Republica sportului: 20.000 de oameni au ieșit în stradă să facă sport la Ploiești. Tamaș, Torje, Corina Ungureanu și Leonard Doroftei, printre participanți

Comentează

Peste 20 zone de sport, mișcare și relaxare, peste 20.000 de oameni care au participat de-a lungul a trei zile la activități și s-au bucurat de momentele de entertainment și distracție și aproape 300 de jucători înscriși în competiția oficială de baschet 3x3 sunt principalele repere ale unui weekend plin de acțiune la BCR Sport Arena Streetball Ploiești. Celebrități din lumea sportului dar și personalități ale vieții publice au fost prezente, de vineri până duminică, pe terenurile de sport amenajate pe principala arteră din Ploiești, în cadrul seriei de evenimente Republica de sub Castani, susținută de către Primăria Municipiului Ploiești.

Leonard Doroftei, Gabi Torje, Jean Vlădoiu și campionul la patinaj viteză Eduard Nițu au făcut echipă pe terenul de baschet sub comanda legendarului antrenor al lui Doroftei, Titi Tudor “Prosop”. Oponenți le-au fost actualii edili ai orașelor Ploiești și București, Mihai Polițanu și Ciprian Ciucu, alături de fost primar al Brașovului Allen Coliban și de prefectul județului Prahova, Dan Nicodim. Aceștia au fost coordonați de pe margine de către fosta mare campioană a gimnasticii românești, Corina Ungureanu.

Eduard Nițu a fost prezent și vineri seară la eveniment, alături de Gabriel Tamaș. Cei doi s-au duelat în mai multe probe de ștafetă cu mingea de baschet și cea de fotbal, alături de copiii prezenți în număr mare pe terenurile de sport de pe Bulevardul Castanilor.

„Știu ce reprezintă streetball-ul, am văzut și filme, știu ce înseamnă. Felicitări că țineți în fiecare an acest festival și cine știe poate veți descoperi și talente, am văzut că suntem cam bunicei la streetball. Și este bine că lumea face sport, asta e cel mai important, indiferent de sport, văd și tenis, e și fotbal, sunt toate sporturile aici”, a declarat Tamaș.

“Eu n-am reușit să mă împrietenesc cu coșul, dar am avut echipă bună. Eu am fost veriga slabă, dar am știu să-mi aleg echipa”, a mai spus Tamaș despre duelurile avute pe terenul de baschet.

Bulevardul Castanilor, pe o lungime de peste 800 de metri liniari, a fost transformat într-o zonă polisportivă, unde activități precum baschet, volei, catchball, handbal, tenis de masa, arte marțiale, rugby, dans, fitness, skateboard, badminton, mini-baschet, mini-fotbal, pickleball, fotbal-tenis, șah, darts, oină, sau gaming au fost doar o parte dintre opțiunile care i-au așteptat ploieșteni, dar și pe cei care au vizitat orașul cu ocazia evenimentului. De asemenea, o parte din bulevard a fost dedicată unei zone de nutriție și hidratare.

Distracție, premii și momente speciale pe terenurile de sport

Maratonul concursurilor și provocărilor sportive a ținut de dimineața până seara târziu.

Au fost acordate peste 1.500 de premii din partea partenerilor, pe parcursul unui weekend în care sportul, mișcarea și energia comunității au transformat spațiul într-un adevărat festival urban.

Peste 150 de mingi de baschet au fost oferite copiilor de către Gabi Tamaș în cadrul acțiunii organizate de către LaProvincia România, multe dintre ele fiind și semnate de către fostul fotbalist.

Artiștii Circului Metropolitan București, Emilia și Duo Badea, au adus în mijlocul ploieștenilor momente de acrobație și echilibristică care fac parte din spectacolele stagionale, iar trupele de dans Vogue și iSports Ploiești au animat pauzele dintre meciuri cu momente de street dance și majorete.

Membrii Barbarossa Samba Group, prima trupă de percuție și samba din România, fondată în 2012 de către percuționistul Felix Mircea Moldovan, au transformat Bulevardul Castanilor într-o zonă de petrecere în stil brazilian și i-au provocat pe toți cei prezenți la mișcare cu energia lor debordantă.

Baschet: Finale spectaculoase și coșuri memorabile

Finala de la U14 masculin a fost cea mai echilibrată dintre cele jucate sâmbătă, cu Forzza Deserturile și Dominican Papis într-un duel disputat punct cu punct până la ultima fază. Scorul era 14-14 cu 20 de secunde rămase pe cronometru, iar coșul decisiv a venit din partea lui Andrei Savu, fiul legendarului dunker Bogdan Savu, AKA Monkey, aducând victoria pentru Forzza Deserturile.

Este un titlu cu rezonanță specială pentru familia Savu, care devine astfel campioană la Sport Arena Streetball pe toate generațiile. Atât Bogdan, cât și sora lui Andrei, Ioana, au cucerit în timp titluri proprii în competiție.

În finala U16 masculin am asistat la o revenire senzațională. FC Fără Șanse a fost condusă pe tot parcursul meciului, aflându-se la un deficit de 3 puncte cu două minute și jumătate rămase pe cronometru, dar a reușit să întoarcă rezultatul și să se impună în cele din urmă cu 20-14.

La categoria Open masculin câștigătoarea a fost o echipă locală. Patru tineri talentați din Ploiești care au dominat autoritar competiția de la un capăt la altul. „Decarii" au impresionat prin consecvență, înscriind 21 de puncte în 4 din cele 5 meciuri disputate, inclusiv în marea finală, unde s-au impus categoric cu 21-9 în fața echipei Que Mira Bobo.

Ceea ce face performanța și mai remarcabilă este vârsta fragedă a jucătorilor: cel mai „experimentat" membru al echipei are doar 22 de ani, în timp ce ceilalți trei coechipieri au 19, respectiv 18 ani. A fost primul lor turneu la categoria Open, deși băieții din Ploiești sunt prezențe constante și extrem de apreciate în circuitul Sport Arena Streetball de mulți ani.

O mențiune specială îi revine lui Rareș Movileanu, care la doar 18 ani a scris istorie: a câștigat turnee la absolut toate categoriile de vârstă, de la U12 până la Open.

Fazele finale ale competiției de baschet 3x3 au fost transmise live pe canalul de Facebook al Eurosport.

Dintre cei aproape 300 de jucători înscriși în competiția oficială de baschet 3x3, care au alcătuit un număr de 77 de echipe, peste 70 la sută au avut cel mult 18 ani, ceea ce evidențiază faptul că evenimentul asigură o excelentă platformă de dezvoltare a viitorilor sportivi și încurajează practicarea sportului în cadrul copiilor și tinerilor. Aproape 50 la sută dintre participanți au fost din București și Ilfov, iar peste 20 la sută au reprezentat Ploieștiul. În total au fost reprezentate în competiție 38 de orașe din România. Iași, Constanța, Brașov, Pitești și Craiova au fost orașele care au dat cei mai mulți participanți după București și Ploiești.

BCR Sport Arena Streetball a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și Republica de sub Castani și susținut de către: BCR, Mastercard, Regina Maria, BCR Leasing, Nike, Horizon, Popeyes, vitamin aqua, Kandia, BCR Asigurări, Ideal Board Games și Federația Română de Baschet. Radioul oficial al competiției este Kiss FM.

Foto credit: BCR Sport Arena

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește