Pe 6 decembrie, în faţa lui Roberto Bolonti, Lucian Bute se va lupta mai ales cu sine însuşi!

Anunţul oficial făcut luni privitor la viitorul oponent al lui Lucian Bute e mult mai mult decât o simplă revenire în ring, după aproape un an, a fostului campion mondial. În faţa lui Roberto Bolonti (foto, în text), Bute va trebui să dovedească – în primul rând lui însuşi – că mai ales recuperarea lui psihologică a dat roade. Că acel coşmar numit Carl Froch a dispărut din memoria lui, ca şi prestaţia paralizată – şi, prin asta, aproape ridicolă – pe care a avut-o în confruntarea cu Jean Pascal, de la începutul acestui an. Deocamdată ştim că îl va avea în colţ, ca sfătuitor, pe deja legendarul antrenor Freddie Roach.

Roach, în vârstă de 54 de ani, a fost desemnat de şase ori „cel mai bun antrenor” din SUA, dar e renumit şi pentru lupta pe care o dă de aproape trei decenii cu maladia Parkinson. El a pregătit sau încă pregăteşte nume ”grele” ale boxului, printre care Miguel Cotto, Julio Cesar Chavez, Amir Khan si, bineînţeles, marele campion filipinez, Manny Pacquaio.
Pentru Lucian poate fi semnalul unui nou început, al unei noi încercări de a reajunge în topul mondial. Nu ştiu de va mai fi pregătit vreodată – psihic, mai ales – să mai urce în ring cu Froch, dar pot spera că, în afara vânosului britanic, Bute va putea să ”dea ochii” cu absolut oricine. Chiar şi cu Adonis Stevenson, deşi acum cîteva luni îmi exprimam scepticismul în raport cu şansele reale pe care românul le-ar avea într-o confruntare cu puternicul canadian de origine haitiană, considerat de mulţi „regele” categoriei la care a urcat şi Bute, grea-uşoară, înaintea teribilului rus Sergey Kovalev sau a incredibilului american Bernard Hopkins, campionul care a bătut orice record de vârstă pentru un deţinător al unei centuri mondiale.

Dar, măcar până în decembrie, hai să fim, încă o dată, optimişti. Deşi niciodată, cel puţin în legătură cu Bute, nu voi mai putea avea optimismul aproape orb aşa cum era înaintea dezastrului cu Froch, când mi se părea prea tehnic( ce încredere aveam în acel upercut de stânga la ficat, ce-mi părea „cheia” clară spre victorie!) şi prea rapid pentru ciolănosul cu cap tare, cu stil de bătăuş de „pub” britanic.

Despre Bolonti, adversarul din decembrie, n-ar fi chiar multe de spus, deşi argentinianul are o carieră absolut onorabilă, cu 35 de victorii, dintre care 24 prin KO şi doar 3 înfrângeri. Iar dintre cele trei, ultimele două au survenit „în deplasare”, cu decizii la puncte după 12 reprize, în lupte cu un titlu mondial pe masă, în faţa unor boxeri redutabili precum germanul Jurgen Braehmer, campionul WBA la „grea-uşoară” şi englezul Tony Bellew. Deci, un pugilist dur, cu bărbie tare, pare-se, dar şi cu pumn greu. O luptă ce pare bine aleasă de Roach, menită să testeze serios nivelul la care este Lucian în acest moment.

Tot ce sper e ca meciul să nu se transforme într-un fiasco pentru Bute. Să nu aibă atitudinea unui boxer care deja a „prins frică” de posibilele lovituri încasate. Dacă ar arăta astfel, nici n-ar mai conta că, poate, ar câştiga lupta. Am şti cu toţii că „inima de luptător” a lui Bute – de existenţa căreia destui, în frunte cu Leonard Doroftei, s-au îndoit tot timpul – s-a pulverizat definitiv după coşmarul trăit cu Froch. Şi ar şti el însuşi asta, în primul rând. Dar să sperăm că, după gala din 6 decembrie, vom afla, totuşi, altceva. Ceva ca o nouă speranţă într-un alt început pentru fostul campion mondial… Lucian Buuuteeeeeeeee!!….

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE