Antonin Panenka, marele fotbalist ceh care a inventat „scărița”, vizitat de Libertatea la Praga: „O aveam în sânge. Cel mai ușor penalty”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Panenka este un substantiv comun. Fostul mare fotbalist ceh și-a pus amprenta pe istoria fotbalului, inventând „scărița”, în finala câștigată EURO 1976 cu RFG. Atunci, mijlocașul naționalei Cehoslovaciei, Antonin Panenka, a transformat penalty-ul decisiv cu o execuție pe care n-o mai văzuse nimeni. „Poetul” a fost copiat, de atunci, de sute de staruri, însă originalul rămâne cu valoarea inestimabilă.
Cuprins:
- Amintiri cu Răducanu, Lucescu și Dinu
- Legenda s-a născut din pariurile pe ciocolată sau bere cu portarul Hruska
- „Pentru mine a fost cea mai simplă modalitate de a bate un 11 metri”
- „M-am prezentat Didi, deși nu-l văzusem niciodată în viața mea”
- „Pur și simplu m-am născut într-un alt regim, într-un alt timp și trebuie să o iau așa”
- Manipularea VAR
- „Nu-mi plac topurile”
- Mamaia, micul Paris și „Ciuica”
- Hobbyul care îi strică puloverele
- Noroc cu ghicitoarea
- Fiul a renunțat la fotbal, fiica a pierdut lupta cu o boală crâncenă
- Povestea „cangurilor” din Praga
Idol la Bohemians Praga, unde este președinte de onoare, Panenka (76 de ani) ne-a primit în biroul său de la stadionul-monument istoric al „cangurilor”.
A fost ghidul nostru pe gazon, a acordat autografe, pe poze și pe albume de abțibilduri, a glumit și a vorbit cu naturalețe și sinceritate despre istorii de acum aproape 5 decenii.
Campion european cu Cehoslovacia, Panenka a marcat 17 goluri în 59 de jocuri pentru naționala țării sale și a cucerit două titluri și trei cupe ale Austriei cu Rapid Viena.
Petr Nosalek, ziarist ceh pensionat, fost la BBC, a fost cel care ne-a ajutat cu traducerea.
Amintiri cu Răducanu, Lucescu și Dinu
Libertatea: Pane Panenka, ați jucat de mai multe ori împotriva României. Ce vă amintiți?
Antonin Panenka: Îmi amintesc o fază haioasă, cu portarul Răducanu. Am avut o lovitură liberă. Și-a făcut un zid și a stat în spatele lui. A lăsat intenționat un spațiu. M-a păcălit să bat exact acolo unde se aștepta el. A prins ușor! De fapt, aveam toată poarta goală, dar nu mi-am dat seama. M-a determinat să execut acolo unde dorea el.
- Altcineva?
- Mircea Lucescu era aripă dreapta atunci. Un jucător grozav. Am văzut că este selecționerul naționalei României. Un tehnician celebru, un tehnician care a antrenat cluburi importante. Este o personalitate mare. De fapt, nu contează ce vârstă ai, câtă vreme ești activ, preocupat, pasionat. E un fel de Alex Ferguson de România, nu? Și-mi mai amintesc de Dinu, fundașul tare ca o stâncă. Masterclass!
- Într-un alt episod, din 1971 (2-1 în preliminarii Euro 1972), Necula Răducanu i-a pasat lui Capkovic, pentru a-l „testa” dacă are un șut puternic, iar cehul a marcat.
- În 1975, Panenka a jucat 90 de minute în Cehoslovacia - România, 1-1. Apoi, în 1976, a bifat două meciuri contra „tricolorilor”: în septembrie, 1-1 la București, a marcat golul cehilor, apoi, în octombrie, 3-2 la Praga, a marcat primul gol, de 1-1.
- Ce părere aveți despre fotbalul românesc în comparație cu fotbalul ceh?
- Suntem la un nivel cumva similar. Pur și simplu nu suntem acolo, nu suntem printre cele mai bune țări de fotbal. Desigur, sunt echipe bune, precum Sparta Praga sau FCSB, ne dorim, dar nu sunt la un nivel înalt.
- Cum vă simțiți? Am citit despre problemele cu șoldurile.
- Îmi doream cu disperare să fac sport în continuare, dar eram la un pas de a nu mai putea merge, cel puțin asta mi-au spus medicii. Așa că m-am operat și e mult mai bine. Joc fotbal, cu veteranii, golf, tenis... Uite, ai o poză acolo, zici că sunt Roger Federer, nu?
Legenda s-a născut din pariurile pe ciocolată sau bere cu portarul Hruska
- Îmi închipui că vi s-a mai pus întrebarea asta de un milion de ori, dar trebuie să v-o adresez. Care este povestea reală a penalty-ului „Panenka”?
- Am început să-l exersez aici, pe stadionul unde ne aflăm, cam cu doi ani înainte de EURO 1976. De fapt, totul a început de la duelurile mele cu portarul nostru, Hruska. După antrenamente, pariam pe penalty-uri. Nu jucam pe bani, ci pe ciocolată, pe bere. Eu tot cotizam, pentru că Zdeněk mă ghicea. Am tot plătit, până când i-am spus că voi face ceva pentru a câștiga. Așa că mi-a venit ideea să aștept până în ultimul moment să plece și apoi să-l lobez. Pe asta mi-am bazat execuția, dacă apucă să se ducă într-o parte, nu se va mai putea întoarce. Dacă dau tare, o poate respinge cu mâna sau cu piciorul. Așa că am început să încerc asta și am început să câștig...
Mai în glumă, mai în serios, toată lumea a spus că a fost ghinion când nemții au egalat în ultimul minut al finalei EURO 1976 și am fost singurul care s-a bucurat că s-a ajuns la lovituri de departajare.
- Pare așa de simplu...
- Păi, da, statisticienii spun că am ratat un singur penalty într-un meci, din aproximativ 30. A fost într-un amical disputat într-un orășel, Vodňany, din Boemia de Sud chiar înainte de Euro 1976. De fapt, am ratat în mod intenționat de la punctul de pedeapsă, deoarece am simțit că loviturile de la 11 metri fuseseră acordate incorect echipei mele.
„Pentru mine a fost cea mai simplă modalitate de a bate un 11 metri”
- Surpriza a fost că ați ales să executați așa penalty-ul decisiv într-o finală, contra RFG, în 1976.
- Sincer, pentru mine n-a fost atât de greu. Aveam „exercițiu”. Iar nefericitul Sepp Meier nici nu știa ce-l așteaptă. Nu se văzuse așa ceva nicăieri! Nimeni nu bănuia că voi lovi minge așa... Meier cred că a fost supărat pe mine vreo 30 de ani. Furia lui a dispărut cu timpul.
Nu mi-a trecut deloc prin cap că voi rămâne în istorie. De fapt, pentru mine a fost cea mai simplă modalitate de a transforma lovitura de la 11 metri.
- Probabil că Sepp Maier s-a considerat umilit, nu?
- E posibil. Dar, finalmente, a înțeles că nu a fost o jignire. Toată cariera mea a fost să fac suporterii să se simtă bine. Eu credeam că despre execuția mea se va vorbi o săptămână, prin cârciumile din țară, nu că va rămâne în legendă.
- Dacă ați fi din nou în 1976, în fața punctului cu var, ați trage la fel?
- Clar! Aveam execuția în sânge și, pentru mine, cu cât situația era mai tensionată, cu atât îmi era mai ușor. Dacă o faci corect, păcălind portarul cu ochii și prin mișcare, este ușor.
- Alexander Vencel, portarul de rezervă al naționalei cehe, care s-a născut în România, la Ilva Mare (Bistrița-Năsăud), a declarat, într-un interviu pentru Libertatea: „După victoria cu RFG de la Belgrad (n.r. - 2-2, 5-3 la lovituri de departajare), am primit cam echivalentul a 1.000 de euro de azi! A fost meciul când Panenka a inventat scăriţa… Sepp Meier, omologul meu din poarta învinsei, avea promis un Mercedes nou-nouţ şi vreo 50.000 de mărci. Nu cred că m-a mințit…”
- Când portarii au văzut execuția, ați schimbat-o?
- Nu! În 1978, de exemplu, în meciul de calificare la Cupa Mondială împotriva Franței, mi-a fost mult mai dificil să transform în acest fel, deoarece portarul francez știa... Mai târziu, depindea cum trag și de portarul pe care îl aveam în față. Contra Italiei, la Euro 1980, am bătut în alt stil.
„M-am prezentat Didi, deși nu-l văzusem niciodată în viața mea”
- Ce idol ați avut în copilărie?
- Brazilianul Didi. Când jucam cu băieții, în clasa a V-a, ne puneam numele celor mai faimoși jucători ai vremii. M-am prezentat Didi, deși nu-l văzusem niciodată în viața mea. Doar o poză mică, într-un ziar, sub care scria „Didi, în tricoul naționalei Braziliei”. Mi-a plăcut atât de mult numele, așa că mi-am cam spus că sunt Didi.
Am admirat întotdeauna jucători tehnici, creativi, așa că, dintre ai mei, idolul era Josef Masopust.
- Am citit într-un interviu că visați să fiți vatman, când erați mic. De ce?
- Ca să glumesc, când vedeam un avion pe cer, voiam să mă fac pilot, când vedeam tramvai, mă visam vatman. Ca și la voi, în perioada comunistă, fiecare eram încadrați, aveam o meserie. Eram strungar la ČKD Praga (Česká Kolben Daněk; Kolben și Daněk sunt numele de familie ale celor doi fondatori ai fabricii originale). De fapt, echipa s-a numit așa între 1965 și 1993.
„Pur și simplu m-am născut într-un alt regim, într-un alt timp și trebuie să o iau așa”
- Aveți vreun regret? Poate că nu jucați în vremurile de azi, în care ați fi fost, probabil, milionar?
- Nu pot spune că regret. Pur și simplu m-am născut într-un alt regim, într-un alt timp și trebuie să o iau așa. Desigur, la acea vreme nu exista o astfel de posibilitate de a asigura familia mea, familiile copiilor mei, ceea ce fac majoritatea celor mai buni jucători de azi. Pe de altă parte, cred că am avut o tinerețe mai frumoasă decât generația de astăzi. Toți eram prieteni, ceea ce nu există deloc azi.
- Ca angajat la ČKD Praga, câștiga 2.700 de coroane cehești. De la echipa de fotbal, mai primea 1.400 de coroane, „cam două salarii medii”.
- Când a semnat cu Bohemians, la 18 ani, a primit 5.000 de coroane și o canapea veche.
- Din contractul din Austria a dat 30% statului ceh.
- Ați avut vreodată probleme cu fosta securitate, au încercat să vă recruteze?
- A existat un contact, dar nu a fost îndreptat direct către mine. A vizat persoana care reprezenta agenția Pragosport, care, mai târziu, a aranjat contracte pentru jucătorii care puteau pleca în străinătate. Așa că am fost invitat la un interviu. Nu am vrut să mă implic sau să colaborez în niciun fel. I-am respins și n-au mai încercat.
- Cehia a cucerit titlul european în 1976. Nu visați și la un titlu mondial?
- Am fost într-un roller-coaster. După titlul de la Belgrad, am ratat World Cup 1978, apoi am luat bronzul continental, iar în Spania ’82 a fost o dezamăgire. Era schimbare de generații, au venit jucători noi. Iar atmosfera nu a fost la fel ca la Belgrad sau în Italia. Așa că au existat unele divergențe cu cei mai tineri, nu mai era impulsul perfect.
Manipularea VAR
- Ce părere aveți despre fotbalul de astăzi cu toate progresele tehnologice precum VAR?
- Poate că are ceva sens, dar nu înțeleg aceste modificări ale regulilor, în ceea ce privește ofsaidul, hențul... Înainte era complet clar, nu era nimic de discutat. Orice henț era... henț. Azi se spune că a fost cu degetul mic, că nu era acolo cu degetul mic, e doar o prostie, o bază pentru manipulare, astfel încât fiecare să poată explica diferit, așa cum are nevoie sau cum vrea. Deci, din punctul ăsta de vedere, nu e bine. Dar cred că ideea de VAR, pe de altă parte, este bună când confirmă dacă a fost gol sau nu, dacă mingea a trecut linia porții. Aș lăsa celelalte lucruri la modul în care erau judecate înainte.
Ofsaidul și hențul le-aș lăsa pe seama arbitrilor din teren, altfel de ce mai avem nevoie de arbitri pe teren!
„Nu-mi plac topurile”
Întrebat care sunt cei mai buni 5 colegi alături de care a jucat, Panenka a răspuns: „Nu-mi plac foarte mult aceste clasificări. Practic ar fi toți băieții de la echipa națională și de la Bohemians”. A acceptat, în cele din urmă, să-i nominalizeze pe:
- Ivo Viktor, „unul dintre cei mai buni portari din lume”;
- Zdenek Prokeš, căpitanul lui Bohemians între 1974 și 1985, „un formidabil fundaș central”;
- Anton Ondruš, „căpitanul naționalei la Belgrad”;
- Karol Dobiaš;
- Marian Masný.
- Cine ar fi cei mai buni 5 jucători din lume?
- E ușor. A fost Maradona, împotriva căruia am jucat. Au fost Pele, Bobby Charlton, Eusebio, Cruyff, Beckenbauer.
- Pe cine ați alege între Maradona și Messi?
- Ți-am spus, nu-mi plac comparațiile. Dar amândoi au fost excepționali. Au multe în comun, piciorul stâng, tehnică, execuție rapidă.
- Dar între Messi și Cristiano Ronaldo?
- Îmi place să-i văd încă jucând.
Mamaia, micul Paris și „Ciuica”
- Ce vă vine în minte când vă gândiți la România, domnule Panenka?
- Mamaia, nu? Stațiunea unde veneau cehii în perioada comunistă, cu mâncare bună și bere ieftină. Și mai era băutura aceea, ca un brandy.... Ciuica _(n.r. țuică)?
România era asociată cu Franța, era o mică Franța, în ceea ce privește cultura, limba, mentalitatea.
- Ce mâncare cehă ne recomandați?
- Mulți spun că șnițelul... vienez e cea mai bună mâncare cehă! Pe gustul meu sunt găluștele cu carne de porc.
„Nu am fost în vacanță în afara Cehiei de vreo 30 de ani. Vacanța ideală este aici, acasă, să mă întâlnesc cu prietenii”
- Aveți un loc preferat de vacanță?
- Ei bine, nu sunt un iubitor de vacanțe. Nu am fost în vacanță în afara Cehiei de vreo 30 de ani. Vacanța ideală este aici, acasă, să mă întâlnesc cu prietenii.
M-am bucurat când am avut ocazia să găsesc o casă la Nespeky, în natură, unde locuiesc în acest moment.
Acum 5 ani, Panenka a fost inclus în Galeria Celebrităților Sportive din Cehia și a fost distins cu Premiul Emil Zátopek, de legendă a sportului. În 1980, a fost declarat Fotbalistul Ceh al Anului.
Hobbyul care îi strică puloverele
Hobbyul lui Panenka, dezvăluit în autobiografia Legenda z Ďolíček, apărută în 2023, este să picteze. „Mă închid în regatul meu de la subsol, mă uit la un serial polițist la televizor, deschid o sticlă de vin și încep să pictez. Dacă îmi vine o idee și am o temă care îmi place și vreau să o surprind, este foarte distractiv!”. Un balsam pentru suflet.
Sunt neîndemânatic, așa că am vopsea peste tot. A trebuit să tai mânecile, apoi să le arunc. Deci mă costă mai mult să cumpăr pulovere decât să pictez.
- La Nespeky are grădină, un râu și o pădure în apropiere. Are și un câine, pe Ben, un Terrier. Când era copil, a fost mușcat de un Boxer și multă vreme i-a fost frică de câini.
Noroc cu ghicitoarea
Panenka este cel mai mic dintre cei patru frați, născut la doar zece luni după sora lui. Mama lui s-a gândit să facă un avort.
„Mama a intrat imediat într-o altă stare, așa că s-au gândit dacă să mă păstreze sau nu. Cineva a sfătuit-o să se ducă să întrebe o ghicitoare. Ea i-a spus să păstreze copilul că, într-o zi, va deveni cunoscut în toată lumea”.
La 20 de ani, în timpul unui turneu de iarnă, a fost lovit în cap de o minge acoperită cu gheață și aproape că și-a pierdut ochiul. „Inițial, nu credeam că o să mai joc. Cine a văzut un fotbalist cu un singur ochi?!”. S-a operat și totul a fost bine.
Fiul a renunțat la fotbal, fiica a pierdut lupta cu o boală crâncenă
Fiul lui Panenka a jucat fotbal, dar a renunțat. Antonin a explicat: „Avea talent, dar nu avea inimă de fotbalist”.
Antonin a trecut, în urmă cu 3 ani, printr-o tragedie cumplită. Martina, fiica sa, a fost răpusă de o boală incurabilă. Avea doar 47 de ani. A fost după o perioadă complicată, după ce fostul mare fotbalist a avut o formă agresivă de COVID.
Nu înțeleg ce a văzut Vlasta, soția mea, la mine. Mi-a spus că sunt chel, că ar trebui să fiu mai masculin, să-mi crească mustața. Dar nu a crescut mult, așa că mi-a adus o mustață artificială, pe care am lipit-o. Și cu ea am rămas!
Povestea „cangurilor” din Praga
Fondată în 1905, în cartierul praghez Vrsovice, Bohemians a fost întotdeauna diferită de rivalele ei din oraș. Dacă Sparta, Slavia și Dukla au beneficiat de bugete consistente și s-au bucurat de nenumărate succese sportive pe plan intern, Bohemians a fost mereu pe muchie de cuțit.
De-a lungul istoriei sale de mai bine de un secol, a pendulat între prima și a doua ligă, a cucerit un singur trofeu (campionatul Cehoslovaciei în 1983), iar în 2005 a intrat în faliment, fiind salvată de fani.
După 23 de etape din actualul sezon din Chance Liga, primul eșalon ceh, Bohemians e pe locul 8 din 16.
Un cangur verde se află pe emblema clubului. Povestea cangurului datează din 1927, când Federația Australiană de Fotbal încerca să convingă un club european să efectueze un turneu la Antipozi, pentru a populariza sportul cu balonul rotund, potrivit The Playmaker.
O mulțime de echipe, din Anglia și din alte țări europene, au refuzat propunerea, moment în care aceștia s-au gândit să încerce și în Cehoslovacia. Sparta și Slavia au refuzat, AFK Vrsovice a acceptat invitația, ocazie cu care s-a rebranduit ca Bohemians.
Turneul australian a durat patru luni și a fost un succes. Praghezii au jucat 20 de partide (19 în Australia și una în Ceylon, actuala Sri Lanka), dintre care au câștigat 15 și au pierdut doar trei. La plecarea de la Antipozi, stafful lui Bohemians a primit doi canguri de la guvernul australian, cadou pentru Tomas Garrigue Masaryk, fondatorul și primul președinte al Cehoslovaciei.
Un jucător, Havlin, a fost responsabil pentru transportul cangurilor, care au ajuns în siguranță la Praga și i-au fost prezentați lui Masaryk.
Acesta i-a donat unei grădini zoologice din oraș, iar după consumarea ineditului episod, cei de la Bohemians și-au însușit cu mândrie apelativul „Klokani”, „cangurii” în limba cehă.
