La manșa unui monopost Tatuus, unic în campionatul autohton, Andrei Dumitrescu a fost cel mai rapid în singura manșă de concurs a etapei, cu timpul de 02:37.523, cu 02.260 mai rapid decât bulgarul Kamenov și la 04.137 de miimi de Bogdan Cuzma.

Cea de-a treia etapă a avut de altfel o singură manșă de concurs, față de două așa cum se întâmplă de obicei. Condițiile meteorologice nefavorabile, dar și o pată de ulei care s-a scurs pe traseu din cauza ploii, au făcut imposibilă desfășurarea cursei în condiții normale, astfel că organizatorii au luat decizia de a anula manșa a doua. Federația Română de Automobilism Sportiv a anunțat însă deschiderea unei anchete pentru a clarifica situația.

În total, 71 de piloți au lua startul la cursa organizată sub sloganul ”Acasă la Brâncuși”, pe Transalpina (CN 67 C) între Novaci și stațiunea Rânca pe o distanță de 5 kilometri.

Doi dintre participanți, Andrei Aron și Ionuț Becheanu, au suferit accidentări cu ieșiri în decor, având nevoie de intervenția medicilor. Aron a fost transportat la spitalul din Cluj-Napoca, acolo unde va fi supus unor examinări mai amănunțite.

Următoarea etapă este programată pe 1-2 iulie la Reșița. În total, anul acesta programează un total de 8 runde.

Citiți și Weekend spectaculos pentru iubitorii automobilismului sportiv: debutează patru campionate, karting, rally raid, viteză în coastă și drift!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.