Focuri de artificii au luminat cerul în momentul în care cele două aparate ale armatei aerului din Brazilia au aterizat pe o ploaie torențială la Chapeco, unde întreaga populație a orașului va aduce un ultim omagiu victimelor acestei catastrofe aviatice care a făcut 71 de morți luni în Columbia.
Sâmbătă seara, în localitatea Chapeco, aflată în sudul Braziliei a avut loc un priveghi, pe stadionul echipei AFC Chapecoense, pentru pomenirea jucătorilor care reușiseră să aducă modesta echipă, creată în urmă cu 43 de ani, până la o finală continentală istorică, împotriva Atletico Nacional de Medellin.
La ceremonia funebră au fost prezenți mii de oameni, care au urmărit ceremonia funerară, inclusiv pe ecrane gigantice instalate în jurul Arena Conda, care are o capacitate de doar 19.000 locuri.
Președintele FIFA, Gianni Infantino, alături de președintele Braziliei
Pe lângă manifestările cu participarea mulțimii, micuța localitate braziliană a organizat și un protocol complex, la care au fost prezenți și președintele Federației internaționale de fotbal, Gianni Infantino, acesta amânându-și vineri o călătorie în Australia tocmai pentru a putea fi prezent la funeralii, alături de șeful statului brazilian Michel Temer.
Vineri, rămășițele pământești ale celor 5 membri ai echipajului bolivian al British Aerospace 146 au fost transportate în țara lor, la bordul unui Hercules al forțelor armate boliviene. Doi alți foști componenți ai echipajului, un venezuelean, vineri, și un paraguayan, joi, au fost, de asemenea, repatriați, ca și celelalte victime braziliene ale catastrofei zborului LaMia 2933.
În mod miraculos, 6 persoane au supraviețuit accidentului, survenit la 3.300 m altitudine, în apropiere de La Union, în plină noapte și sub o ploaie torențială.
Avionul, plecat din Santa Cruz de la Sierra, din Bolivia, care trebuia să aterizeze pe aeroportul Rionegro, s-a prăbușit, cauza fiind lipsa de carburant, potrivit principalei ipoteze a autorităților columbiene. „Este o ipoteză care devine din ce în ce mai sigură, dar va trebui analizată de anchetatori, împreună cu informațiile cutiei negre și înregistrările de la turnul de control”, a subliniat directorul Aviației civile, Alfredo Bocanegra, precizând că toate concluziile investigațiilor nu sunt așteptate înainte de 6 luni.
Licența de zbor a companiei LaMia a fost suspendată de guvernul bolivian, care a deschis o anchetă și a destituit mai mulți înalți funcționari ai aviației civile. Potrivit reprezentantului companiei aeriene, Gustavo Vargas, aparatul nu a respectat planul de aprovizionare cu carburant, omițând o escală prevăzută la Cobija, oraș bolivian de la frontiera cu Brazilia, sau la Bogota.