TOT ce trebuie să știi despre protecție laterală de pat pentru copii

Comentează

Asigurarea unui somn de calitate pentru întreaga familie pornește de la crearea unui cadru sigur pe timpul nopții de la cel mai mic membru până la cel mai puțin odihnit dintre părinți sau bunici. Pentru a atinge un confort optim pentru toți cei enumerați, o protecție laterală de pat pentru copii poate fi cea mai bună rezolvare atât pe termen scurt, dar și pe termen mediu sau lung.

În funcție de căutările părinților, am pregătit un scurt ghid de informații practice care să vă vină în ajutor pentru alegerea protecției laterale de pat pentru copii. Dacă ai pendulat între metodele tradiționale de protejare (perne sau pături pe marginile patului), îți reamintim că ele asigurau doar o protecție aparentă. Vei vedea în rândurile următoare de ce este bine să înclini balanța spre metodele moderne de siguranță.

O protecție laterală de pat pentru copii este formată dintr-o singură barieră (care odată instalată rămâne fixă și rigidă). Dacă vă doriți să securizați patul pe toate laturile, veți avea nevoie de 3 sau 4 protecții (în funcție de poziționarea patului în dormitor). Pentru unirea acestor protecții laterale, recomandarea noastră este să achiziționați conectori pentru bariere laterale, creați tocmai să deservească acestui scop. Aspectul va fi asemănător cu cel al unui țarc, copilul fiind asigurat din toate părțile, inclusiv în momentele de joacă, atunci când stă culcat, în șezut, dar și în picioare. 

Care sunt elementele componente ale unei protecții laterale de pat?

Toate cele de mai jos sunt necesare pentru o instalare sigură și completă:

  • o barieră pentru o latură a patului
  • o plasă de protecție textilă, de regulă transparentă
  • două cadre laterale
  • două bare pentru fixarea protecției în partea de jos
  • două bare cu înveliș moale pentru fixarea protecției în partea de sus
  • două cadre pentru picioarele de sustinere
  • două picioare de susținere
  • o chingă de asigurare

Cum alegi o protecție laterală de pat pentru copii?

Arhiva foto

Portofoliul Empria asigură o gamă variată de protecții pentru pat, de la bariere separatoare și apărători, de diverse dimensiuni, forme și culori, până la cele mai mari și mai înalte protecții laterale și bariere de pat comercializate în România. Ele vin atât în dimensiuni standard (120, 150, 160, 180, 200 cm), dar și atipice (90, 105, 140 si 190 cm), gata să răspundă tuturor nevoilor voastre, indiferent de tipul de pat, dimensiunile și înălțimea saltelei.

Până să se materializeze într-o achiziție atât de necesară, este bine să ții cont de câteva aspecte care îți vor ușura decizia pentru o protecție laterală de pat pentru copii care să se plieze la fix pe nevoile familiei tale. Este important să menționăm că ea poate fi de ajutor pentru protejarea copiilor cu vârste de până la 5 ani.

  1. Instalare rapidă. Dacă mergi pe varianta Empria, o protecție laterală de pat de la ei presupune un montaj rapid, în patru pași, fără a avea nevoie de extra șuruburi sau truse de scule ajutătoare. Cu toate acestea, în momentul instalării, va fi nevoie de două persoane care să se coordoneze foarte bine și să ducă misiunea până la capăt, dacă luăm în calcul dimensiunile relativ mari ale protecției, dar și greutatea saltelei.
  1. Înălțime ajustabilă. Pe lângă o instalare rapidă, barierele de lungimi mai mari (de aproximativ 2 metri) permit și o reglare a protecției. Nivelul protecției poate fi ridicat sau coborât fără prea mult efort din partea adulților, bara superioară având în dotare un mecanism de eliberare rapidă. Astfel, o protecție laterală de pat, chiar și de dimensiune XXL poate facilita urcarea sau coborârea din pat, dar și reglarea nivelului ei în funcție de înălțimea și de vârsta copilului tău.
  1. Protecție optimă. Cu toții ne putem imagina ce implicații are un sistem de protejare deficitar, o protecție care lasă de dorit și ale căror efecte nu am vrea să se concretizeze. O protecție optimă își spune cuvântul, iar ea merită toată atenția noastră. Așa cum prizele, dozatoarele cu apă fierbinte sunt dotate cu duble sau chiar triple siguranțe, la fel de bine sunt asigurate și protecțiile laterale de pat pentru copii de la Empria, barierele fiind greu de deblocat de către cei mici.
  1. Vizibilitate ridicată și compoziție material. Nu în ultimul rând, un considerent important în funcție de care alegem o protecție laterală de pat pentru copii este reprezentat de materialul din care aceasta este confecționată, dar și vizibilitatea pe care o asigură, dincolo de suprafața protejată a patului. Cu cât este mai transparentă, cu atât mai mult oferă o senzație de liniște atât micuților, cât și adulților care rămân în contact vizual.

