Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu

Comentează
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu au fost mobilizați de urgență joi seară pentru stingerea unui incendiu de proporții izbucnit la o hală a unui operator economic specializat în sortarea și reciclarea deșeurilor, situată în localitatea Șura Mică, la mică distanță de municipiul Sibiu.

Urmărește, de luni până duminică, de la ora 18:00, Focus la Prima TV.

Din cauza cantităților uriașe de materiale inflamabile cuprinse de flăcări, vizibilitatea a fost redusă, iar norul gros de fum s-a extins rapid peste localitățile din jur, inclusiv în Sibiu.

Pentru a proteja populația, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert atât locuitorilor din Șura Mică, dar și celor din municipiul Sibiu.

Flăcările se manifestă pe o suprafață de 1.200 de metri pătrați

Primele echipaje sosite la locul intervenției au efectuat o recunoaștere a zonei și au constatat că arderea se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați.

Pompierii au acționat imediat pentru limitarea propagării focului la spațiile de depozitare învecinate și pentru stabilirea unui perimetru de siguranță.

„Incendiul se manifestă generalizat la o stație de sortare și reciclare deșeuri din Șura Mică pe o suprafață de 1.200 mp. Ard mase plastice. Patru autospeciale din Sibiu sunt la fața locului și luptă cu flăcările. Pompierii din Sibiu sunt ajutați de cei din Alba și Brașov”, a declarat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Intervenția se desfășoară în condiții dificile, având în vedere densitatea mare a materialelor plastice și celulozice stocate în incinta depozitului de reciclare, care generează o ardere intensă cu temperaturi extrem de ridicate.

Mobilizare de forțe din mai multe județe și sprijin de la ISU Alba și ISU Brașov

În primă fază, ISU Sibiu a direcționat spre Șura Mică trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Ulterior, din cauza dinamicii incendiului și a suprafeței mari afectate, dispozitivul a fost extins cu încă o autospecială de stingere și o autospecială specializată în cercetare și intervenție CBRN, ca să verifice cât de toxic e fumul care se degajă în aer.

În sprijinul echipajelor locale au fost trimise resurse și din județele limitrofe: ISU Alba a intervenit cu două autospeciale de stingere și o autospecială dotată cu roboți de intervenție, iar ISU Brașov a direcționat alte două autospeciale de stingere de mare capacitate.

La fața locului e și Garda de Mediu.

Misiunea de localizare și lichidare a focarelor rămâne în desfășurare, salvatorii lucrând continuu pentru protejarea structurilor din jur și pentru diminuarea emisiilor de fum toxic din zonă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
MONDEN
Mincu si actuala sotie
08:40
Mincu și iubita lui s-au căsătorit civil. Prima imagine în calitate de soț și soție. „Pentru o clipă, totul s-a oprit”
Zodier | sursa foto: Instagram
7 oct.
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
09:18
Alimentul minune pentru organism. Are de două ori mai multă vitamina C și de până la 10 ori mai mult beta-caroten decât ardeiul verde
09:12
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernovodă. Cristian Bușoi: „Doar în condiţii de maximă siguranţă”. Ce arată prognoza INHGA pentru octombrie
TRENDING
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, prezent la MOBEX București-Ilfov 2026. Sursă foto: Eli Driu /Libertatea.
7 oct.
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește