Tratamentele de ultimă generație și medicii supraspecializați în străinătate redau speranța de viață românilor care suferă de cancer hepatic

 1 comentariu

Vedem constant știri despre medici români care aleg drumul străinătății, dar mai puțin vorbim despre cei care ȋnvață ȋn afară și se ȋntorc să activeze ȋn țară. Un astfel de exemplu este Conf. Univ. Dr. Florin Botea, unicul chirurg român cu specializare ȋn chirurgia hepatică ecoghidată, realizată la Milano. După aproape șapte ani de pregătire și activitate ȋn Italia, a revenit acasă pentru a-și pune cunoștințele ȋn slujba pacienților români. Dr. Botea este, ȋn prezent, membru al echipei Spitalului Memorial Băneasa și efectuează intervenții complexe ȋn domeniul chirurgiei hepato-bilio-pancreatice. Ne-a povestit despre experiența sa, dar și despre patologiile hepatice frecvente și tratamentele de ultimă generație disponibile.

Spuneți-ne câteva detalii despre pregătirea și specializarea dumneavoastră.

Facultatea de medicină, masterul ȋn chirurgie generală și doctorul ȋn Chirurgie generală și ecografie intraoperatorie le-am făcut la Universitatea Ovidiu, din Constanța. Mi-am completat pregătirea și ȋn Portugalia, la Facultatea de Medicină Generală din Lisabona, dar și la Institutul Clinic Humanitas din Milano. Specializarea pe care am ales-o este chirurgie hepato-bilio-pancreatică și ecografie intraoperatorie.

Ați studiat și practicat ȋn străinătate. De ce v-ați ȋntors ȋn România?

Am avut oportunitatea să mă pregătesc în chirurgia hepatică ecoghidată timp de trei ani într-un centru de referință în acest domeniu, Institutul Clinic Humanitas din Milano, cu Prof. Guido Torzilli. Tot în institut am continuat, apoi, să activez, în calitate de chirurg, în cadrul aceluiași compartiment de chirurgie hepatică. După aproape șapte ani de activitate în străinătate, m-am repatriat pentru a-mi continua activitatea chirurgicală ȋntr-un centru de vârf al chirurgiei românești și de notorietate la nivel internațional, Centrul de Chirurgie generală și Transplant hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni București, condus de Prof. Irinel Popescu. De ce m-am întors în România? Pentru că am considerat că mediul din străinătate nu îmi mai permitea continuarea dezvoltării activității, acest lucru fiind, pe de altă parte, posibil în România. Evident, nu a fost o alegere ușoară, dimpotrivă. Dar evoluția ulterioară a evenimentelor mi-a demonstrat că am făcut alegerea corectă. Până acum, am la activ un număr mare de intervenții chirurgicale de acest gen (peste 600), realizate atât în sistemul public, cât și în cel privat. Majoritatea covârșitoare a acestor operații are un grad înalt de complexitate. De asemenea, Institutul Fundeni este al doilea mare centru din Europa care practică acest tip de chirurgie hepatică, după Institutul Humanitas din Milano (de unde am plecat).

Ȋn ceea ce privește cancerul hepatic, cât de frecvent este acesta și care sunt factorii de risc și simptomele?

Tumorile hepatice maligne, cunoscute și sub denumirea de cancere hepatice, sunt un grup de tumori agresive care pun viața în pericol. Acestea pot fi tumori primare (cu origine în ficat) sau secundare (metastaze, cu origine din alte organe). Cele mai frecvente tipuri de tumori hepatice primare maligne sunt carcinomul hepatocelular (75-85% din total), colangiocarcinomul intrahepatic (10-15%) și hepatoblastomul.

Factorii de risc includ infecția cronică cu hepatită B sau C, ciroză, consumul excesiv de alcool, obezitatea, anumite tulburări genetice, colangita sclerozantă primară, inflamația cronică a căilor biliare și anumite afecțiuni congenitale.

Cancerul primar al ficatului este al șaselea cel mai frecvent cancer la nivel mondial și a patra cauză de decese cauzate de cancer (9,3 decese la 100.000 de persone anual). Incidența variază semnificativ în funcție de locația geografică. Este cel mai răspândit în zonele în care factorii de risc sunt mai des întâlniți.

Metastazele hepatice reprezintă extensia tumorilor primare ale altor organe, cum ar fi colon și rect (cel mai frecvent), stomac, pancreas, plămân, sân, etc, și implică stadii avansate ale acestor boli. Cel puțin 25-30% dintre acești pacienți dezvoltă metastaze hepatice. Factorii de risc sunt legați de tumorile primare care metastazeaza în ficat.

