Evenimentele sângeroase produse la Paris, miercuri, când douăsprezece persoane au fost ucise, iar altele rănite, în atentatul de la redacţia Charlie Hebdo, precum şi situaţia tensionată din metropola franceză riscă să afecteze şi competiţiile sportive. În pericol de a fi amânat este şi meciul Stade Francais – Lupii Bucureşti din Challenge Cup la rugby.Întâlnirea este programată sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora locală 15.00, pe stadionul parizian ”Jean Bouin”. O zi după aceea, tot la Paris, dar pe arena ”Yves-du-Manoir”, ar urma să joace Racing Metro 92 cu Benetton Trevizo (Italia), în Cupa Campionilor.În tur, la Bucureşti, pe o ninsoare abundentă, Stade Francais s-a impus cu 13-9.Forul care organizează aceste competiţii n-a luat încă o decizie în privinţa respectivelor meciuri, însă cu siguranţă că pe stadioanele de rugby din Franţa, dar şi pe cele din Marea Britanie, Irlanda şi Italia sistemul de securitate va fi întărit în următoarea perioadă.Între timp, forţele de intervenţie franceze au încheiat asaltul asupra tipografiei unde s-au baricadat fraţii Kouachi. Potrivit AFP, cei doi terorişti au fost ucişi, iar ostaticul este nevătămat.