADHD.”
Ce faci după primirea diagnosticului?
Aflarea diagnosticului la vârsta adultă este primită, surprinzător, cu un sentiment de ușurare. Oamenii înțeleg în sfârșit de ce au trebuit să depună un efort dublu față de cei din jur pentru sarcini cotidiene banale.
Prima etapă: Evaluarea realizată de un psiholog clinician pentru stabilirea tabloului complet.
Psihoterapia: Terapia cognitiv-comportamentală ajută la crearea de rutine și la restructurarea modulului de gândire. Se recomandă o frecvență de două ședințe pe săptămână în prima fază.
Consultul psihiatric: Dacă funcționalitatea este grav afectată și terapia nu oferă rezultate suficiente, medicul psihiatru va iniția tratamentul farmacologic.
Normalizarea acestor afecțiuni și renunțarea la glumele sau stigmatizarea din mediu sunt esențiale pentru ca pacienții să își poată urma tratamentul fără rușine.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