Simptomele tumorilor hepatice, fie ele primare sau secundare, apar doar în stadii avansate și pot include dureri abdominale, scădere în greutate, icter, mâncărime și tumoră palpabilă la nivelul abdomenului. Stadiile incipiente nu prezintă simptome, așa că pot fi diagnosticate doar prin controale medicale periodice. Diagnosticul tumorilor hepatice implică teste imagistice, cum ar fi ecografia, tomografia computerizată, rezonanța magnetică și chiar PET, și markeri tumorali specifici (CEA, CA19.9, AFP). Biopsia trebuie efectuată pentru a confirma diagnosticul în cazuri selectate.

Detectarea precoce (prin controale periodice) și tratamentul prompt și corect al tumorilor hepatice, alături de modificările stilului de viață al pacientului, sunt cruciale pentru reducerea riscului de cancer hepatic și tratamentul optim al acestuia.

Ce tratamente de ultimă generație sunt disponibile pentru pacienții cu cancer hepatic?

Dintre tratamentele de ultimă generație ale cancerului hepatic fac parte chirurgia hepatică ecoghidată, transplantul hepatic, radioterapia stereotaxică și imunoterapia, fiecare dintre ele având indicații specifice.

Chirurgia hepatică ecoghidată presupune folosirea unui ecograf dedicat acestui scop, care, într-un prim pas operator, realizează un diagnostic precis al tumorilor prezente în ficat, superior celui realizat de investigatiile imagistice preoperatorii, ca mai apoi să ghideze cu precizie intervenția chirurgicală de îndepărtare a tumorilor respective.

Transplantul hepatic constă în înlocuirea întregului ficat bolnav cu unul “nou” care poate proveni de la un donator în moarte cerebrală (de la care se recoltează întreg ficatul) sau de la un donator în viață (de la care se recoltează un fragment de ficat).

Radioterapia stereotaxică este o metodă terapeutică de ultimă generație care distruge țesutul tumoral prin concentrarea precisă a unei doze mari de radiații la acest nivel.

Imunoterapia este o metodă nouă de tratament chimioterapic eficient al tumorilor hepatice maligne, în plină dezvoltare, cu medicamente noi ce continuă să fie introduse arsenalul terapeutic.

Beneficiile intervențiilor chirurgicale ecoghidate vs chirurgia tradițională

Arhiva foto

Ȋn comparație cu chirurgia tradițională, ecoghidajul ȋn chirurgia ficatului face intervențiile de rezecție hepatică mai precise și mai sigure, din punct de vedere al riscului de complicații. Astfel, recuperarea postoperatorie este mult mai rapidă și rezultatul oncologic la distanță este optimizat. Pentru comparație, ecoghidajul ȋn rezecția hepatică este precum sonarul pentru submarine sau vizorul cu infraroșii pentru orientarea nocturnă.

Cât de răspândite sunt aceste intervenții ȋn România, față de alte țări occidentale? Avem suficienți specialiști/tehnologie pentru a le transforma ȋntr-o primă opțiune de tratament sau vorbim, mai degrabă, despre excepții?

Din păcate, vorbim despre excepții, din cauza faptului că pregătirea chirurgilor ȋn rezecția hepatică ecoghidată este mult mai dificilă și necesită mai mult timp ȋn comparație cu chirurgia tradițională. De exemplu, ȋn experiența mea, pregătirea a fost mai lungă cu cca 3 ani, ani petrecuți ȋn singurul centru dedicat din Europa. Ȋn acest context, sunt singurul chirurg din România cu pregatire de acest gen.

Spuneți-ne câteva exemple de intervenții complexe pe care le-ați realizat cu succes.

Chirurgia hepatică ecoghidată, prin precizia pe care o implică, permite abordarea cazurilor considerate nerezecabile sau rezecabile cu riscuri mari prin chirurgia tradițională, cum ar fi tumori hepatice gigante sau numeroase, aplicând toate tehnicile disponibile ȋn chirurgia hepatică modernă, ȋn combinatie cu ecoghidajul. De exemplu, am rezecat tumori hepatice gigante, care ocupau ȋntreg abdomenul, și am operat pacienți cu peste 15-20 metastaze hepatice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Andrissima 22.10.2023, 18:50

    Un articol destul de interesant. Multumesc.

ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
06:00
Tatăl a fost călcat cu mașina de propria fiică în timp ce o învăța să conducă, în SUA: „Accident fatal”
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!