De asemenea, este de preferat ca materialele plasei de protecție să fie prietenoase cu pielea bebelușilor. Cele din categoria polipropilenei de uz alimentar, așa cum este cea utilizată pentru biberoane, deloc toxică pentru copii, moale, pufoasă și plăcută la atingere este cea mai potrivită și frecvent folosită pentru acest tip de protecții de pat.

De ce să alegi o protecție laterală de pat pentru copii?

Este mult mai indicat să fim precauți pentru a preveni eventualele probleme ce pot apărea. Totodată, astfel putem înlătura toate temerile, dar și odihna în reprize a părinților sau bunicilor, care veghează, pe rând, somnul copilului din familia lor. Dacă până nu demult priveam o protecție laterală de pat strict din stadiul de opțiune, acum putem spune că servește ca o necesitate, pericolele la care sunt expuși copiii fiind unele reale. Pentru materialele și tehnologia de calitate marca Empria, precum și design-ul eficient, te vei convinge că achiziția va merita investiția.

Dacă pe măsură ce timpul trece nu mai ai cuvinte prin care să îți exprimi îngrijorarea pentru momentele în care micuțul tău este nesupravegheat, acum poți preveni efectele mai simplu decât ai fi crezut vreodată. Produsele comercializate de Empria au trecut cu brio testul de siguranță, astfel că, pe orice variantă ai merge din portofoliul lor, îi vei oferi micuțului tău tot ce are nevoie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Municipiul București ar putea primi un împrumut de până la 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD)
08:24
Ciprian Ciucu vrea să împrumute 350.000.000 de euro de la BERD pentru transportul public din București
Fotografie aeriană care înfățișează Arcul de Triumf, un monument istoric din București, în timpul unui frumos apus de toamnă.
08:21
ANM a anunțat prognoza meteo pentru luna octombrie. Cum va fi vremea în România până la începutul lunii noiembrie
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
1 oct.
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
1 oct.
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
09:22
Alina Pușcău a primit rezultatul PET-CT și a izbucnit în lacrimi: „Dumnezeu face miracole”
09:04
Elevii unui sector din București pot merge gratuit la cursuri de înot
08:55
Cât plătește un TIR taxa TollRo, dacă străbate România de la Nădlac la Giurgiu
08:40
Ultimatum de la Seul pentru Kiev: Coreea de Sud amenință cu măsuri ferme, dacă Ucraina nu își cere scuze în scandalul prizonierilor de război
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
O fotografie a unui avion al companiei TAROM zburând.
08:05
Un parlamentar USR afirmă că TAROM va falimenta „în următoarele 6 luni”. Reacția companiei: „Un sabotaj”
România așteaptă cu nerăbdare anunțul agenției Standard & Poor’s (S&P), care va decide vineri, 2 octombrie, după închiderea piețelor, dacă ratingul suveran al țării va rămâne la nivelul BBB-
07:59
Standard & Poor’s decide astăzi dacă România trece în categoria „junk” sau nu. Ce spune Alexandru Nazare
Actiune Guardia Civil Spania - adolescent roman arestat în Alicante
07:32
Un adolescent român a fost arestat în Spania. Este suspectat că era creierul grupării KillSec, implicată în 1.000 de atacuri
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu
1 oct.
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere