În vârstă de 39 de ani, Bonjasky, poreclit “The Flying Gentlemen”, are în palmares trei titluri de campion mondial K-1 şi de-a lungul timpului a învins legende precum Ray Sefo, Ernesto Hoost, Francois Botha, Cro Cop şi Alistair Overeem. “Întotdeauna este o plăcere să vin în România, oamenii sunt primitori, iar galele Superkombat au ajuns la un nivel extraordinar. Anul trecut am fost la două dintre ele, la Constanţa şi Almere, şi mă aştept ca şi cea de la Bucureşti să fie la fel de spectaculoasă”, a declarat luptătorul.

“În România, oamenii sunt buni, au inimă primitoare. Îmi place totul aici. Nu am de ce să mă plâng. Sunt impresionat de fete!”, ne-a spus Bonjasky, care a recunoscut apoi:” Sunt singur. Aș vrea o iubită româncă, de ce să vă mint!”. Gala Superkombat de la Bucureşti, din 23 mai, de la Sala Polivalentă, va fi transmisă LIVE VIDEO de SportNews.ro, dar şi în alte 93 de ţări din întreaga lume, fanii K1 putând să îi vadă la lucru pe fraţii Stoica, Amansio Paraschiv, Cristian Milea, “Gladiatorul” Ristea, Ciprian Şchiopu sau Cristi Spetcu. În cadrul galei va avea loc şi o licitaţie caritabilă, acolo unde Helmuth Duckadam, Remy Bonjasky şi Cătălin Moroşanu vor înmâna personal produsele câştigate de spectatori.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.