A debutat cu buletinul! Stancu, omul de gol al Stelei a păşit în fotbalul mare din întâmplare

Comentează

Bogdan Stancu (23 de ani) are o poveste specială de la momentul debutului în fotbalul mare. Starul Stelei a devenit jucător la 16 ani, printr-un noroc chior, el fiind singurul puşti care a avut buletinul la el atunci când s-a pus problema ca fosta sa echipă, Dacia Mioveni, să folosească un junior pe teren.

Totul s-a petrecut în 2003, când Bogdan Stancu a fost trimis de FC Argeş la clubul de ligă secundă Dacia Mioveni, care era obligată de regulament să introducă pe teren un junior. Alături de Stancu, de la FC Argeş au mai fost luaţi, tot ca juniori, Roşu şi Rupa, ultimii doi fiind, de fapt, cei care trebuiau să fie folosiţi de divizionara B. Numai că, în prima etapă, în deplasarea de la Juventus Bucureşti, arbitrii au cerut buletinul juniorului din teren şi a celui înscris pe foaia de joc.

A devenit indispensabil

Răzvan Tunaru, directorul general al CS Mioveni, povesteşte: “Ne-am certat cu oficialii, spunându-le că nu e competiţie de juniori, ca să le ceară fotbaliştilor buletinul! Nu ne-a înţeles nimeni, aşa că i-am zis antrenorului Iordan Eftimie: «N-ai ce să faci, joci în 10!»”. Acela a fost momentul decisiv pentru Stancu. “Atunci a venit la mine Bogdan, care fusese luat în deplasare doar ca să vadă cum e atmosfera, şi m-a tras de mânecă: «Domn’ preşedinte, eu am buletinul la mine!» N-am avut ce face şi l-am băgat în teren”, a continuat Tunaru, care a concluzionat: “La finalul meciului, antrenorul mi-a spus: «Eu nu-l mai scot pe ăsta din echipă! E cel mai bun de la noi!»”.

Hamsik: «Trebuie să ne calificăm!»

Vedeta lui Napoli, slovacul Marek Hamsik, subliniază importanţa partidei cu Steaua şi dorinţa napolitanilor de a se califica în primăvara europeană. “Ne concentrăm doar pe ceea ce ne aşteaptă contra românilor şi lăsăm campionatul pe locul secund. Vrem să ne calificăm cu orice preţ”, a spus mijlocaşul lui Napoli.

Cum să vă feriţi de probleme în Italia

√ Să se deplaseze în grup şi să nu afişeze ostentativ însemnele clubului Steaua;

√ Să fie atenţi la hoţii de buzunare, care sunt prezenţi în centrul oraşului şi care obişnuiesc să se deplaseze cu scutere sau cu mopede, vizând turişiti care au asupra lor bagaje;

√ La sosirea în Napoli, fanii Stelei trebuie să ajungă în zona Varco Piscane. De aici, suporterii vor fi transportaţi cu autobuze către stadion, cu două ore înainte de startul meciului. Poarta de acces destinată oaspeţilor e cea cu numărul 33;

√ Să nu introducă în stadion beţe de steag, materiale pirotehnice, brichete, umbrele, goarne, dispozitive laser;

√ Să nu vină băuţi la stadion;

√ În sectorul rezervat românilor se va afla un punct de prim-ajutor.

Steaua a lansat vinul spumant

După ce au lansat o largă gamă de produse de ciocolată, patiserie, bere şi suc, Steaua a lansat azi, în ediţie limitată, şi vinul spumant Steaua. Costul unei sticle este de 99 de lei, în vânzare fiind puse doar 300 de bucăţi, în magazinele oficiale ale clubului.

Echipe probabile

Napoli: De Sanctis - Grava, Cannavaro, Campagnaro - Maggio, Pazienza, Vitale, Dossena - Hamsik, Lavezzi - Cavani.
Antrenor: Walter Mazzarri

Steaua: Tătăruşanu - Bonfim, Geraldo, Gardoş, Latovlevici - Ricardo, Bicfalvi - Răduţ, Surdu, Szekely - Stancu.
Antrenor: Marius Lăcătuş

Arbitru: Pavel Kralovec (Cehia)

Clasament grupa K

1. Liverpool 5 2 3 0 8-3 9p
2. Steaua 5 1 3 1 9-10 6p
3. Napoli 5 0 4 1 7-9 4p
4. Utrecht 5 0 4 1 5-7 4p


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu arestat
20:19
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
O umbrelă galbenă în ploaie
19:00
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
18:37
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
17:42
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Arhiva foto
17:17
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României. Cine îl va înlocui pe deputatul ajuns ministru la Chișinău
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:31
Reacția PNL și a lui Siegfried Mureșan după decizia PSD de a nu susține Guvernul Mureșan în Parlament
Ultimele știri
21:57
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Analiză
21:47
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
21:34
Elena Acatalinei, tânăra admisă la o universitate din Marea Britanie care nu a găsit cazare. Și-a amânat studiile cu un an: „De ce acceptă atât de mulți studenți?”
LiveText
07:17
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
TRENDING
12:59
Cine sunt cei trei oameni de afaceri care l-au reclamat pentru înșelăciune la DIICOT pe Călin Georgescu. Peste 1,5 milioane de euro, suma pentru care au făcut plângere
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
Exclusiv
07:00
Firma legată de anturajul lui Sorin Grindeanu care controlează accesul la Castelul Peleș, Muzeul Antipa sau Delfinariul din Constanța. Cine deține Royal Tickets SRL
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
horoscopul zilei de astăzi 22 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
18:25
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
17:53
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
O casă din lemn care are un acoperiș din panouri solare, iarna
17:23
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
Foto: Cornel Putan
16:54
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
18:47
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
17:33
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
17:17
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
Familia Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen, implicați într-un dosar instrumentat de DIICOT
14:40
Ionel Rusen, sponsor pentru Cristela Georgescu. Afaceristul săltat alături de Călin Georgescu are legături cu Rețeaua Bandenia, care spăla bani pentru spionii ruși
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”