Dan Negru și-a obișnuit fanii din mediul online cu fel și fel de povești are au legătură cu istoria, însă iată că de această dată prezentatorul îi surprinde și pe telespectatori.
După ce s-a mutat de la Antena 1 la Kanal D, Dan Negru a devenit gazda show-urilor „Jocul Cuvintelor” și „The Floor”, iar sâmbătă și duminică, de la ora 21.00, 49 de participanți din cea de-a doua emisiune sunt gata să-și apere teritoriile, să cucerească zone pe celebra podea led și să demonstreze câtă viteză de reacție, noroc și cultură generală încap pe fiecare metru pătrat.
Ca și până acum, show-ul promite o bătălie aprigă a creierelor, cu strategie, adrenalină și răsturnări de situație, iar ceea ce surprinde este că urmașa lui Moș Ion Roată intră și ea în lupta pentru teritorii la „The Floor”!
„O suprafață imensă de joc, 49 de concurenți, fiecare stăpân pe domeniul lui de cultură generală. Un singur câștigător și un singur premiu: 50.000 de lei! La sfârșitul acestei ediții dăm 5.000 de lei celui care ocupă cel mai mare teritoriu”, amintește amfitrionul Dan Negru în debutul emisiunii.
Noul sezon „The Floor” debutează cu meciuri alerte în domenii precum „Perechi celebre”, „Suporteri”, „Trupe”, „Animale din umbră”, „La școală”, „Logo auto”, „Pasiuni”, „Formații românești”, „Voci cunoscute”, „Muzică românească”, „Liderii lumii” și „Aplicații mobile”.
Concurenții, unul și unul, cuceresc, apără și pierd teritorii. Totodată, și în această ediție, „The Floor” aduce nu doar dueluri pline de adrenalină, ci și povești care merită să fie descoperite. Concurenții vin cu experiențe care trec dincolo de micul ecran până în inimile telespectatorilor, dar și cu momente amuzante și replici savuroase.
Andreea Roată-Dumitru, expertă în „Trupe”, e provocată la duel de Roberta. Numele Roată, însă, nu este deloc o coincidență, ci o poveste de familie importantă pentru toți românii.
Mergând pe firul arborelui genealogic, încurajată de tatăl ei, Andreea a descoperit că este urmașa lui Moș Ion Roată, țăranul care a ajuns deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei și a susținut Unirea Principatelor Române.
„E cumva dovedit, m-am dus și puțin în arhive așa și am descoperit că da”, a povestit Andreea Roată-Dumitru.
„Nu-mi spune că ești nepoata lui Moș Ion Roată! Stră-stră-strănepoata? Vorbești serios?”, a reacționat plin de entuziasm prezentatorul Dan Negru.