Folosirea corectă a frezei pentru unghii: aspecte esențiale

Înainte de toate, este important să alegi capetele potrivite pentru fiecare etapă. Da, o freza unghii poate fi prevăzută cu diverse tipuri de capete, așa cum vei descoperi în continuare. 

Capetele pentru pilire, de exemplu, sunt ideale pentru îndepărtarea gelului, a ojei semipermanente sau acrilului, în timp ce capetele pentru finisare se folosesc pentru a netezi suprafața unghiei și pentru a oferi un aspect uniform. Cele pentru cuticule ajută la curățarea delicată a zonei cuticulelor, prevenind rănirea.

Asigură-te apoi că setezi viteza corespunzătoare: mai ales dacă ești începătoare, este recomandat să începi cu o viteză mică, pentru a te obișnui cu mișcările și pentru a evita deteriorarea unghiilor. E adevărat că viteza mare este utilă pentru îndepărtarea straturilor groase de material, însă trebuie utilizată cu precauție pentru a nu încălzi suprafața unghiei.

Încearcă să menții o presiune constantă: nu apăsa prea tare freza pe unghie, pentru că poți ajunge la arsuri sau la subțierea excesivă a unghiei. Totodată, mișcă freza cu mișcări ușoare și constante. 

Nu în ultimul rând, acordă atenție poziționării corecte a frezei: ține-o în unghi de aproximativ 45 de grade față de suprafața unghiei, astfel încât să obții un rezultat uniform și să eviți zgârieturile. 

Cum întreții corect freza pentru unghii?

Pentru o utilizare de durată a acestui instrument, este necesară o îngrijire corectă. În mod regulat, este nevoie de curățarea capetelor: după fiecare utilizare, fă acest lucru folosind o perie specială pentru îndepărtarea prafului și a reziduurilor. Nu uita că poți – și chiar este recomandat – să sterilizezi freza pentru a preveni răspândirea bacteriilor sau a infecțiilor.

Pentru că poți observa cum capetele se pot uza în timp, lucru care va afecta eficiența acestora, este important să le înlocuiești regulat, mai ales atunci când observi că nu mai obții aceleași rezultate. 

Și motorul frezei trebuie verificat periodic pentru a asigura funcționarea corectă a acestuia. În cazul în care observi zgomote neobișnuite sau o scădere a performanței, este recomandat să consulți manualul de utilizare sau să apelezi la un specialist pentru a lua măsurile necesare. 

Păstrează freza într-un loc uscat și ferit de praf – poți folosi cutia originală sau un suport special pentru a preveni deteriorarea accidentală.

Care sunt avantajele oferite de freza pentru unghii?

Sunt suficiente motive pentru a te ocupa de toate aceste aspecte? Cu siguranță: vei reuși să faci economii de timp și să obții rezultate profesionale acasă, fiind, totodată, o variantă versatilă pentru manichiura ta, conform nailsup.ro

Freza reduce considerabil timpul necesar pentru îngrijirea unghiilor, comparativ cu metodele tradiționale, iar cu puțină practică, poți obține o manichiură de calitate profesională fără să vizitezi un salon. Aceasta poate fi utilizată pentru multiple proceduri, de la îndepărtarea materialelor artificiale până la îngrijirea cuticulelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.