Locul 1 la clasa RC2N și locul 3 în clasamentul general al Trofeului Asfalt.

”Am devenit și Campioni Naționali la clasa RC2N. Așa cum știam, raliul Clujului este un raliu foarte greu, cu probe extrem de rapide și tehnice, care te solicită la maximum atât fizic cât și mental, mai ales că veneam după un eveniment nu tocmai plăcut.

Borsec, alături de echipajul Adi Teslovan/Vajk Cseh și la raliul Clujului

Am început sâmbătă în forță cu un ritm foarte bun reușind să terminăm pe poziția a 4-a în clasamentul general și pe locul 1 la clasă. Ziua de duminică am abordat-o puțin mai precaut și a fost presărată de câteva greșeli care erau să ne coste raliul.

Borsec, alături de echipajul Adi Teslovan/Vajk Cseh și la raliul Clujului

Pe Tarnița la prima trecere am fost mult prea precauți și mai puțini încrezători în aderența anvelopelor, iar pe Dângău am alunecat de pe drum și am pierdut secunde prețioase până am reintrat pe probă. Până la urmă am terminat cu un rezultat de care suntem mulțumiți și încercăm să ne concetrăm pe ultima etapă a sezonului, pe Raliul Bucovinei ce va avea loc la sfârșitul lunii octombrie la Suceava.

Borsec, alături de echipajul Adi Teslovan/Vajk Cseh și la raliul Clujului

Apa minerală naturală Borsec a fost și este partenerul nostru pe care ne bazăm în lupta noastră cu secundele. Mulțumim partenerilor noștri – UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Cipi, Hofigal, Defi, Interflon, Set Prod-com, Star Lubricants, Rotte Group și Omega Motorsport”, a declarat pilotul Adi Teslovan.

Borsec, alături de echipajul Adi Teslovan/Vajk Cseh și la raliul Clujului

Photo credit: Mihai Ștețcu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.